Drumul către tine însuți trece prin iad

V-am zis că am fost în weekend la un ”sound bath” cu gonguri și mi-am pus o intenție. În ciuda comentariului lui Beti, de după, cel în care mi-a spus că miros a ”bogăție”, intenția mea n-a avut nimic de-a face cu banii – pentru mine banii se raportează mereu la colectiv, îmi doresc să ajut oamenii, îmi doresc să nu dau afară oamenii care nu merită, deci am nevoie de claritate ca să aleg corect pentru mine și pentru cei din jur. Aceasta a fost intenția mea, să am claritate asupra oamenilor pe care îi pot ajuta.

Contextul este că studiez condiționarea minții prin modul în care vedem lumea și am cerut în mod special să fiu ajutată să înțeleg condiționarea pe mine ca să o pot da ca informație mai departe.

Și așa cum zice buna mea prietena, Monica, ”tu ești singura pe care o cunosc care atunci când vrea ceva, imediat primește. Nu poți cere și pentru mine? :))))”

Astăzi, la 3 zile de la eveniment, am fost la Poliție să înscriu cele două mașini pe care săptămâna trecută le-am înregistrat la primărie.

Am avut nevoie de 2 programări online, doar că una a fost făcută dimineața și a doua, la 14, la ghișeul de lângă. Că așa s-a găsit liber.

M-am dus dimineață, la primul ghișeu, o doamnă. Eu nu am trecere la femei. Aproape niciodată n-am avut trecere la femei. De la educatoare, învățătoare, dirigintă, prietene care mi-au înșelat încrederea în toate formele, cunoștințe care s-au folosit de mine, poate cea mai mare suferință a fost și este invidia pe care am simțit-o aproape mereu din partea femeilor. Iar ca să înțelegeți la ce nivel atrag eu această furie a femeilor asupra mea, am o angajată care este în concediu pre natal și medicul de familie i-a eliberat ultimul concediu greșit, depășind numărul de zile legale. Evident, nu i s-a putut calcula salariul și până când să mă văd cu ea să-i dau înapoi concediul ca să i se emită corect, mi-a făcut plângere la CASMB pe motiv că refuz să-i plătesc salariul.

De aceea mi-am și creat propria comunitate de femei și mame unde, efectiv, mă vindec cu fiecare întâlnire. Pentru că știu pe pielea mea cum e să iubești cu totul și mâna care ar trebui să te ridice, te îngroapă până la fund.

Dar azi, m-am dus la ghișeul cu doamna Oana și mai nu știu cum. Nu aveam delegație, nu aveam taxele plătite, nu aveam copie după CUI și BI, ba i-am mai spus că mai am o mașină la ghișeul de lîngă și dacă nu mi-o poate face tot ea.

Femeia aceasta, Oana, o doamnă mai în vârstă decât mine, ca o mamă, ca o MAMĂ, a stat cu mine și m-a lămurit ce să fac, cum să fac, unde să mă duc, și apoi, să vin iar la ea, ca să facă înregistrarea. Ba în plus, a vorbit cu colegul de la ghișeul de lângă ea, un domn, cerându-i să mă primească înainte de 14. Nu vă mai spun că dacă trebuia să aștept până la 14 nu mai avea cine să-mi ia copiii de la școală. Mamele știu și simt.

M-am întors la ea cu actele gata și înscrierea a fost făcută.

Apoi, m-am așezat la rând, la colegul.

Eu dintotdeauna am avut trecere la bărbați. Nu știu cum, nu știu de ce, găseam, probabil, cuvintele potrivite și m-au ajutat mereu când am avut nevoie.

De data asta, însă, domnul respectiv, cam de aceeași vârstă cu mine, m-a privit așa, de sus, ca un polițist adevărat și mi-a spus că mai sunt alte persoane în fața mea și a mișcat așa din cap ca și când îmi face o enormă, ENORMĂ, favoare.
Probabil chiar îmi făcea.

S-a ridicat, s-a dus să-și ia un pahar cu apă, apoi s-a oprit la o colegă și i-a spus ceva, și-a întins spatele, apoi, s-a întors calm, eu așteptam corespunzător, mi-a mai cerut un act, eu m-am grăbit să i-l dau să nu care cumva să mă trimită la plimbare. Eram totuși, la mâna lui.
Mi-a făcut înscrierea, per total, foarte drăguț domnul, mi-a făcut o mare favoare. Aș fi vrut să-l întreb dacă era în Balanță, dar n-am îndrăznit. Chiar îmi doream să ajung înapoi, la copii.

Aproape 3 ore cât am așteptat să iasă plăcuțele am procesat întâmplarea.

