Vacanță în Grecia cu velierul

(Titlu original în portugheză: Vento, Bento e o Barco – Vântul, Bento – numele skipper-ului și Barca, joc de cuvinte)

Adevărul e că multe îți mai pregătește viața dac-o lași în voia ei.

Și adevărul e că întotdeauna am căutat situații care să mă scoată din zona mea de confort. O fac inconștient, sau, mă rog, până acum am făcut-o inconștient. Abia după experiența de săptămâna trecută am văzut clar, într-o beznă totală în timp ce mergeam cu bărcuța gonflabilă de pe mal pe velierul ancorat, dincolo de țărm, udă leoarcă de la valurile care săreau jucăuș în noapte, că viața mea e despre asta: să nu știu niciodată încotro mă arunc și totuși să apară de după colț o margine de care să mă prind. 

De trei ani, soțul meu pleacă cu băieții, în fiecare an, o săptămână cu velierul în Grecia. La început am zis că o să încerce, o să-i placă și-o să-i treacă. N-a fost să fie, că obosit mort după primul an, în al doilea și-a luat carnetul de skipper (în traducere literara – comandant de vas).

Zic:

– Bine, e stilul lui, să facă totul ca la carte. Perfecționismul zodiei Fecioară până în unghii.

A învățat de noduri, tipuri de vânt, ambarcațiuni, citit în stele și în vele de-mi ieșea mie pe nas. Nu mai spun de capitolul cu situații de furtună, de parcă acum venea și ne lua pe toți vântul, cu tot cu casă precum Dorothy din poveste.

Râd eu, râd, dar să vedeți

Buuun, și-a luat carnetul și a plecat iar în Grecia ca să facă practica. Eu, recunosc, multe ironii și glume am mai făcut pe seama lui.

– Că numai practică nu face, că de fapt se duce să viziteze insulele și tot așa am ținut-o, iar ca să mă răzbun am plecat și eu o săptămână la Londra. Doar că singură, că așa îmi place mie.

El ce-a putut să facă? A zis că da. Că dacă el da, și eu da. Nu?

Buuun, se face anul 3 și decidem la unanim că decât el singur și eu singură, mai bine singuri amândoi. Așa că, închiriază un velier cu 3 cabine, mai găsim o familie de portughezi cu doi copii mari, adulți și ne organizăm să plecăm anul ăsta, o săptămână pe velier, în Grecia, să vizităm vreo 4 insule.

Gândul lui a fost să mai prindă experiență.

Gândul meu a fost să experimentez ca la anul să iau copiii.

Gândul celorlalți să profite de concediu.

Ghici ce-a ieșit?

Probabil vă întrebați dacă a fost pentru prima dată pentru noi cu velierul. Pentru mine, nu, am fost de mai multe ori pe la Limanu, prima dată mi-a fost rău și apoi, gata, mi-a plăcut. Pentru portughezi era pentru prima dată, dar ei cum sunt născuți cu oceanul în nas nu se pune. Apa le curge prin vene, valuri, valuri. La mine, la Bacău, tata nu m-a plimbat pe Bistrița cu barca.

Am plecat sâmbătă cu avionul din București, am aterizat la Atena de unde am luat un autobuz care ne-a dus la portul Lavrio unde ne aștepta velierul. Am făcut cumpărături cât să ne ajungă pentru o săptămână, prost gândit, era suficient să cumpărăm bere, pâine și salam pentru situații extreme că oricum mesele le-am luat mai tot timpul pe insule.

După vreo oră jumate de check in la barcă, unde s-a verificat de la numărul de perne din cabine, până la rezervoarele de apă, gaz, motorină, vele, frânghii, chei de Ț feluri, în timp ce doamnele beau cafea cu gheață la terasă, a dat Dumnezeu și-am plecat pe marea cea mare spre Kithnos, o insulică la o aruncătură de băț și 5 ore de barcă. Am ajuns noaptea, semi leșinați, unii de somn, eu cu stomacul puțin în derivă.

Partea cea mai bună când dormi pe barcă e că dormi buștean. Te unduiesc valurile de nu te vezi, răcoare ai de la briză, stomacul se așază fericit la locul lui, stelele răsar, viața e frumoasă.

A doua zi, de la Kithnos am plecat spre Serifos, o altă insulică mică, alte 4 ore de mers unduitor pe apă cu stomacul în gât. Între timp ne-am oprit pe tot felul de plaje sălbatice, am făcut baie în ape turcoaz și  ne-am prăjit la soare.

A treia zi, Sifnos, mâncat pe plajă, baie în ape turcoaz, prăjit la soare, dormit pe barcă, tot tacâmul. Ce să mai, eu eram convinsă că nu există vacanță mai frumoasă pentru copii decât mersul cu velierul, Cris era în extaz, portughezii cântau lambada.

