Fie viața cât de grea, important e să ai cui cere ajutor
Vă amintiți de fleoșcăiala de ieri, din pantofii mei cu toc? Și de Lidl, întâlnirea de la prânz, unghiile și clienții? Ei bine, mai pe seară, așa, după ce tocmai îmi terminasem treaba și mă duceam spre casă, mașina mea s-a oprit și n-a mai pornit.
După multe rugăciuni și promisiuni, cu ocazia asta am apucat să termin și eu salata de mâncat de peste zi, am reușit să o repornesc dar până acasă m-am simțit ca într-un avion gata să se prăbușească: la început s-a închis radioul, apoi farurile, după aia bordul s-a înroșit că nu mai am ABS și mai nu știu ce, iar cireașa de pe tort a fost că mi s-au oprit ștergătoarele în mijlocul parbrizului pe o ploaie rece de primăvară.
Spun asta și pentru domnul care m-a înjurat că l-am forțat să mă lase să intru pe strada mea, nu că n-aș fi avut prioritate, dar și pentru că riscam să ies să-mi șterg parbrizul cu poalele rochiei că nici șervețele nu aveam. Plus că dacă opream mașina, n-o mai porneam. Dar ți-ai găsit empatie pe străzile patriei!
Da, am intrat într-o bulă de mercur în retrograd pe casa casei și-a mașinii. Nu-mi place dar n-am ce face!
Apoi, am luat mașina bărbatului ca să-mi recuperez copilul de la vecina cu uleiuri terapeutice și alte chestii surprinzător de minunate. Iar când am intrat, i-am spus:
– Înainte de orice, adică de combinația de uleiuri pentru rău de mare, droghează-mă ca să dorm și mâine să mă trezesc și să am mașina reparată, și problema cu Enelul rezolvată. Că nici asta nu s-a rezolvat încă.
Iar ea mi-a spus calmă:
– Îți dau să dormi, dar mâine tot pe tine te așteaptă toate ca să le rezolvi.
Ceea ce a fost tare adevărat, pentru că dimineață copiii m-au întrebat:
– Mami? De dus ne duce tati, dar cine ne ia de la școală?
M-am uitat așa la ei, am realizat încă o dată că lumea fără mame își pierde sensul și direcția și le-am zis responsabil:
– Nu știu, dar cu siguranță va fi o surpriză pentru toată lumea!
Și atunci, Andre și-a luat mingea din grădină și-a spus fericit:
– Asta înseamnă că pot sta după ore să joc fotbal!
– Li-niș-tit, i-am strigat eu din nou, ca un părinte implicat.
Iar apoi, am aprins niște lumânări ca să mă liniștesc la cap, mi-am făcut o cafea și am început să-mi spăl hainele pentru vacanța in doi ce stă să înceapă.
Că până la urmă, fie viața cât de grea important e că am uscător ca să pot să-mi iau ce am nevoie în bagaj. Și o prietenă care să-mi aducă copiii de la școală.
Și un alt prieten care să-mi ia mașina pe platformă.
Și un nene simpatic care să-mi repare echipamentele arse de Enel.
Și o mamă bună care a venit de la Bacău să mă ajute cu copiii.
Și altă prietenă care o va duce pe Beti la înot.
Și o altă prietenă care îl va duce pe Andre la fotbal.
Și o soră care va veni în vizită să-i distreze pe copii.
Și un Univers care face cum face și în ciuda aparențelor nefericite, îmi demonstrează că viața e palpitantă și lecțiile importante.
Pentru că atunci când simți că Universul și-a întors privirea de la tine, de fapt, abia atunci te ajută să răzbați!
Iar recunoștința se practică în momentele cele mai grele :)