Și mi-am dat seama că tocmai avusesem claritate asupra percepției mele despre femei, dar și a femeilor asupra mea. Că na, una fără alta nu se poate. Am văzut atât de clar cum am fost super condiționată și știindu-mi povestea ancestrală, nu e doar condiționarea mea, ci ea vine mai de departe, că femeile nu mă plac. Stârnesc în ele o invidie, o proiectează pe mine la un nivel atât de fin și inconștient că pe mine mă sperie. Iar de câte ori m-am dus cu drag către ele, mi-am luat-o zdravăn. Nici nu le pot spune, ce să le spun când răul e deja făcut. Spun, în schimb, celor care ajung să lucreze cu mine pentru că acolo, da, simt că omul mă poate auzi. De aceea mi-am și asumat faptul că la mine vin să lucreze femeile care au deja o deschidere destul de mare pentru că știu ce proiectez și nu e cu supărare, e cu conștientizare.

Și eu am fost invidioasă pe femeile pe care le-am considerat mai deștepte decât mine. Cu asta am și început procesul meu de decondiționare acum 4 ani.

După experiența cu doamna de la primărie care m-a ajutat, la fel, cu multă blândețe, încă nu văzusem clar ce mi se arată, dar acum, Doamne, ce bine e să fii ajutat fără judecată!

Fără să trebuiască să fii într-un fel sau altul și dacă nu ești cum te vor ei, ești rea și incapabilă, să fii liber în viața ta, să spui ce simți și lumea să te ia fix așa cum spui și ce simți.

Nu întâmplător am purtat azi cerceii de la @Monica. Este una dintre puținele persoane care mă știe destul de bine, care m-a auzit de multe ori spunând lucruri nu tocmai confortabile și totuși, are capacitatea să discearnă și să mă ia așa cum sunt. Nu degeaba organizez cu ea Petrecerea mamelor care își fac timp pentru ele. 

Mi-am creat o bulă în care trăiesc foarte confortabil cu cei care au rămas în viața mea. Doar că, viața mea se expandează acum, intră în ea oameni din afară și am nevoie să văd dincolo de propriile mele condiționări care lucrează la un nivel atât de fin.

Dacă nu aș studia Human Design profund și nu aș lucra constant cu mine, nici nu aș fi realizat, calculând numărul de oameni din viața mea,  că am totuși, o percepție diferită asupra femeilor. Percepție condiționată ancestral.

Și nu-mi doresc să fiu eu plăcută de toată lumea, că asta tot traumă se cheamă. Ci să-mi dau voie să simt durerea, de fapt să o accept, că de simțit o simt oricum când sunt scoasă din grup, că nu mă văd dincolo de aparențe.

Pentru că atunci când te lași și accepti că e posibil să fie mai puțin confortabil, când ieși din minte și control, începi să vezi și oamenii care sunt dispuși să te ajute.

Conectarea cu această energie feminină, că la bază despre asta este vorba, a dus la claritate pentru a vedea energia masculină care și ea a fost condiționată, în relație cu femininul. Când vezi o latură distorsionat, ce se întmplă? Se produce un dezechilibru.

Pe bărbați i-am proiectat ca salvatori. Dar numai când am eu nevoie. În rest, dacă mă pot lăsa în pace ar fi minunat, că se amestecă energia mea masculină, sau cea feminină în dezechilibru, cu a lor și ies scântei. Tipul de astăzi m-a tratat ca pe un egal, un egal între roluri. Mie mi se făcea o favoare, iar el, pe rol de angajat, a putut și m-a ajutat. Punct. Nimeni n-a salvat pe nimeni.

Fabulos, nu-i așa?

Acum, haideți să ne gândim câte femei au fost înselate când erau mici. Câtor bunici, străbunici le-au fost înșelate încrederea, așteptările, imaginea proiectată, la rândul lor. Invidia e înrădăcinată profund în sângele femeilor, încă de pe vremea curtezanelor dacă nu cumva și mai de demult. Eu până aici am văzut în timp.

Astfel, între femei s-a născut o luptă ascunsă după zâmbete cordiale, iar relațiile de cuplu s-au dezechilibrat. Femeile cu bărbații plecați la altele sau la război au devenit (și) bărbați, iar bărbații transformați în salvatori când dădeau pe-acasă și mai puteau ajuta și ei cu ceva, în loc să fie parteneri de drum lung în aceeași barcă.

Astăzi, însă, avem șansa să trăim schimbări evolutive cum nu s-a mai pomenit până acum, să deschidem ochii mari și să vedem dincolo de primul strat!

E nevoie de curaj, și nu curajul din minte care este sabotor: hai că poți, tu poți, dar nu merită, etc , ci curajul acela din emoțional, care spune: e posibil să mă doară să ies în lume așa cum sunt, să spun ce simt, să fac ce îmi doresc, dar experiența aceasta mă va ajuta să fiu mai aproape de viața în echilibru pe care mi-o doresc.

Să am relații sănătoase cu prietenele mele, cu partenerul meu, cu copiii mei.

Pe aici e drumul, să știți.

Prin moarte și renaștere.

Sursa foto