Arma secretă a părinților, a lui Batman, Superman și a cui mai vreți voi că toți câștigă la final

Știți ce e cel mai aiurea când două mame s-au întâlnit în colțul din spate al casei, alergate de copiii care joacă prinselea, care stau pitite și-și povestesc ultimele crize?

O a treia pe care când o întrebi plină de compasiune:

– Și copiii tăi tot așa fac?

Ea îți răspunde, zâmbind:

– Nu, ei sunt bine.

Haha, păi și la noi la fel, tu ce credeai? Glumeam și noi și nici ascunse nu stăm și nici înghețată încuiate în baie nu mâncăm

Nu neg, poate că Duhul Sfânt și-a ales niște predecesori, părinți cu copii, ALEȘII care ne vor sta drept exemplu și după care se vor mai scrie alte zeci de cărți de parenting: cum să-și crească lumea de rând copiii.

Momentan, eu am depășit faza cu crizele dar am intrat în alta și nu știu sincer, dacă mai am scăpare.

Să vă explic: am un copil lipsit complet de răbdare. Surprinsă nu prea sunt că ghici ce? Nici eu nu am răbdare, deci îmi merit soarta.

Partea enervantă abia acum începe. Că el e lipsit de calm ca mine, dar prinde din zbor ca ta-su. De unde prea bine cunoscuta zicală: graba strică treaba, în cazul lui nu se aplică.

Că el se grăbește dar nu o dă în bară suficient cât să se frustreze și să învețe că nu asta e calea tocmai bună.

– Dar nu greșesc, uite, am note bune!

– Păi nu greșești acum, dar la un moment dat, bla bla bla……..

M-a pierdut.

– Nu înțelegi că eu așa lucrez! Mă grăbesc să prind poartă liberă ca să exersez la fotbal! Mă grăbesc la masă ca să-mi termin tema. Mă grăbesc la temă pentru că știu cum se face.

Eu de exemplu am învățat, ce-i drept acum mai la bătrânețe, că lucrurile nu trebuiesc grăbite. Oricând m-am grăbit s-a demonstrat că n-am luat tocmai decizia cea mai bună. Aș putea exersa cu el teoria aceasta, doar că făina din care-i plămădit nu-i doar producție personală. A luat de la al doilea adult în rang de părinte capacitatea de a prinde din zbor tot ce i se spune și-atunci e foarte greu să combați niște potențiale rezultate nemulțumitoare.

Cât putem schimba din genetică?

Sună palpitant întrebarea, știu, sper că nu vă așteptați să vă și răspund din cărți.

Dar mă tot întreb de ceva timp dacă mai stă în puterea mea de părinte să fac dintr-un copil lipsit genetic de răbdare, un adult care ia decizii bine procesate, în timp și cu răbdare.

Știu, știu, nu e nevoie să-mi spuneți că fiecare ne naștem în așa fel încât să putem supraviețui. Cu toate astea, stă în cauza noastră pe pământ să ne auto depășim și să fim împliniți cu noi. Iar asta depinde de noi și nu de genetică.

Așa că, oricât de multe făinuri s-au aglomerat în celulele copilului meu: bunici, străbunici, nații și națiuni, aparent în afara puterii mele de control, niciodată emoțiile și dezvoltarea neuronală n-a fost mai de partea mea, a noastră, a părinților.

Poate c-o fi lipsit de răbdare însă am o armă secretă imbatabilă precum a lui Batman, Superman și cine mai vreți voi că toți câștigă la un moment dat.

Se cheamă așa –

Fii răbdător cu tine ca să fii model de răbdare pentru copil!

Nu v-ați așteptat la asta, așa-i? Păi voi credeți că cineva în lumea asta s-a născut perfect, cu toate genele din toate generațiile lui sănătoase la cap, s-a apucat să scrie o carte ca să ne spună cum să facem să fim părinți mai buni?

Tot în bară a dat-o, tot niște frustrări a depășit, ca la final tot cu capul lui să se întrebe: acuma cum o scot la capăt?

Că știți cum se zice, Dumnezeu îți dă: cap să gândești, emoții să trăiești, pereche soț/ soție să contrabalansezi, dar nu-ți bagă în sacoșă.

Și nu că n-ar vrea, dar nu știe cât poți duce.

Acuma, haideți s-o luăm din nou ușor:

– Și copiii tăi tot așa fac?

– Nu, ei sunt bine. Cu mine trebuie să lucrez….

Sursa foto