În ce direcție e viața?
Toate femeile atunci când se visează mame sau sunt deja însărcinate își imaginează că și-ar dori să aibă fetiță ca să îi prindă părul în codițe, sa o îmbrace în rochițe și să îi dea unghiile cu ojă, sau băiețel ca să-i cumpere mașinuță de jucărie și să-l ducă la cursurile de fotbal.
La prinsul părului în codițe am visat și eu, recunosc, doar că nu prea s-a împlinit că Beti ar vrea orice numai să-i prind părul, nu.
În schimb, ce mi-am dorit eu tare, tare mult să fac cu copiii mei când vor crește mari, a fost să vorbesc. Să stau serile cu ei și în loc de povestea de noapte bună, visam să vorbesc cu ei. Despre câte-n lună și-n stele.
Despre prietenii lor, despre experiențe și trăiri, tristeți și bucurii, emoții și amintiri.
Îmi place să ascult, îmi place să mi se povestească, îmi plac întrebările, dar mai ales drumul către răspunsul potrivit. Îmi place să provoc la discuție, îmi place să aud mințile lor creând răspunsuri, îndoindu-se, apoi întrebând din nou și căutând, iar alte răspunsuri.
Mintea copiilor noștri are atâta potențial de dezvoltare, încât, uneori e suficient să pui o singură întrebare ca să deschizi poarta unei lumi incredibile născută din creativitate.
Zilele trecute, mă găseam cu Andre într-unul din astfel de momente în care, înainte de somn, începusem să povestim despre experiențele lui de la fotbal. Îi spuneam că în viață e normal uneori să ne fie teamă de oamenii care ni se par mai mari, mai înalți, mai bine făcuți, care vorbesc mai tare, pentru că mintea noastră nu este obișnuită cu astfel de persoane și atunci, viața ni le trimite ca să învățăm să-i gestionăm. Așa cum se întâmplă, de exemplu, cu adversarii într-un meci.
Și tot vorbind despre cum viața ne servește pe tavă tot ce-i mai palpitant și mai provocator, îl aud pe Andre întrebând:
– Mami, care este sensul vieții?
Și exact în momentul acela, atunci, în secunda aia, la cei 9 ani ai lui și câteva luni am simțit că mi s-a îndeplinit visul.
– Tu care crezi că este sensul vieții tale? l-am întrebat eu înapoi.
– Păi….să fac ceea ce îmi place.
– Adevărat. Adică să fii fericit cu tot ceea ce decizi să faci în viață. Dar, adevărul e că foarte mulți oameni s-au întrebat de-a lungul timpului care este scopul omului în viață. De ce trăim, și totuși, nici astăzi nu se poate spune că există un răspuns universal valabil.
Însă putem să ni-l imaginăm pe al nostru.
Fiecare dintre noi are un rol pe pământul acesta. O misiune, să-i spunem. Eu cred că misiunea mea este să ajut oamenii din jurul meu. E ceea ce mă face pe mine să mă simt bine la final de fiecare zi. Misiunea lui tati poate fi aceea de a da oamenilor un loc de muncă unde să se simtă apreciați. Dar ar trebui să verifici cu el acest lucru.
În viață este foarte important să descoperi rolul tău pe pământ ca la final de zi să te simți fericit.
– Și dacă nu găsesc ceea ce mă face fericit?
– Păi asta e partea cea mai interesantă care face viața magică. Strada pe care alegi să mergi ca să-ți descoperi misiunea ca apoi, să o duci la îndeplinire. Drumul căutării, întrebările pe care ți le pui, soluțiile pe care le cauți, încercările și eșuările, să înveți să te bucuri din rezultate mici ca să apreciezi realizările mari, căzăturile tale de la fotbal sunt ca să înveți să te ridici și s-o iei de la capăt, discuțiile pe care noi le avem uneori și care nu ne plac niciunora dintre noi sunt ca să înțelegem că sensul vieții nu este să stai pe un fotoliu toată ziua așteptând să fii fericit, ci din contră, drumul parcurs până să descoperi ceea ce te face fericit și crearea stării de fericire, în sine.
Pe tine ce te face fericit acum?
– Să joc fotbal!
– Exact! Nu fotbalul în sine, ci jucatul, acțiunea, bucuria de a câștiga o minge, frustrarea că ai eșuat o pasă, încrederea când un coleg îți dă mingea înapoi. Asta înseamnă să fii fericit, să te culci seara cu bucuria că te-ai simțit bine azi la fotbal, apreciat și observat de cei din jur.
Și mai e ceva, Andre!
Scopul vieții noastre pe pământ poate fi îndeplinit întotdeauna în două variante: cea în care ne folosim de cei din jur ca să ne ridicăm pe noi, scufundându-i pe ei și cea în care ne ajutăm reciproc pentru a ne atinge fiecare misiunea noastră în viață.
Întotdeauna să alegi, dragul meu, varianta în care te ajuți de oameni ca să reușești și nu să-i cobori pentru reușita ta.
Fericirea adevărată are întotdeauna rădăcina în starea de bine a celor din jur.
Restul e doar iluzia unei fericiri care își pierde strălucirea la primul strigăt de ajutor de la cel aflat în suferință.
Așa că, dragul meu, sensul vieții este drumul parcurs cu micile reușite și grelele eșuări de a te simți cu adevărat fericit!
Fără să uiți că la finalul vieții, tot ceea ce rămâne după tine este ceea ce ai oferit celor din jur!
Foarte frumos articolul!