Răspunsurile vin din sinceritate
La una dintre edițiile Petrecerii mamelor care își fac timp pentru ele în care prietena mea, Monica și-a lansat proiectul How to handle 40s, și în care am fost invitată să povestesc despre Destin de mamă după 40 ani, cum se schimbă viața de mamă când copiii se fac mari și noi rămânem cu amintirile, o serie de invitate au venit la final, la mine, să mă felicite pentru curajul de a vorbi sincer despre provocările din viața mea de familie.
Inițial, mi-a venit să spun, dar cred că am și spus, de fapt:
– Auleu, da ce-am zis?
Și instant, mi-am făcut un scan la toată informația pe care tocmai o transmisesem. Nimic grav, mi-am confirmat. Într-o lume în care viața de zi cu zi pare ruptă dintr-un film de Hollywood, poate chiar sinceritatea merită felicitată, poveștile de viață reale, cele cu supărări, crize, lacrimi, decizii, uneori, luate prost și întrebări existențiale:
– Care e rolul meu aici și acum? Îl mai iubesc? Ce e iubirea? Pasiune sau rutină? Și dacă rolul meu s-a încheiat aici? Unde mă duc? Ce caut? Ce fac?
Cunosc enorm de mulți oameni, prea mulți, care afișează o imagine că ”toate sunt bune de partea mea de lume”, dar în realitate, totul se prăbușește.
De teamă să nu atace problema și să le scufunde barca, preferă să lase lucrurile să funcționeze din inerție.
Eu nu mai cred demult în această soluție. Dacă ar fi fost vreodată.
Cred că doar printr-o sinceritate dureroasă, așa cum îți radiografiezi corpul fizic și vrei să știi dacă ai vreo boală, așa e nevoie să te analizezi și pe tine, emoțional și să vezi dacă mai simți, ce mai simți și în ce situații.
Vindecarea emoțională este cea mai grea. Dacă pe cea fizică o tratezi cu pastile, pe cea emoțională o tratezi cu foarte multă răbdare și iubire de sine. Iar asta vine dintr-o uriașă sinceritate cu tine și cu cei din jur.
În timp ce oriunde întorci privirea vezi lumea vorbind despre sex, vagin, penis, menstruație, absorbante, prezervative, lucruri firește, dar intime despre care, eu, de exemplu, vorbesc mai rar, când vine vorba să spunem despre cum ne provoacă viața de cuplu și cum ne bate gândul să ne căutăm alt drum în viață este considerat ceva surprinzător.
Încă mai trăim în lumea poveștilor cu prinți și prințese, cu vieți perfecte și copii perfecți și casa perfectă și mașina perfectă și totul perfect și nimeni, niciodată nu are nici o problemă pentru că viața lor este….perfectă!
Iar asta, datorită educației din care ne tragem și a rețelelor de socializare colorate mereu în roz.
Când le-am întrebat pe fete ce li s-a părut așa deosebit din ce am povestit eu, mi-au spus că relația cu soțul meu pare atât de faină și povestea care ne unește este atât de deosebită, el venind după mine în România, încât pare că e nevoie de curaj să declar că prințesa e nefericită. Am rupt vraja!
Pe principiul: da ce-ți mai trebuie? Ce-ți lipsește?
PE MINE!
În realitate, n-a existat niciodată nici o vrajă. Noi am făcut magia dintre noi care a durat până în septembrie anul trecut, iar după aceea, am început s-o reconstruim din bucățile salvate.
Eu am început să fiu extrem de sinceră cu mine, până la durere fizică și rezolvări de traume: cine sunt, ce vreau, ce mai vreau, dacă m-am căsătorit dintr-o traumă pe care acum mi-am rezolvat-o sau poate, e chiar iubire pură? Un alt tip de iubire? Ce fel de iubire? Iubirea rămâne sau se pierde? Cum îmi umplu paharele de iubire? Dacă am dat totul și nu mai am resurse?
Abia când mi-am pus toate aceste întrebări și încă un milion, când m-a durut carnea pe mine de durere și mi-am înfruntat demonii, am început să văd luminița.
Era tot soțul meu care mă aștepta să-mi spună:
– Eu voi fi lângă tine, întotdeauna, indiferent ce drum vei alege. Ești femeia vieții mele, iubirea mea pentru totdeauna și sunt aici, oricând ai nevoie de mine.
Răspunsurile vin din sinceritate. Claritatea vine din credință. Iubirea vine din grijă pentru tine.
Eu îmi asum datoria că misiunea mea în viață este să scriu despre cine sunt și cum am ajuns aici. Cu cea mai mare sinceritate și încredere că dacă am inspirat cel puțin o persoană, sunt fericită.
Voi să luați doar ce e nevoie ca să fiți bine. Începeți cu sinceritatea. Față de voi. Restul se așează de la sine spre binele vostru și al familiei voastre. Chiar dacă, uneori, acest bine nu e ceea ce se dorește, cu siguranță e ceea ce ne trebuiește. Iar voi o să știți. Mereu știți înăuntrul vostru. Doar creierul trebuie să se obișnuiască. Acolo trebuie lucrat.
Să-l rugați frumos să vă lase să vă ascultați inima. Și să mergeți pe mâna ei.
