În căutarea partenerului perfect
Mă uitam zilele trecute la un filmuleț pe internet unde se punea întrebarea cum ne dăm seama dacă omul de lângă noi este partenerul perfect.
Cum știm dacă ne-am căsătorit sau urmează să o facem cu omul care ne va împlini.
De când citesc în Tarot, foarte multe persoane vin și mă întreabă dacă le este menit să rămână până la adânci bătrâneți cu omul de lângă ei.
Și de fiecare dată le întreb același lucru:
Tu vrei?
Pentru că înainte să aștepți vreun răspuns de la vreun for divin, este absolut fundamental să te întrebi pe tine ce vrei, ce aștepți, ce te face fericit alături de omul de lângă tine sau cel pe care-l vrei în viața ta.
În filmul de mai sus se spunea că dacă nu poți respira fără prezența lui, nu trece ziua fără să nu te gândești la el, nu poți dormi dacă patul e gol, atunci el e omul potrivit ție.
Permiteți-mi să mă conectez puțin cu realitatea după ce am mirosit trandafiri roz din Grădina Raiului. Căci șarpele nu era numai despre băgatului Evei în păcat și ieșirea lui Adam nevinovat, ci și despre faptul că uneori trebuie să vedem dincolo de aparențe, de primele impulsuri și de prima noapte dormită în doi.
Desigur, la 20 ani când te îndrăgostești și simți că nu poți trăi fără să-i auzi vocea de 3 ori pe zi nu vezi ca la 40 abia aștepți să pleci și tu singură cu fetele în oraș.
Și-atunci, ce înseamnă asta, că nu mai este el omul potrivit ție? Sau că nevoile s-au schimbat și numai cine te iubește cu adevărat are capacitatea de a te înțelege și te așteaptă seara să te întorci acasă să te ia în brațe?
Doar că asta nu se vede de la 20 ani. De unde, dacă-mi permiteți o concluzie, nu există persoană potrivită născută pentru tine.
Există, persoana potrivită este cea cu care reușiți să faceți echipă să creșteți împreună până la adânci bătrâneți.
Și cu toate că sună destul de abstract, dacă ne ascultăm intuiția și avem încredere în noi, simțim de la o poștă dacă omul de lângă noi este cel potrivit.
Îmi amintesc de o poveste auzită acum câteva săptămâni de la un cunoscut care s-a dus până pe continentul vecin să-și găsească iubirea vieții lui. Iar când a ajuns acolo, iubirea vieții lui plecase de-acasă.
Se resemnase, dar supărarea nu era nici măcar pe ea, ci pe faptul că, rememorând ultimele 2 săptămâni din viața lui, nu a văzut semnele atât, dar atât de clare pe care i le transmisese universul: se îmbolnăvise de 2 ori, i s-a anult biletul de avion o dată, până și ziarul pe care îl citea în ziua plecării avea următorul titlu: is the break up time (este timpul despărțirii). Plus, sentimentul constant în stomac că ceva nu e tocmai cum ar trebui să fie.
Din păcate, majoritatea dintre noi nu-și ascultă intuiția. Creierul e mai puternic, lucrurile care nus e văd nu există, planul e plan, drumul cunoscut e cel mai bun, toate acestea sunt texte pe care ni le spune creierul pentru că el nu știe altfel.
Când începi să trăiești în acord cu tine și emoțiile tale, acceptând părerea creierului dar pe bucata lui de reprezentare, putem spune că ești deschis la a-ți găsi omul potrivit ție.
Când suntem tineri, emoțional, alegem persoana care ne amintește de cineva din familie. Este teoria Imago mai mult decât adevărată. De aceea, fără să vrem, ne face să ne simțim bine chiar dacă poate acest bine nu întră în definiția din dicționar. Dar este un bine pe care creierul nostru emoțional îl recunoaște iar noi credem că suntem fericiți. Și pe unii îi ține fericirea asta până la adânci bătrâneți, pe alții până în ziua în care nu mai vrei să trăiești în umbra nimănui, vrei să fii tu și atât! Și de aici începe lungul drum spre vindecare.
Cerebral, alegem omul care ne răspunde la o nevoie concretă: fie că are bani și ne scoate din sărăcie, fie că are un job bun și ne rezolvă și pe noi, fie că vrem copii și ni se pare că el ar face față, în cazul meu a fost nevoia de direcție. Eu pluteam prin viață, iar soțul meu super cerebral îmi dădea viziune, direcție și scop.
Combinând cele două, apar ecuațiile: când cerebral ne-am împlinit nevoile, inconștient vrem să le rezolvăm și pe cele emoționale. Și abia aici este pus cuplul la încercare.
Astăzi, vedem din ce în ce mai mult cupluri despărțite pentru că ele nu se mai regăsesc în relație. Și nici nu mă miră, pentru că bărbații, la modul general sunt ancorați în realitatea zilei cotidiene, de a asigura hrana familiei, pe când femeile, deschise la dezvoltare personală, vor mai mult decât să fie pâine pe masă. Mai ales că trăim zile în care femeia câștigă uneori mult mai bine decât bărbații.
Desigur, vina este tot a ei, pe principiul Evei vinovate, pentru că nu se mulțumește cu ce are.
Poți s-o blamezi? Dar pe el, poți să-l blamezi?
Nu și nu.
Fiecare e pe drumul lui, iar drumurile lor nu se mai întâlnesc.
În schimb, dacă el sau ea reprezintă persoana potrivită, atunci vor face un efort să se regăsească. Și asta, de obicei, după ce au mai crescut copiii, și prioritățile se schimbă.
Deci, revenind la întrebare, cum știm că am găsit persoana potrivită?
O să știi când o să-ți dai timp să simți.
Când stai cu tine și simți liniște în relație cu celălalt, înțelegere, când te simți auzit, poate nu neaparat înțeles dar ascultat, când corpul tău e relaxat în relație cu această persoană, când creierul nu îți pune un milion de întrebări: ce-a făcut, unde-a fost, cu cine a băut?, când te simți văzut așa cum ești și acceptat fără etichete și preconcepții, când simți să spui pentru că inima ta simte încredere de partea cealaltă, ei bine, poți spune că ești pe cale să ai lângă tine omul potrivit.
Când ai încredere în tine în relație cu el. Și pentru toate astea, când simți, înăuntrul tău, că merită orice efort ca să vă fie bine împreună. De ce nu, poate chiar până la adânci bătrâneți.
Iar asta o poți știi și la 20 ani și la 40.
Dacă îți dai timp cu tine. Să simți.
