Scriu acest mesaj pentru toate mamele care se îndoiesc de ele
Scriu acest mesaj cu gândul la toate mamele cu copii mici, care plâng întruna, fără oprire, care se trezesc noaptea de-atâtea ori că au pierdut numărul și socoteala, care cred că ei, copiii, fac cumva ceva anume ca să le scoată din minți și să-și piardă capul cu totul.
Scriu acest mesaj pentru toate mamele care se întreabă uneori, cu teamă, noaptea-n baie:
– Oare o să o scot vreodată la capăt sau o să fiu prima mamă care o să moară de epuizare?
Scriu acest mesaj cu gândul la toate mamele care-au țipat, s-au simțit vinovate, care și-au înghițit lacrimile de frustrare și și-au promis că vor fi mai bune mâine, ca mâine să fie parcă și mai greu.
Scriu acest mesaj cu gândul la toate mamele care ar fi putut să ceară ajutor, dar n-au avut curaj, care s-au simțit singure și neajutorate, care așa cum s-au revoltat, s-au stins încet, în fața unei înghețate, noaptea, târziu, când toată lumea doarme.
Și scriu pentru acele mame care s-au uitat la copiii vecinei de peste drum, pe facebook sau la fosta colegă de serviciu, întrebându-se retoric:
– Oare ele de ce pot?
– Cum pot?
– Sunt ele mai bune ca mine?
– Copiii lor sunt mai fericiți?
– Mi-am stricat copiii pentru totdeauna? Ce șanse vor mai avea ei?
Dragostea învinge!
Nu vă pot răspunde la aceste întrebări, dar ce vă pot spune sigur – sigur, e că dragostea învinge! Toate trec cu dragoste necondiționată, fără pedepse și cu limite puse ferm.
Și din nou, cu dragoste necondiționată.
Aveți mereu încredere în voi, că drumul luatului în brațe face minuni chiar și acolo unde crezi că e totul pierdut.
Aveți încredere în instinctul vostru de mamă și ascultați-l, oricâte voci trebuie să doborâți și oricâte guri trebuie să închideți.
Nu dați la troc pentru nimic în lume sănătatea emoțională a copiilor voștri.
Luați-vă copiii în brațe, vorbiți-le blând și ferm atunci când au greșit. Vor învăța să vă respecte cuvântul, vor avea încredere în voi și vă vor asculta pentru că vă iubesc și nu pentru că le este frică.
Aveți încredere, că un copil iubit necondiționat este un copil care va avea baza emoțională sănătos creată și pe care se va dezvolta caracterul și modul cum va fi ca viitor adult.
Creierul emoțional este primul care se dezvoltă și se face într-un mediu familial echilibrat, cu iubire necondiționată și limite clare.
Copilul rebel, cel pe care-l vedeți în magazin făcând tantrumuri, cel care plânge la grădiniță luni întregi este copilul care are nevoie să fie luat în brațe, care are nevoie de un părinte iubitor și ferm, învățând în timp cum să-și rezolve frustrările emoționale într-un mod sănătos.
Copilul are nevoie să fie iubit și nu să-i fie frică
– Mami, ia-mă în brațe, îmi spune copilul care ar mai fi vrut să stea dimineața în pat.
Știe că nu poate, e frustrat, dar acum, la 5 ani, știe de ce anume are nevoie și cere, pentru că știe că așa se va simți mai bine. Iar eu sunt acolo, disponibilă. Așa cum mi-ar plăcea și mie să fie cineva disponibil când îmi vine să arunc cu farfurii în pereți de nervi pentru c-am avut o zi grea la serviciu.
– Mami, am făcut ceva greșit, îmi spune copilul care știe c-a greșit dar are curajul să și-o asume.
Acesta-i copilul căruia nu-i este frică de pedeapsă, ci își respectă părintele și spune adevărul.
Pentru că părintele a fost mereu lângă el, la bine și la rău și i-a oferit baza de încredere necesară dezvoltării lui. Nu l-a pus la colț, nu l-a jignit, nu l-a făcut să se simtă rău. Ci din contră, a fost lângă el să-l asculte și să-l susțină.
Dragi mămici, e greu, o știu, dar nu vă pierdeți speranța.
Arătați-le că-i iubiți în fiecare moment din viața voastră. Iar la un moment dat, peste câțiva ani, copilul acesta teribil care părea că știe doar să plângă, dar de fapt avea nevoie doar de dragoste, se va transforma într-o minune înțelegătoare, prietenoasă și empatică ce-o să vă facă să exclamați:
– N-a fost nimic în van! Copilul meu e minunat! Iar eu sunt cea mai bună mamă!
Mereu, cu dragoste neconditionata!