Lucrurile odată trăite nu se mai întorc
Am o prietenă portugheză care e mai mare decât mine, dar nu într-atât de mult să-mi fie mamă, dar nici de-o seamă cu mine cu copii mici. Este fix acea prietenă care a trecut prin poveștile mele, având două fete mari, nici nu dă sfaturi, ci mai degrabă e un semn pe care-l primesc de la univers să-mi arate cum ar putea fi, și să iau din experiențele celorlalți doar ceea ce am nevoie.
Un fel de plan Beta înainte de lansarea oficială a propiei mele versiuni.
Este prietena cu care m-am întâlnit cel mai mult anul acesta. Stăm relativ aproape, îmi iubește copiii și de câte ori am nevoie de ajutor, ea este mereu pregătită să mi-l ofere. Mă așteaptă cu mâncare caldă când trec pe la ea în drum spre casă, stă cu copiii de câte ori am planuri în oraș, weekendurile suntem nelipsite una din casa celeilalte. Iar acum, cât este plecată în vacanță, în Portugalia, mă ocup de pisica ei.
Anul acesta, până acum 2 luni, casa ei era plină de fata ei cea mică, mare și ea, deja. După 19 ani, o facultate ce tocmai a început-o în Porto, 3 bagaje și multe îmbrățișări, casa ei a rămas complet goală. Doar ea, soțul și pisica.
A doua zi după ce ultimul copil plecase în noua lui viață, am trecut pe la ea să mă asigur că e bine. Îmi puteam imagina că nu e tocmai simplu, dar niciodată nu știi cu adevărat până nu ți se întâmplă.
De la ușă m-a cuprins o liniște grea. Lipsea copilul care-și făcea singur de mâncare, care stătea cu noi la masă și ne povestea despre ținute și ultimele seriale de pe Netflix, lipsea energia aceea care aduce culoare casei.
Prietenei mele îi lipsea o bucată de inimă.
– Știi ce e cel mai greu, Dina? mi-a spus ea. Nu că a plecat, ci că momentele petrecute împreună, așa cum le știm nu se mai întorc niciodată. Când am dus-o la școală prima dată, când mergeam la serbări și la zile de naștere, când îi cumpăram cele mai frumoase rochițe, iar ea îmi spunea că sunt cea mai bună mamă, când împodobeam bradul și când îl așteptam pe Moș Crăciun. Vin alte momente, dar astea, pe care le știm și pe care aș vrea să le mai trăiesc o data, nu se mai întorc. Asta e cel mai trist!
De aia îți spun și știu că uneori poate e nedrept când mă auzi, dar bucură-te acum de tot ceea ce primești că aceste momente sunt unice.
Nici nu realizam cât de mult îmi va lipsi acum că a plecat! Cât e de greu să înțeleg cu adevărat că nu se mai întoarce și nimic din ce-a fost nu va mai fi la fel!
Mă bucur pentru ea, e tot ce ne-am dorit, ce un părinte își poate dori, dar o bucată din mine a plecat cu ea și nu se mai întoarce.
Și mă gândeam în timp ce o ascultam, că nu e numai despre copii. E despre tot ceea ce ne înconjoară. Despre toate momentele bune și mai puțin bune care se duc și nu mai vin niciodată înapoi.
Anul aesta a fost un an tare greu. Ca și cel de dinainte. 2020 a fost despre schimbare și scoaterea completă din confort, 2021 despre rescrierea relațiilor. Am pierdut oameni, au venit alți oameni în viața mea, cei care au rămas au trecut prin furtunile mele interioare, și eu prin ale lor, dar anul acesta nu va mai fi trăit la fel, niciodată.
Lecțiile ce au fost să fie luate s-au luat, cele pierdute rămân pierdute.
De aceea, indiferent dacă vorbim de părințeală, prietenie, relație de cuplu, orice moment trebuie trăit în prezent, cu toată inima, supt de energie și de sevă până la maxim, ca să ne ungă inimile și să ne umple golurile în momentele când vom rămâne incompleți.
Căci fiecare zi trăită poate fi o zi în minus spre fericire sau una în plus pentru împlinirea ei.
Drumul e același, modul cum alegem să trăim e diferit.
