E nevoie de un sat întreg ca să crești un copil. Dar numai dacă satul respiră în ritmul mamei.
Dacă vrei să faci un bine celor din jur, fă-te bine pe tine!
Am o prietenă portugheză, divorțată cu 3 copii care-mi spune:
– Eu, aici, la voi, fac parte din grupul defavorizaților, că sunt mamă singură cu 3 copii. În realitate, dacă aș fi fost în continuare măritată, chiar aș fi fost defavorizată pentru că mai trebuia să produc să-l întrețin și pe el. Acuma, câștig mai bine decât atunci, dar tot defavorizată sunt.
De ce? Pentru că s-a întipărit în mințile acestui popor că femeile fără bărbat sunt incapabile să facă față vieții.
Că de când le poartă numele, până la născut copii și pus mâinile pe piept, ele aparțin cuiva, informație care la nivel inconștient se duce la crearea ideii că ele nu-și mai aparțin lor. Ele sunt în slujba familiei, a bărbatului, a serviciului și atât.
Ia-ți mireasă ziua bună….
Câte femei cunoașteți, desigur, măritate și cu copii care au un comportament asumat, de om matur, dar absolut liber. Fac ce simt ele să facă, dar în continuare, au o relație bună cu soțul lor. Probabil e un număr care tinde spre zero.
Dar câte femei cunoașteți, divorțate care spun:
– A fost greu la început, dar ce bine îmi este acum! M-am regăsit pe mine!
O mulțime cunosc doar eu.
Îmi spunea o prietenă măritată și copii:
– Mă gândeam, așa, în capul meu, că eu dacă aș divorța, aș avea mai mult timp pentru mine decât am acum. Că măcar știu că un weekend la două săptămâni stau și eu singură, că acuma nici la baie nu mă pot duce singură.
– Ăhăăă, i-am răspuns, de câte ori nu m-am gândit și eu la asta.
De fapt, acest gând mi-a ridicat acum ceva vreme, mingea la fileu.
– Păi eu trebuie să vreau să divorțez ca să fiu liberă? Ca să mă simt eu, așa cum visez să fiu EU? În cazul ăsta am o problemă.
Și nu cu bărbatul, ci cu mine.
Inconștient, ne naștem cu ideea că femeia trebuie să ducă casa, iar bărbatul după ce și-a terminat ziua de lucru are voie să stea la meci și să bea bere cu vecinul.
Că ea e o mamă rea dacă vrea să iasă la cafea cu prietenele. Că mamele nu-și părăsesc cuibul. Dar tații, pot. Că se știe, bărbații sunt mai insensibili, nu au simțul matern. Ei nu știu.
Păi dacă nu știu decât muncă, de ce se mai mărită femeile cu ei?
Femeile nu știu muncă? Trebuie să se mărite ca să facă curat în casă pentru toată familia? Singure, nu pot?
Păi, pot, dar nu le spune nimeni de mici copile. Femeile, genetic se nasc în țara asta cu ideea că trebuie să se mărite, să facă copii, să fie mame și soții perfecte că altfel le urăsc soacrele pentru tot restul vieții și nu e frumos, în timp ce realitatea se întrevede după 40 ani când realizează că mai au o bucățică de viață și nu se merită s-o trăiască chemându-te altfel decât pe tine, explicând ce-ai făcut cu banii, de ce pleci cu fetele la cafea, de ce te duci la sală și de ce mâncarea nu e caldă pe masă.
Și nu că soțul n-ar putea înțelege, eu chiar cred în capacitatea de schimbare a bărbaților atunci când își iubesc soția și familia, ci, din contră, femeia nu are curajul să-și asume ceea ce vrea. Pentru că se naște în ea, constant, sentimentul de vinovăție.
Și dacă nu se naște în ea, se naște în mama ei, în vecina ei care sunt gata să-i scoată ochii ce nepotrivită este!
E adevărat că e nevoie de un sat întreg ca să crești un copil, dar numai dacă satul respiră în ritmul mamei!
Societatea nu se va dezvolta niciodată fără oamenii, așa numiți problemă, care vor împinge limitele dincolo de zona de confort.
Este foarte comod ca femeia să stea acasă și să-i pregătească bărbatului mâncare caldă, așa cum făceau bunicile pe vremea lor. Astăzi, femeia conduce țări și imperii, deci, ar cam fi cazul să ne mai reorganizăm microuniversele la noi în bătătură.
Eu, ca să fiu o dată pe lună, în zi de joi prezentă la Petrecerea mamelor, mi-am informat familia că nu îl pot duce pe Andre la fotbal. M-a mustrat conștiința o perioadă, iar apoi, mi-am dat seama că astfel, învață și el pentru ziua în care o să aibă o soție care să vrea să aibă și ea momentul ei de libertate, să vină mai devreme acasă de la serviciu sau să renunțe la meciul de fotbal în beneficiul stării de bine în familie.
Pe principiul:
– Așa făcea și mama mea! Se ducea cu fetele în oraș, iar pe mine nu mă ducea la fotbal. A treia joi din lună.
Atâta pagubă să fie în viața lui, la câte altele fac pentru el, asumată și prezentă, dedicată, fără nici măcar să simt diferit.
Am învățat în timp, că abia atunci când spui clar și răspicat ce te face fericită, în primul rând ție și apoi, celor din jur, cei care te iubesc îți sunt mereu aproape!
Toți își doresc o mamă și o soție fericită! Cum și femeile își doresc familii fericite!
Doar că totul începe să respirăm în ritmul nostru, iar ritmul nostru devine ritmul lor!
Al celor care ne iubesc! Necondiționat.