Care e cea mai bună mașină din lume?
Pe vremea părinților, bunicilor și a străbunicilor noștri nevoia era același lucru cu dorința. Chiar și eu, mică fiind, îmi amintesc că îmi doream ca Moș Crăciun să-mi aducă o pereche de ghete noi, nu pentru că mai aveam 5 perechi în dulap și nici una nu se potrivea cu ținuta de la școală, ci pentru că nu aveam deloc.
Astăzi, dorința a devenit egală nevoii. Orice telefon nou ieșit pe piață, al 5-lea parfum din baie, a 7-a pereche de pantofi, al 3-lea ghiozdan, a 4-a bicicletă, a 12-a Barbie este o nevoie.
Undeva între aceste două generații, ne-am pierdut echilibrul între ceea ce avem nevoie cu adevărat, fără de care nu putem trăi și ceea ce este dorință, ceea ce ne creează plăcere. Plăcere continuă.
Mai grav nu e că ne-am pierdut echilibrul, că orice se pierde se poate câștiga înapoi, ci faptul că acest dezechilibru s-a creat artificial, dintr-un impuls social. Și nu dintr-o dorință personală.
Păi dacă prietenul meu are ghete Balenciaga, îmi iau și eu că doar n-oi fi mai prejos.
Dacă colega mea de clasă are ultimul smartphone, vreau și eu că altfel nu mai sunt binevenită în grup.
Dacă vecina mea și-a schimbat mobila în casă, vreau și eu la fel, să mă simt și eu cum se simte ea.
Tendința ultimilor ani este să privim cât mai mult în afară și cât mai puțin înăuntru. Să ascultăm cât mai mult la ce zic alții și să fim surzi la ce ne transmite propriul corp și propria intuiție. Să ne conectăm cu cei din afară, să ne creăm un stil de viață conform nevoilor și dorințelor celorlalți, și să ne deconectăm complet de noi înșine. De ceea ce propriul nostru trup ne cere, de ceea ce propria noastră inimă își dorește.
Unul dintre visele mele mele a fost dintotdeauna să vizitez Africa. Să merg într-un safari, să mângâi animale sălbatice, să le văd în habitatul lor natural, să vizitez triburi și să mă conectez cu tradiții și obiceiuri de viață care nu ne sunt la îndemână de descoperit.
Da, îmi place aventura, iar Africa a devenit un vis pe când eram în Portugalia și ascultam nenumărate povești despre aceste teritorii necunoscute lumii civilizate.
Nu-mi ajung toate cele 20 de degete să număr câți m-au întrebat până acum: ce să caut eu în Africa? Inclusiv bărbatu-meu. Că e periculos, că îți trebuie vaccinuri, viză, multe ore de zbor și să mă duc mai pe unde se duce toată lumea.
Dar eu știu ce vreau. Eu știu ce simt. Eu știu ce am nevoie.
Iar una dintre lecțiile cele mai importante pe care o putem transmite mai departe copiilor noștri este exact aceasta: să învețe să se asculte, să-și descopere propriile nevoi și dorințe, independent de ceea ce cred sau fac cei din jur.
De ceva timp, copiii mei tot mă întreabă care este cea mai bună mașină din lume ca să și-o cumpere ei când vor fi mari. Am încercat să le explic că bun este foarte relativ. Că pentru unii bun înseamnă viteză, pentru alții confort. I-am lămurit pentru o perioadă, apoi au reluat discuția până într-o zi când soțul meu le-a zis:
– Mașina cea mai bună este mașina mea!
Moment când s-a făcut liniște. Eu nu înțelegeam cum să fie mașina lui cea mai bună dacă e mai veche decât mașina mea care e deja veche, iar copiii nu știu ce gândeau, dar le dădea clar cu virgulă.
– Cum adică e cea mai bună? îl întreb eu contrariată că îi minte pe copii. Și de ce nu e mașina mea mai bună?
– Mașina mea e cea mai bună pentru că e mașina de care am eu nevoie.
Nevoia mea este să mă ducă la birou. Mă duce? Da.
Nevoia mea este să mă ducă la magazin. Mă duce? Da.
Este confortabilă? Da.
Consumă puțin? Da.
Nu e cea mai frumoasă, nici cea mai nou, dar e asta nevoia mea? Nu.
Atunci, mașina mea e cea mai bună. Pentru că e a mea și răspunde nevoilor mele.
Am rămas toți cu gura deschisă.
Iar de atunci citire, casa noastră e cea mai bună, mâncarea noastră e cea mai bună, vacanțele noastre sunt cele mai bune, prietenii noștri sunt cei mai buni, familia noastră e cea mai bună, viața noastră e cea mai bună.
Pentru că sunt toate ale noastre și răspund toate nevoilor și dorințelor noastre. Nu ale vecinei, nu ale prietenului, nu ale colegei.
În viață, sunt două categorii de oameni: cei care au încredere în ei înșiși, care se ascultă și aleg calea în echilibru cu ei înșiși, și cei care au încredere în cei din jur și aleg calea în dezechilibru cu ei înșiși.
E doar o chestiune de alegere.
