Ieri, între 3 pauze de mere, un sandviș și-o cafea uitată pe masa de la intrare în drum spre tomberon, am surprins pe geamul de la bucătărie imaginea de mai jos: Copiii ieșiseră împreună să culeagă frunze de toamnă pentru o activitate de-a lui Beti de a doua zi. Mi s-a topit sufletul de dragul lor și mi-aș fi umplut telefonul de poze dacă toată distracția n-ar fi durat sub 10 secunde. M-am bucurat precum o mamă de bebeluș în fața primului scutec schimbat, în fața primului gângurit, a primelor unghii tăiate. Și-n momentul acela de bucurie supremă, prima după multe zile de oboseală și frustrare, am realizat că  școala…