Grădiniță fără bullying, proiect pentru educatori implicați

Era 1989 când am întrat în clasa 1. Eram atât de speriată de tot ce se întâmpla în jurul meu, că singurele amintiri pe care le am sunt despre o clasă întunecoasă, despre câțiva colegi și mai speriați decât mine și despre niște așteptări la adresa mea pe care am simțit mereu că nu le satisfac îndeajuns.

În primăvara lui ’90, începeau să se construiască blocurile de la Liceul Vrânceanu (pentru cititorii băcăuani). Pentru a scurta drumul către casă, o mai luam din când în când singură prin șantier.

(Gând răzleț: oare unde mă grăbeam să ajung repede acasă de scurtam drumul, că nici tabletă nu aveam, nici desene nu dădea la televizor)

Într-o zi, cum m-am aventurat pe scurtătura dintre blocuri, mi-am zărit unul dintre colegii de clasă bătut de niște băieți mai mari. Strigau ceva la el, îl împingeau în gard, îl căutau prin buzunare, iar când m-au văzut au luat-o la fugă.

Îmi bătea inima rău. M-am uitat lung la el, de la distanță. V-am zis că nu prea eram sociabilă din fire.

Dar când l-am văzut așa bătut nu m-a lăsat inima și m-am dus către el. L-am ajutat să se ridice, era lovit rău, cu hainele rupte și prăfuite. Era acel coleg care stă mereu în ultima bancă și nimeni nu vorbește cu el. Mi-a povestit că în fiecare zi îl așteptau aceeași băieți ca sa-i fure tot din ghiozdan și că nu are ce să le facă. Mie mi s-a părut că-i era mai degrabă rușine să ceară  ajutor. Că nu are încredere suficientă în el, ca și cum ar merita ceea ce i se întâmplă.

Ulterior, am descoperit că îmi era vecin de cartier și că provenea dintr-o familie foarte săracă, cu mulți copii. După câțiva ani, am aflat că și-au pierdut apartamentul și-au plecat toți prin lume.

Locuind în aceeași zonă, am început să mergem de la școală împreună spre casă. Așa am început să fiu și eu ținta comentariilor nepotrivite ale colegilor sau vecinilor. Diferența este că mie nu mi-a păsat, iar puțin după aceea m-am mutat la o altă școală. El a rămas însă pe front, să primească gloanțele direct în suflet.

Insultele, poreclele, îmbrâncirile, înjurăturile şi intimidarea la nivel de grup, sunt fenomene pe care copiii le întâlnesc încă de la grădiniță. Acestea fac parte din fenomenul de bullying, care a luat amploare de la an la an şi în România. Pentru diminuarea bullyingului, încă din faza de început, Asociaţia Părinţilor Isteţi in parteneriat cu Itsy Bitsy FM lansează la început de an şcolar proiectul „Grădiniţe fără bullying în Sectorul 3, Bucureşti”, finanţat de Primăria Sectorului 3, Bucureşti.

Anul trecut, în grupa lui Andre de la grădiniță era un copil care avea foarte puține probleme de dezvoltare. Trebuia să petreci destul de mult timp cu el ca să-ți dai seama că stâlcește niște cuvinte. Cu toate acestea, Andre venea acasă și-mi povestea, fără să înțeleagă realitatea, cum râd copiii de el pentru că nu se înțelege ce spune. Educatoare făcea zilnic exerciții cu ei de conștientizare a acestor probleme și de acceptare a tuturor copiilor, indiferent de situație, în viața noastră.

Campania de conştientizare şi prevenire a bullyingului vine ca urmare a acestor semnale de alarmă pe care le trag copiii, din ce în ce mai des, cu privire la aceste agresiuni la care sunt supuşi zilnic în grădiniţe, şcoli sau on-line, fără a simţi că primesc susţinerea de care au nevoie de la adulţi.

În 2016, sesizările legate de fenomenul bullying în România au crescut cu 25% faţă de anul precedent (conform Asociaţiei Telefonul Copilului). Formele în care s-a manifestat fenomenul bullying au fost: insulte, jigniri, porecle, sarcasm (42,98%), loviri, îmbrânciri (38,58%) şi intimidare, denigrare, insulte cu privire la statutul social (18,44%). Cei reclamaţi ca fiind bullies / agresori au fost, în proporţie de peste 97%, tot copii.

La nivel internaţional, în programele de prevenire a bullying-ului, copiii învaţă să recunoască din timp ce anume le provoacă emoţii intense şi să îşi controleze reacţiile. Un copil care invaţă de mic să îşi cunoască emoţiile şi să fie empatic va fi cu siguranţă mai puţin predispus la a fi agresor sau victimă la grădiniţă / şcoală sau pe internet și va avea performanțe mai mari pe orice plan.

Partea și mai interesantă a acestui proiect este că toate cadrele didactice care doresc să se implice sunt invitate să realizeze împreună cu copiii de la clasă un EMOMETRU şi să-l folosească zilnic în conștientizarea și gestionarea emoțiilor.

Această practică zilnică la clasă va ajuta la dezvoltarea emoţională a copiilor, dar și la crearea unui mediu şcolar mai benefic educaţiei.

Găsiți detalii aici despre cum să construiți un EMOMETRU, cum să-l folosiți și cum să participați la concurs.

Cred că o să fac și eu unul acasă, împreună cu copiii. Mi se pare cel puțin interesant atât pentru conștientizarea fenomenului de bullying (care nu trebuie să se întâmple doar în mediul școlar), cât și pentru dezvoltarea emoțională, în general.

Apoi, ne arătăm reciproc ce-a ieșit?

 

www.mamipetocuri.ro

Share This Story!

Leave A Comment