În cuplul în care se râde, sacoșele se pun singure la loc
Mă aranjez de dimineață pentru o întâlnire pe care o am după amiază.
Doar că, ce să vezi, la 8 trebuie să duc copiii la școală, la 8.30 trebuie să trec pe la Lidl să fac stocul de fructe, la 10 pe la Cora să iau niște haine de iarnă de la curățat, la 11 am programare la unghii că plecăm în concediu, la 12 trebuie să trec pe la un angajat să ridic niște produse, și zic: mai bine mă pregătesc de acum ca să știu o treabă.
Am plecat din casă cu rochiță, cu cercei solari și pantofi cu tot și am dat peste o ploaie torențială de m-a făcut fleașcă până la poartă.
– Nu e problemă, îmi zic în gând, cine stă fără apă 3 zile și fără centrală 4, nu se uită la balta din pantofi.
Pornesc mașina, recapitulez cu copiii dacă și-au luat totul și plecăm. Drumul, desigur, dacă până acum dura 12 minute, astăzi durează 20 pentru că plouă.
Las copiii, intru la Lidl și din nou, desigur, ceea ce trebuia să fie doar fructe, pâine și brânză, s-a transformat în fructe congelate, popcorn, înghețată, castraveți, ceapă, cartofi, lămâi și 400 lei până la final.
Cu papornițele pline cu de toate, zic:
– Unde să mă duc la Cora cu toate astea congelate, mai bine mă duc acasă, le descarc rapid și plec iar în drumul meu.
Zis și făcut. Aglomerație, Centura Bucureștiului, un autobuz se retrage la autobază și nu are chef de mers, un nene în vârstă oprește brusc în fața mea ca să lase pe cineva și blochează totul, din astea, necunoscutele din Codul rutie.
Ajung acasă, fleașcă la pantofii mei cu toc, măcar am cercei galbeni la urechi, îmi spun, și ridic proptindu-mă în tocuri prima sacoșă. Merg ca pe ață, în echilibru să nu cad în iarba care băltea.
– După celelalte două îl trimit pe bărbat, îmi spun. Abia aștept să mă încălzesc la picioare!
Intru în casă, bag capul în cameră să caut bărbatul. Lucra de zor cu căștile în urechi. Îi fac semn ca un om în naufragiu, se ridică brusc și vine spre mine încălțat cu pantofii cumpărați ieri, din piele întoarsă și textil. O grămadă de bani, dar ținând cont că-și cumpără haine o dată la 5 ani, merită.
– Cu ce să te ajut? mă întreabă el calm.
Îl măsor din cap până în picioare, tot uscat, mai ales la picioare, și-i spun în drumul meu spre mașină:
– Așa o prințesică, unde să mai iasă în ploaie? Lăsați….
Am ridicat a doua sacoșă plină ochi de fructe, ceapă și cartofi, zâmbind în capul meu, imaginându-mă cum arăt eu așa cu rochie, tocuri și 10 kg de detoate într-o mână cu ploaia în freză.
Intru în casă, iar bărbatu se descălțase și pusese toate lucrurile la loc.
Uite, vedeți, de aia nu mă supăr eu. Că vine acest moment magic când fără să-i spun nimic, fără să-i fac scheme și hărți știe ce am nevoie.
Să le pună la loc că mă așteaptă Cora și clientul și unghiile și întâlnirea.
Pace, vouă, femei puternice și bărbați inteligenți!
***Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.
