Imaginea aceleiași monezi
De trei zile sunt în extaz. Extaz emoțional, spiritual sau cum s-o numi treaba asta în care prietena mea de-o viață, cea cu care nu m-am certat niciodată, cu care nu am vorbit 4 ani și când am reluat discuția părea că o continuăm de ieri, cea cu care am petrecut noaptea de dinainte de bac-ul la română vorbind, Doamne, câte putem vorbi și nu ne plictisim, și care mi-a dat încredere că voi trece cu notă maximă.
Sufletul meu pereche, omul care mă simte din Anglia, de unde stă ea, cea care îmi zice:
– Dina, vin la tine, la București, numai să ne vedem! Mâine îmi iau bilet!
Și Olga vine mâine la mine și a stat 2 zile și nu am avut nevoie decât de noi două și muuult timp în mansarda
casei mele, locul inimii mele, să vorbim. Doamne, câte ne putem spune și tot nu e de ajuns!
N-am reușit să scriu de 2 zile și nu pentru că nu am putut, ci pentru că m-am lăsat să simt la maxim bucuria revederii omului care mă înțelege din priviri, cu care rememorez momente din adolescență care m-au condus spre cine sunt astăzi, care mă ajută și mă ridică și e lângă mine mereu, indiferent de țară sau de oraș.
3 poze am reușit să facem, atât, când ne-am reîntâlnit, când am mers să duc un copil la fotbal și când a plecat.
3 stadii de dezvoltare: fericite, obosite și vindecate.
Ne-a zis, ieri, o fetiță:
– Voi două semănați!
Semănăm pentru că suntem imagini diferite ale aceleiași monezi.
