În spatele unei provocări stă șansa de a ne dezvolta

Mulțumesc “Mami pe tocuri” pentru invitația de a scrie un articol în acest moment când ne pregătim să ne luăm la revedere de la anul 2021 și să pășim în Noul An, 2022!

Începând acest articol am realizat că nu îl pot redacta fără a face o retrospectivă a anului 2021! Cum aș putea să împărtășesc ceva fără a aduce acolo, trăirea mea…

Anul 2021 a fost pentru toată lumea un an cu mari provocări, însă cu ajutorul metafizicii chineză (acea cunoaștere străvechecare aduce echilibrul între Cer/Om/Pamant, prin energia Yin și Yang și studiul elementelor care ne înconjoară și pe care le “conținem”: apă, pământ, lemn, foc, metal), reușești să te pregătești, să îți asiguri resursele necesare, să îmbrățișezi ce vine către tine, și nu cu Frică, ci cu Asumare, Prezență și Deschidere!

Nu vine nimic către tine să îți facă rău, vine doar să îți aducă un mesaj pe care îl poți vedea DA sau NU în funcție de Curajul și Deschiderea pe care o ai!

Mesajul pe care ți-l aduce Viața, Dumnezeu, Universul este Simplu:

Te iubesc atât de mult, locul tău nu mai este acolo, trebuie să urcăm următoarea treaptă. Next level!

Când ți se întâmplă ceva provocator, greu de dus și am aici în vedere: boala, un job dificil, relații complicate, moartea cuiva drag sau cunoscut, situatia aceasta creată de pandemie îțirecomand să privești Adânc în tine pentru că ți se cere ASUMARE!

ASUMARE să ai Curaj să stai cu ceea ce simți, să stai acolo chiar dacă doare, să stai acolo cu multă blândețe, compasiune și răbdare față de ceea ce experimentezi, ceea ce trăiești. Uneori poti singur, uneori ai nevoie de ajutor!

Anul 2021 a fost un an în care ne-a fost dăruit acest ÎMPREUNĂ! Dar, da și aici îți trebuie Curaj, să ceri, să exprimi: am nevoie de ajutor, nu pot singur. Anul care tocmai se încheie a venit să spargă multe BARIERE și mă refer aici la lucruri pe care le-ai descoperit despre tine care, la propriu, te-au șocat: nu m-aș fi gândit niciodată că pot să fac asta, să simt asta, să spun asta, să trăiesc asta!

Conform metafizicii chineze, anul 2021 închide un ciclu de 12ani, adică din punct de vedere al configurației elementelor pe care le conține anul 2021, fiecărei luni din anul 2021 îicorespunde un an din ultimii 12 ani (ex: martie-anul 2009; aprilie-2010…). Fiecare an din acest ciclu ne-a adus lecții de învățat, de repetat, de unde noi am avut de extras, de dobândit niște calități, virtuți sau cum îmi place mie să spun chei care deschid usi noi in mine.

Dacă noi nu ne-am făcut temele, vine scadența, acum pe ultima sută de metri ne sunt ridicate la fileu acele teme de care noi am fugit, conștient sau inconștient.

Te invit să faci o reprospectivă a ultimilor tăi 12 ani.

Observă: ce situații de viață se repetă, ce tipare atât mentale cât și emoționaleai. Le vezi? Le recunoști? Ți le asumi? Sau ești încă în nemulțumire, furie și cu întrebarea: de ce mie? de ce mi se intamplă asta?

Dacă ai încă aceste întrebări o parte din tine îmbrățișează încăstarea de victimă.

Îți cer doar să îți pui altă întrebare: cum aș putea să văd, să fac și să simt Altfel ca până acum?

Și să privești cu multă compasiune și blândețe față de acea Parte din Tine care poate ÎNCĂ NU știe cum.

Dacă faci asta deja te deschizi către un Drum Nou, Un Nou Tu, O NOUĂ VIAȚĂ!

De ce să faci asta? O parte din tine își dorește Noul, tânjește după asta, acea sclipire de necunoscut care te face să trăiești și să te deschizi către acel nu știu cu ce mă mai surpinde Viața!

Anul 2022 care va incepe în februarie ne aduce un nou ciclu de 12 ani (fiecărei luni din an îi corespunde un an viitor pentru următorii 12 ani, martie 2022-2023; aprilie 2022-2024), CURAJ să privești în tine să vezi ce încă este Neîmbrățișat, Neonorat, Nevăzut!

Dacă încă amâni, vei intra în 2022 cu vechile bagaje, pe aceeasibandă de frecvență și deși aștepti cu entuziam ca trenul să te ducă în țări necunoscute și nemaivăzute, te trezești tot în aceleași tărâmuri!

Metafizica te ajută să experimentezi ce înseamnă să fi omul potrivit, în locul potrivit, la momentul potrivit!

Cu recunoștință și inima deschisă,

Elena Georgiana Tănase

Sursa foto

Share This Story!

2 Comments

  1. Ioana MP 29/12/2021 at 08:22 - Reply

    Buna Dina,

    Imi spui te rog daca Georgiana ofera consultatii online. Cred ca mi-ar fi de ajurir un astfel de program.

    Multumesc, Ioana

    • Dina Bento 29/12/2021 at 11:43 - Reply

      Buna Ioana,

      Da, oferă. Scrie-mi în privat și vă pun în contact. Te pup

Leave A Comment