Aceia suntem noi, părinții
Vezi copiii aceia care se joacă lângă apă? Aleargă după un val, râd când îi prinde jucăuș de picior, se aruncă în apă și râd cu gura până la urechi.
O vezi pe mama aceea care desenează cu piciorul o inimă perfectă? Un val trece și-o lasă înjumătățită. Copiii o imită, desenând cu degețelele tigrii imaginari, pești și căsuțe. Valul se întoarce la ei, lăsând totul incomplet. Ei o iau de la capăt, mama aleargă după val, certându-l. Copiii râd și-o stropesc cu picioarele. Mama îi ia în brațe și-i sărută pe ochișorii sărați.
– Mami, hai, prinde-mă! Strigă copiii în timp ce aleargă pe plaja întinsă.
Mama se duce după ei, îi prinde de mâini și-i învârte în zgomot de râsete copilărești.
Apoi cad cu toții în nisip, amețiți de fericire.
O vezi pe fetița aceea care dansează în apă? Un val se joacă cu ea în timp ce ea îl amenință cu degețelul ridicat în sus. Își reia povestea, e o prințesă cântăreață lângă o apă cu crocodili și pești. Un pescăruș îi fură privirea. Se duce după el, hipnotizată, îi observă penele și mișcarea. Apoi îl alungă în zare.
O vezi pe mama aceea așezată pe nisip? Se uită lung la fetița cântăreață, îi zâmbește și-o aplaudă încântată.
Vezi copilul acela care joacă fotbal pe nisip? Își face o poartă din doi șlapi înfipți bine în nisip, măsurând cu pasul distanța potrivită. Apoi, zâmbește larg.
Îl vezi pe tatăl care se îndreaptă către el? Face scheme de kung fu, sare de câteva ori în sus, imitând încălzirea fotbaliștilor profesioniști. Copilul râde cu gura până la urechi, apoi se pune în poartă. Apără șutul tatălui, în timp ce acesta cade pe jos din cauza loviturii. Copilul sare în sus de bucurie. Tatăl vrea să se răzbune și se așază în poartă. Copilul își adună toate forțele și dă cu putere în minge.
– Gooooooooooooooooooooooooooool!!!!!
Mama și fetița aplaudă încântate!
– Bravoooooooooo!!!
Vedeți copiii aceia care se joacă împreună în apă? Sunt copiii noștri.
Vedeți părinții care-i sorb din ochi? Aceia suntem noi.
Părinții.
Iar în momentele în care marea rămâne departe, nisipul ne fuge printre degete, soarele se ascunde sub nori grei de ploi și zăpadă, iar anii curg fără răbdare, un singur lucru aș vrea să nu uităm:
Fericirea și împlinirea nu stă în ACUM, în norul ăsta care nu mai pleacă, în vacanța care nu se mai întâmplă, în marea care nu se mai încălzește.
Ba din contră.
Fericirea și împlinirea stă în toate momentele în care noi, suntem acei părinți care-i sorbim mereu din ochi, iar ei, copiii cei mai fericiți din lume.
