Să fie tocuri, să fie haos pe străzi….

Am fost vineri la cel mai mare eveniment de Social Media din România, respectiv Webstock.

Nu am să intru în detalii cu cine a vorbit, ce s-a întâmplat și cine a luat premiul cel mare.

Pentru că nici nu prea știu. Am stat fix 3 ore, cât să beau o cafea, să fac niște poze, să salut câțiva prieteni și să ascult 3 invitați din vreo 20. Evenimentul a durat mai mult de 10 ore. Iar eu am plecat exact înainte de întâlnirile esențiale.

Totul a început cu o zi înainte. De fapt, nu. Totul a început cu o săptămână înainte când am început să mă întreb serios – eu cu ce mă îmbrac? Cu ocazia aceasta, pentru că trebuia să am o scuză ca să mă tot preumblu prin mall-uri, mi-am reluat activitatea la sală. Nu de alta, dar mă întreba soțul:

– Tu ce-ai făcut astăzi?

Iar mie îmi era, așa, un pic jenă să spun:

– M-am plimbat prin mall ca sa-mi iau rochie, iar după 3 ore nu am găsit nimic care să-mi placă. Mă mai duc și mâine.

Așa că, am preferat varianta:

– Am fost la sală, m-a chinuit tipa aia de n-am mai putut, am zis că mor. Și apoi, abia mișcându-mă, deci mă durea efectiv totul, și acum am febră musculară, am intrat în niște magazine doar să mă uit la niște rochii.  Doar că nu prea am avut mult timp că a trebuit să mă duc după Andre.

(Nu-i așa că ți-e milă de mine?)

Realitatea e că, am cam luat magazinele la rând, ce-i drept, în grabă și doar pe alea pe care le cunosc. Însă, am întâmpinat aceeași problemă – prea scurte, prea urâte, prea stridente, prea fliu fliu, prea groase, prea scurte, prea scurte, prea scurte, prea scurte…….

După 3 zile, am depus armele. Ok, nu-mi cumpăr rochie. Măcar ceva de încălțat că încă mai port recuzita de astă vară. Alte 3 zile. Între un Agua Gym și o tentativă eșuată de a ajunge la Body Pump, singurele ghete normale le-am găsit într-un magazin în care nu mai intrasem niciodată până acum – Forever 21. Pe ideea – eu nu mai am 21 de ani, aparent stilul e același. Oricum, foarte comode, elegante și merg atât pentru o întâlnire pe lună în afara casei cât și pentru luat copilul zilnic de la școală. Că atâta mai fac cu viața mea.

În ziua evenimentului, tocurile nu mi s-au mai părut așa prietenoase. Am condus prost, abia am plecat de pe loc, am frânat brusc și m-am mișcat în reluare față de graba în care mă găseam. Dar mă ambiționasem să ies și eu ca o doamnă din mașină. Măcar în parcarea de la Marriott. Între timp, mi-am amintit că nu mai lucrez, deci nu mai am salariu, și cu 50 lei cât m-ar costa parcarea, aș putea cumpăra niște carne pentru cină. Am făcut stânga împrejur, am luat-o prin spatele blocurilor și-am parcat pe un loc rezervat, lăsându-mi numărul în geam.

Măcar am ieșit ca o doamnă pe tocuri din mașină, în spatele blocurilor turn cu ghena la vedere.

Abia ce-am apucat să-mi trag sufletul, până la etaj, la eveniment. Mi-am luat o cafea, am făcut poze, am salutat 1% din toți oamenii cu care am vrut să socializez și când m-am uitat la ceas: mai ceva ca Cenușăreasa pe scările Marriott-ului, am fugit să-mi iau copilul de la școală.

Fix când capul mă durea de foame, iar oamenii pregăteau masa de prânz.

Am intrat în caramelele lăsate strategic în mașină și-am plecat în trombă, cu tot cu tocurile nou cumpărate după mine.

Din ciclul:

– Soția ta cu ce se ocupa?

– Aaaa, stă acasă, nu face nimic.