Nimic nu moare. Totul se păstrează în suflet.
– Mami, mai spune-mi o dată povestea porcilor mei, m-a rugat Beti acum două zile.
Este povestea ei cea mai iubită. Iubește nespus să asculte seara, pe întuneric, după că închidem lumina ca să ne culcăm, cum au ajuns porcii de pluș la ea, cine i-a oferit, și pe cine poartă în suflet în fiecare secundă când îi mângâie liniștitor.
Povestea mea are mereu un alt început, ba porcii se jucau singuri și aveau nevoie de un prieten ca să fie distracția mai mare. Ba, au auzit-o când era mică – micuță și plângea și s-au dus la ea ca să o liniștească. Câte zile, atâtea începuturi.
Însă, o singură bucată din poveste nu se schimbă niciodată. Cele două persoane care i-au adus porcii sunt mereu aceleași.
– Pe porcul mic ți l-a adus mătușica Oana, iar pe porcul mare ți l-a oferit prietena mea, Raluca.
– O cunosc pe Raluca?
– O cunoști, iubirea mea.
Raluca e cea mai empatică persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Cea mai veselă și plină de speranță. Lângă ea nu ai cum să rămâi trist, lângă ea, viața prinde valențe fantastice în care oamenii sunt buni, blânzi și veseli. Raluca îmi trimite poze din Portugalia când o vizitează în proiectele ei ca să-mi spună că mă așteaptă la prosecco pe malul oceanului și cu Raluca mă conversez seara pe rețete de prăjituri portugheze.
Raluca este omniprezență în viața mătușicii Oana și nu de puține ori am simțit bucurie că sunt împreună când eu sunt cu gândul de soră mai departe.
Iar anul acesta, când mătușica știa că-mi doresc de ziua mea o ie originală, Raluca s-a ocupat să mi-o cumpere și banii să se ducă spre cauzele pentru care luptă.
Rămân cu ia în dulap și porcii copilei în povești despre Raluca Ana Medeșan care a plecat acum o lună să facă un RMN la cap și nu s-a mai întors din spital.
Iar aseară, într-o zi de marți, 13, la 34 ani, și-a luat la revedere cu totul de la noi, să meargă să facă îngerii să râdă, să-i înveselească și să ne amintească mereu că atâta timp cât suntem pe pământul ăsta, efemeri ca o frunză în bătaia vântului, să nu uităm să facem bine. Să zâmbim, să iubim.
Și să nu ne uităm.
Oamenii nu mor. Ei sfârșesc un drum și încep un altul, eliberator pentru sufletul lor și greu de înțeles pentru cei care rămân.
O vom plânge pe Raluca Ana, așa cum poate nu a vrut în zâmbetul ei plin de speranță, iar apoi, ne va ierta pentru că ne vom fi împăcat cu ideea că unde s-a dus, s-a dus să-i fie bine!
Drum lin, capricorn camuflat în înger!
❤️