Inocenții, Ioana Pârvulescu (recenzie) – cea mai frumoasă carte despre copilărie și maturitatea de a rămâne inocenți și blânzi cu noi!

Dacă ar fi să aleg o carte pe care ar trebui să o recitesc la nesfârșit, până să-i învăț rândurile pe de rost și să înceapă să-mi curgă încântarea copilăriei prin vene, fără nici un dubiu aș alege ”Inocenții”, de Ioana Pârvulescu.

Încă nu am întâlnit o carte mai frumoasă, mai blândă și mai minunat scrisă care să mă transpună într-o lume de basm, a copilăriei inocente care mi-aș fi dorit să nu se mai termine niciodată.

”Inocenții” este povestea a patru copii, frați și verișori, patru adulți și patru bătrâni destul de tineri, cum sincer autoarea îi descrie, care locuiesc împreună în Brașov, pe fostă și viitoare stradă Sfântu Ioan.

Casa în care inocența se prinde în dans cu istoria și poveștile celor ce nu s-au mai întors devine un cămin al blândeții și descoperirii frumuseților vieții, precum un bătrân membru al familiei care deține toate secretele și curiozitățile copilăriei. Pe scurt, un Paradis.

Fiecare capitol e o întâmplare nouă plină de umor și inocență din viața celor 4 copii, iar împletirea cu evenimentele serioase din viața adulților întărește ideea că viața este un dar de care ar trebui să ne bucurăm la orice vârstă ca un copil care tocmai a reușit să sară un gard.

”Inocenții” este o reîntâlnire cu copilul interior, o vacanță din care nu mai vrei să te întorci, și care de-a lungul celor 335 de pagini m-a făcut să-mi doresc un singur lucru: să fiu copil din nou!

De fapt, mesajul pe care îl iau cu mine din această minunată lectură este că indiferent de vârsta pe care o ducem cu noi în buletin, viața trebuie iubită și apreciată exact cu inocența și blândețea unui copil.

Capitolul pe care l-am citit de două ori ca să mă pot conecta la maxim cu cele mai frumoase momente din copilăria și adolescența mea a fost ”Secretul anticarului (Când e ziua ta de naștere?)” la care am plâns și-am râs și-am plâns din nou. De fericire și recunoștință că am trăit să simt mirosul cărților învechite și să port în bibliotecă unele dintre ele.

”Inocenții” este cea mai frumoasă carte despre copilărie și maturitatea de a rămâne inocenți și blânzi cu noi!

Vă las aici, ultimul paragraf din carte, concluzie finală la ce suntem azi prin ochii copilăriei:

”Trecutul e scris cu cerneală simpatică. Ai nevoie de căldură ca să-i vezi literele reconturate, după ce multă vreme au stat ascunse ca și cum n-ar fi fost. Trebuie să-i aproprii coala albă și întinsă de o flacără sau să sufli abur din propria gură peste el, pentru ca invizibilul să se transforme în vizibil, și, încetul cu încetul, în fraze cu sens.  Deși, de cele mai multe ori, câteva cuvinte esențiale rămân șterse, albe, loc gol și taină nedezlegată, cufundate pentru totdeauna în apele nemișcate ale timpului în care înotăm.

Ale timpului în care ne înecăm.”

Lectură plăcută!

 

***Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.

 

Share This Story!

Leave A Comment