Bărbatul, unde-i bărbatul?
Nu o dată mi s-a întâmplat să creadă lumea, după ce mă citesc pe blog, că n-am bărbat acasă. Sau și mai mulți să rămână cu ideea că în timp ce eu mă dau de ceasul morții cu școala vieții on line, el se scarpină cu telecomanda la subțiori.
Acuma, știți cum e, riscul meseriei. Când singura ta speranță de a mai salva câțiva neuroni care n-au dat bir cu fugiții la prima ordonanță de urgență este să faci haz de necaz la modul public, ca să nu râzi singură ca știm noi cine-n târg, îți asumi repercusiunile.
Că doar n-o să fac un disclaimer la fiecare articol, spunându-vă: în timp ce întâmplările de mai jos prind viață, soțul meu tocmai și-a atins obiectivele la serviciu pe timp de pandemie și va primi bonus cu care vom plăti școala copiilor din septembrie încolo. Sau a pus bazele unei noi afaceri. Sau planifică dezvoltarea unei actuale afaceri. Sau mă lasă în pace când trebuie să scriu. Nu scoate un cuvânt când vin pachetele cu achizițiile mele online. Plâng după 30 de minute de liniște ca să-mi pun gândurile în ordine, iar el se duce cu copiii în cameră ca să facă liniște. Îmi spune că arăt bine când eu știu că știe că sunt stresată că nu mă duc la sală. Nu că m-ar deranja să vă povestesc cu ce se mai ocupă el, dar nu-mi place să mă laud cu ceva ce nu-mi aparține și nu e ca și cum, datorită extraordinalității mele el este ce este astăzi de unde voi ați putea învăța ceva sau ați putea lua cu voi, acasă.
Eu pot să vă spun, în schimb, cum ați putea să vă înțelegeți mai bine cu partenerul, cum să schimbați perspectiva, cum să înțelegi specia masculină. Asta, da, poate fi un exemplu de cum mie mi-a ieșit și poate vă iese și vouă.
Soțul meu, al tău pot fi toți minunați și sufletele noastre pereche dacă și noi ne jucăm partea noastră din rol. Nu e numai despre ce face sau ce nu face el acasă. E despre un întreg proces, sintetizat la două puncte: 1 și 2.
1. Partenerul de-acum a răspuns unei nevoi profunde de-atunci
Mi-a spus soră-mea mai demult, că îi spusese și ei cineva, că tipul de relație pe care îl avem azi cu partenerul este urmare a nevoii profunde la care ne-a răspuns când l-am întâlnit.
De exemplu, eu când l-am cunoscut pe soțul meu n-aveam nevoie nici de iubit și în nici un caz de soț. Că eu nu prea voiam să mă mărit. Eu muream după un prieten. Eram singură în Portugalia, fetele din casă vorbeau nemțește ca să nu înțeleg ce spun, copiii cu care lucram vorbeau portugheză, iar eu nu știam un cuvințel, practic nu eram decât eu și cu mine, într-o țară complet străină.
Atunci l-am cunoscut pe Cris căruia îi povesteam câte-n lună și stele, răspunzându-mi, astfel, la nevoia mea profundă de apartenență la un grup. Iar el, până în ziua de azi este prietenul și mai apoi, soțul meu. Pe el îl sun când mi-e greu, când mă doare ceva și mult timp am crezut că o fac pentru că sunt măritată cu el. Realitatea e că o fac pentru că-l identific, înainte de toate, ca fiind prietenul meu. E un dublu rol, pe care cu timpul ni l-am clarificat iar acum, de câte ori am nevoie să-i vorbesc în rol de prieten, îl anunț:
– Acum vreau să fii prietenul meu.
Iar el știe ce stă dincolo de asta. Începutul relației noastre, costumul lui de cel mai bun prieten al meu.
Sunt persoane care și-au întâlnit soțul răspunzându-le la nevoia de dezvoltare spirituală, altele la nevoile de bază: resurse financiare, sex sau de securitate, altele s-au căsătorit crezând că omul din fața lor le răspunde la o nevoie și în timp, și-au dat seama că s-au înșelat.
A fi în relație cu cineva e mai mult decât a avea fluturi în stomac. E despre a-i hrăni, a le crea un spațiu de dezvoltare și a-i face fericiți ca să poată zbura liberi…prin stomac.
2. Cum mă poziționez eu în raport cu partenerul?
Al doilea lucru pe care de data asta îl spun eu și care vine în completarea celui de mai sus e că a doua mare componentă în relația de cuplu este modul cum se poziționează unul în raport cu celălalt.
Și de aici, dragii mei, începe magia.
Că dacă eu mă simt ca femeia de serviciu atunci când fac curat în casă, ei bine, o să fiu tratată ca femeia de serviciu. Dacă mă simt ca ultimul om care stă închisă în casă cu copiii, atunci fix asta o să fiu. Dar dacă fac și curat, și mâncare și școală on line, mă ocup și de afacerile familiei, îl aștept și pe bărbat în lenjerie sexi, păi să vezi cum se activează și-mi comandă sushi ca la o doamnă, îmi face masaj unde vrea mușchiul meu și-l anunț că s-a terminat cutia cu prosecco și să presteze niște Metro mâine, în drum spre casă.
A zis cineva femeie în casă? Mă scuzați. Am rimel la ochi, cercei în ureche, părul făcut și-mi beau cafeaua citind o carte bună, în timp ce el stă cu copiii și fac toți liniște în cameră.
– Ssst, vă rog să n-o deranjați pe mami! se aude el în timp ce construiesc toți castele din piese de lemn.
Bărbatul nu trebuie să fie mereu acasă ca să fie prezent în familia lui. Iar femeia nu trebuie să lucreze full time din afara casei ca să fie respectată de bărbat.
Iar viceversa se aplică în toate cazurile. Atâta timp cât bărbatul se simte șeful casei căruia i se pune totul pe tavă, atunci asta va fi, iar ea, acel cineva care o să muncească să-i pună totul pe tavă. Dar dacă bărbatul se simte egal soției lui, în drepturi și responsabilități, abia acolo miroase a iubire și înțelegere.
Nu stă nimeni să măsoare cu metrul croitorului de câte ori a dus unul sau celălalt gunoiul, de câte ori a făcut unul sau celălalt școală on line cu copilul. Contează că fiecare face ce știe mai bine, ce poate, se susțin reciproc, se respectă, se caută noaptea prin așternuturi și se iubesc.
Iar asta nu se poate descrie în cuvinte. Se simte.
*** Am scris o carte despre viața de părinte înainte și după copii cu scopul de a te liniști și a îți da speranță atunci când crezi că totul s-a dus pe pustiu. Nu sunt sfaturi, e o poveste cu Adam și Eva, copii și bucuria dintre ei. Realitatea e că trăiești cel mai frumos vis, care surpriză, a devenit realitate! Destin de mamă, cartea care te relaxează și te binedispune mai ceva ca o vacanță în Bali sau o ciocolată mâncată pe furiș, în baie.
Background photo created by rawpixel.com – www.freepik.com„>Sursa foto
