Am eșuat, m-am ridicat și am luat-o de la capăt
Săptămâna trecută am închis Piazzetta.
V-am mai povestit aici de acest spațiu al inimii mele în care am investit foarte mulți bani, timp și energie pentru a face un loc unde să mă întâlnesc cu mamele, așa cum visam de ani de zile.
Dacă s-ar fi întâmplat asta acum 3 luni, probabil că aș fi intrat într-o mare depresie. Doar că acum 3 luni eram deja într-un fel de altă depresie și cred că Universul a amânat deznodământul ca să mă ia ușor.
Când am ajuns în locație ca să închid contractul cu proprietarul, m-a luat un pic tristețea de a-mi lua adio de la un vis pe care nu am reușit să mi-l îndeplinesc.
Am știut, însă, încă de anul trecut de când am luat spațiul că nu e ce trebuie să fie. Era ceva ce mă bloca în spațiul acela, dar am trecut peste. Cerebral mi-am spus că orice e posibil, nu-i așa, Dina?
– Nu e, mi-a spus Universul un an mai târziu. Dar dacă nu încercai, spuneai că nu te-am ajutat. Acum, te rog să înveți să-și asculți pe viitor, cu toată inima ta, intuiția!
Lecția vieții mele. Lecția alegerilor în viață. Lecția tuturora.
Coborâți în inimă, ascultați-vă intuiția, luați decizii în echilibru: trup și suflet, inimă și creier.
Când am plecat din locație, m-a cuprins o stare de liniște și pace pe care nu am mai întâlnit-o până atunci.
– Este ceea ce a fost corect să fac, am simțit.
Undeva, în Univers, un echilibru s-a restabilit. Funcționam împotriva firii, împotriva curentului, împotriva energiei creatoare din mine.
A trebuit, da, să plătesc un preț scump, foarte scump, de fapt, nici nu l-am plătit încă, urmează, dar acum, știu că acesta este drumul corect.
Cu o lecție în spate, cu câteva riduri în plus, limite financiare clare, am înțeles ceea ce Dumnezeu mi-a spus astă vară la Fatima, în Portugalia:
– Nu mai veniți să cereți, voi știți deja ce trebuie să faceți ca să vă fie bine!
Și uite-așa, nu ascultăm!
Am ajuns în seara aceea acasă, m-am așezat pe terasa casei unde îmi pusesem o masă și 2 scaune cumpărate de mine pentru Piazzetta unde visam să stau cu mamele de vorbă, mi-am pus un pahar de vin din vinurile unei prietene pe care trebuia să le introduc în meniu la Piazzetta, am privit luna, stelele și m-am întrebat în liniștea sufletului meu:
– Dina Ionela, cum ești?
Și-am stat să caut răspuns în interiorul meu câteva minute bune.
Am auzit-o pe Georgiana, prietena mea bună, spunându-mi:
– Bine că nu ai plătit cu sănătatea!
Am auzit-o pe Ionela mică, spunându-mi:
– Ăsta-i doar un hop, o scoți tu la capăt, abia acum vezi clar!
Am auzit-o pe bunica mea, spunându-mi:
– Eu sunt mereu lângă tine, ai toată baza!
Am simțit atunci cum tot Universul, stelele, planetelele, luna, soarele care nici măcar nu era pe cer m-au luat în brațele lor și m-au strâns tare, tare iar eu m-am simțit cel mai iubit și cel mai puternic om în viață!
Și în timp ce mă bucuram de Piazzetta mea la mine acasă, în casă, în suflet, de dincolo de ușa de la terasă mi-am auzit copiii spunându-mi:
– Mami, noi mergem să citim, te așteptăm în pat!
Și atunci am mai înțeles încă ceva: că lecțiile noastre sunt și lecțiile lor, ale copiilor noștri, iar energia noastră este combustibilul vieții lor.
Modul în care reacționăm la provocări reprezintă un tip de educație pe care-l transmitem inconștient, mai departe generațiilor viitoare.
Viața va fi întotdeauna despre urcușuri și coborâșuri, asta e o realitate pe care o știm cu toții.
Secretul însă nu e despre a le depăși pe toate cât mai rapid posibil ca să ajungem la un iluzoriu final, denumit simbolic, fericire.
Ci despre puterea de a-ți observa rănile, în a ți le bandaja și apoi, în a te bucura că ai cui să-i citești povești de noapte bună, seara, în pat!
Să vă fie cu folos!
Sa fii binecuvatata!