Din a patra zi, la nivelul următor, lucrurile s-au complicat.

De dimineață am fost trezită de un vânticel răcoros care bătea cu forță printre catarge și geamuri deschise, cam cum e iarna la mine în Pantelimon, la câmpie, de ai impresia că acum îți iei zborul, cu tot cu casă, dintr-un moment în altul. Treaba e și mai palpitantă când sub picioare ai o dușumea mișcătoare iar ușa de la baie se bălăngăne, lovindu-se ritmic de perete.

Am cam ridicat din sprânceană dar când 5 oameni mușcă cu poftă din sandvișul de dimineață și beau o cafea tare, liniștiți, singurul gând care-ține vine în cap este că tu ai o problemă. Ceea ce s-a demonstrat ulterior că nu eram departe de adevăr.

Eu n-am mâncat nimic, corpul meu știa ce capul meu încă nu înțelesese ce mă aștepta.

– Trebuie să plecăm repede, a zis Căpitanul, vine vânt puternic, să-l evităm cât putem. Asigurați totul!

Am plecat din port, ne-am luat la revedere, iar în momentul când am ieșit în mare, creierul meu a intrat într-un fel de blocaj, nu-mi mai amintesc nimic, doar că cei din jurul meu cântau și se bucurau de valuri de 2 m și vânt de 30 de noduri (cam 55 km/ h zice internetul)

La început am vomitat cina de acum vreo două zile, apoi de cu o seară înainte, apoi toate pastilele de rău de mare, apoi cred că mi-a ieșit stomacul în vreo trei rânduri, toate picăturile de apă pe care reușeam să le sorb, iar când am început să văd niște cai albi alergând liberi pe sub niște valuri înghețate intram în Paros. 5 ore de drum fascinant.

Am pupat pământul de sub picioare mai ceva ca Ion a lui Rebreanu iar 3 zile n-am putut să văd mâncare în fața ochilor – asta ca să-mi răspund tot eu la propria întrebare: cum de-s așa slabe fetele alea din filmele cu bărci la care se uită Cris pe youtube; ei, de aia!

Abia după 5 zile de la eveniment, 3 în Atena și 2 acasă la noi, adică azi pot mânca ceva normal. Asta în cazul în care vreți să slăbiți și nu știți cum.

Cum s-a terminat povestea

Mai simplu ca niciodată. În următoarele 3 zile urma vânt și mai puternic, iar programul nostru era să mai vizităm 2 insule la vreo 3-4 ore distanță una de alta. Dat fiind condițiile meteorologice, dar mai ales situația mea nu cea mai fericită, Căpitanul a decis să ne întoarcem cu feribotul și să facă check – out la barcă în Paros unde era baza celor de la care o închiriasem.

Că m-am simțit veriga slabă a întregului echipaj, m-am simțit. Pe de altă parte, îl știu pe Cris foarte bine și n-ar fi riscat nici un minut siguranța nici unei persoane care era cu noi. A măsurat foarte bine datele problemei: el era singurul care avea carnet și experiență, în caz că se întâmpla o situație neplăcută cu cineva dintre noi el nu ar fi putut interveni pentru că trebuia să stea la cârmă, vântul era mult mai puternic, iar o dată plecați din Paros eram obligați să facem check out la barcă în Atena.

Dat fiind acestea, ne-am închiriat o mașină și ne-am prelungit vizita în Paros cu 2 zile, am vizitat fiecare plajă și oraș și-a fost cu adevărat relaxant. Orice e relaxant când ai pământul sub picioare.

www.mamipetocuri.ro

Dacă mă mai duc?

Pentru răspuns, vă rog să recitiți primele 2 paragrafe de la început.

Pentru la anul, planul e parțial făcut. Încă nu știu dacă voi lua și copiii, simt c-aș mai avea nevoie de o ieșire singură pentru a-mi stabili mai bine limitele.

Cert e că viitorul nostru sună astfel: nu există vacanță mai interesantă, palpitantă și cu buget redus decât plimbările printre insule grecești cu velierul. Asta dacă ți-ai antrenat stomacul și mintea!

Cheltuielile noastre (2 persoane):

– închiriere velier: 735 eur

– motorină: 120 eur

– mâncare pe barcă: 100 eur

– restaurant: 300 eur

– bilete avion: 500 euro

– alte cheltuieli: 100 eur (bilete autobuz, tren)

Total: 1855 eur, 2 persoane, 7 zile, 5 insule, Grecia

Cu acestea fiind spuse, vacanța mea a fost mai mult decât 7 zile la mare, a fost despre un antrenament al minții, o experiență pe care încă o mai procesez la toate nivelurile ei.

www.mamipetocuri.ro

 

 

 

 

Share This Story!

Leave A Comment