-
Într-o lume plină de condiționări, așteptăm să fim iubiți necondiționat
Căutăm în relațiile din jurul nostru să fim iubiți necondiționat. Am vrea părinții noștri să ne accepte așa cum suntem, chiar dacă alegem diferit de cum au făcut-o ei sau s-ar aștepta s-o facem noi. Am vrea prietenii să ne accepte așa cum suntem, chiar dacă nu ne aliniem principiilor și regulilor lor de viață. Am vrea partenerii să ne iubească necondiționat, cu obiceiurile noastre, cu maniile noastre, cu felul nostru diferit de a fi. Am vrea copiii să ne iubească necondiționat, iar atunci când ei chiar o fac, indiferent că ridicăm tonul la ei, avem un comportament nepotrivit sau spunem lucruri de care ne pare rău mai târziu, tot…
-
Ziua în care am făcut liniște
Așa cum există ziua de post, ziua în care am făcut curat în casă, ziua în care am iubit și ziua în care ne-am despărțit, ziua în care am devenit mame sau bunici, ar trebui să existe și Ziua în care am făcut liniște Ziua aceea în care nu vorbim cu cei din jur, nu sunăm pe nimeni, nu răspundem la telefon. Ziua aceea în care ne conectăm cu noi, cu gândurile noastre, cu emoțiile noastre. Cu ceea ce ne dorim, ceea ce ne place sau de ce anume vrem să scăpăm. Așa cum casa are nevoie de timpul nostru ca să fie curățată și corpul de timpul nostru ca…
-
Cum ne învățăm copiii să pună limite sănătoase colegilor de la școală
Despre bullying și cum sunt copiii agresați la școală în diverse feluri am tot auzit și vom tot auzi. Nu cred că vom ajunge vreodată în viața asta să trăim într-o lume în care să nu existe oameni care să nu pună etichete, care să nu agreseze sau să nu facă glume proaste pe seama altuia. Pentru că nu trăim într-o lume perfectă și ăsta e un fapt concret. Că pe vremea noastră mozoleala cu zăpadă sau trasul fetițelor de codițe nu se chema bullying nu înseamnă că nu tot asta era. Iar între noi fie vorba, unul dintre motivele pentru care nu-mi place iarna este fix această bătaie cu…
S-ar putea să-ți placă și
Copiii noștri vor doar să ne vadă fericiți
– Te aud, te văd, te iubesc!
Prima lecție de responsabilitate socială
-
Nimic nu moare. Totul se păstrează în suflet.
– Mami, mai spune-mi o dată povestea porcilor mei, m-a rugat Beti acum două zile. Este povestea ei cea mai iubită. Iubește nespus să asculte seara, pe întuneric, după că închidem lumina ca să ne culcăm, cum au ajuns porcii de pluș la ea, cine i-a oferit, și pe cine poartă în suflet în fiecare secundă când îi mângâie liniștitor. Povestea mea are mereu un alt început, ba porcii se jucau singuri și aveau nevoie de un prieten ca să fie distracția mai mare. Ba, au auzit-o când era mică – micuță și plângea și s-au dus la ea ca să o liniștească. Câte zile, atâtea începuturi. Însă, o singură…
-
Când o țară e în moarte clinică, numai cetățenii ei o mai pot salva
N-am crezut vreodată că o să mă mai mire ceva în țărișoara asta a noastră, dar viața e așa plină de surprize că până și coronavirusul cred că a fost luat prin surprindere când a decis să ne pășească teritoriul. Am trecut noi prin foc și pară, prin taxe exorbitante care după plata lor au fost scoase ca neconstituționale, cum a fost cea de salubrizare de la sectorul 4 pe care nici azi n-am mai văzut-o înapoi, am trecut peste șpăgi care omoară zilnic oameni, peste ștampila care nu mai e obligatoriu dar fără ea nu se poate depune dosarul și peste timbrul fiscal care se cumpără numai de la…
-
Nu, nu e loc pentru toată lumea
De când am intrat în mediul acesta de freelancer să-i spunem, de mamă care lucrează de acasă, de antreprenor, tot aud treaba asta: este loc pentru toată lumea. Cum probabil v-ați și obișnuit, nu era tocmai eu să cred asta. Și chiar nu o fac de dragul discuției, cred cu tărie că nici măcar sub soare nu e loc pentru toată lumea. Că te duci pe plajă la Mamaia și nu ai loc unde să arunci un ac, darămite să pui un cearșaf. E loc sub soare? Este, doi km mai încolo, pe o plajă pustie, cu pietre în fund. Te duci pe plajă la hotel de 5 stele în…
-
Prietenia mea pierdută. Prietena din mine regăsită
În 2015 am suferit cumplit după o prietenie pierdută. Atât de mult încât luni întregi m-am întrebat: oare am greșit eu cu ceva? Să-i spun? Și ce să-i spun? Cum să-i explic ceva ce ea probabil nu va înțelege? Că dacă ar fi înțeles, cu siguranță n-ar fi făcut. O să-i spun Irina, dar poate purta orice alt nume. Irina este portugheză, mai mare decât mine cu câțiva ani. Are doi copii și-l iubește pe Andre ca pe propriul ei fiu. Locuiește într-o casă frumoasă, este soția unui expat și atunci când nu se ocupă de copii acasă, face voluntariat la diferite organizații românești și internaționale. Pentru mine este un…
