Cafeaua de la 10 – Momentul potrivit să plecăm fără copii de-acasă este….

……atunci când mama este pregătită, spune Oana Moraru, referindu-se mai mult la momentul intrării în colectivitate.

Extrapolând, eu spun că atunci când mama este pregătită să-și lase copilul pe alte mâini – de bunică, educatoare, bonă, mătușă sau prietenă – înseamnă că relația mamă-copil s-a maturizat și a atins un alt nivel.

Cum v-ați obișnuit probabil deja, cazul meu nu este cel mai fericit.

Andre e copilul dat la creșă de la 11 luni. Încă de când eram însărcinată, am știut că Andre va merge la creșă în momentul în care va trebui să mă întorc la serviciu. Fără să-mi dau seama, îl pregătisem pentru acest moment. S-a acomodat foarte ușor și a plâns foarte puțin pentru vârsta mică pe care o avea.

Bineînțeles că mi-am dat seama de asta abia după ce am născut al doilea copil. Că acomodarea poate fi și grea, dureroasă și de lungă durată.

Cu Beti nu am fost niciodată pregătită să o las la creșă. Abia schimbasem casa, grădinița cu totul, eu îmi schimbasem serviciul, ea era mică, plângea mult. Andre încerca să se acomodeze, eu eram între doi copii mici care mă epuizau, iar pe de altă parte trebuia să țin pasul cu viața mea socială. Am dat-o la creșă la 10 luni, mai mult să nu intru eu la spitalul de nebuni. Dar nu faceți ca mine, că nu e varianta corectă.

Dacă ar fi să o iau de la capăt aș face așa (ordine aleatorie):

  • mi-aș lua pe cineva care să mă ajute în casă, din când în când
  • m-aș duce să lucrez câteva ore în afara casei/ să mă plimb, să ies din casă
  • mi-aș pune ordine în gânduri, m-aș împăca cu mine

Copiii au nevoie de noi, iar noi avem nevoie să fim hotărâți și echilibrați în luarea deciziilor.

De acasă, fără copii, nu am plecat însă foarte simplu. Îmi place să am lucrurile sub control, mai ales programul de somn și de alimentație al copiilor.

Am povestit mai multe în primul live, cu Ada de La ceai cu mămici, întâlnire pe care o organizăm în fiecare luni, de la 10, sub numele de Cafeaua de la 10. Totul live.

Sursa foto

 

Share This Story!

Leave A Comment