Ce gen are stresul?

După cum v-am povestit în ultimele mele articole, de vreo două săptămâni mă găsesc într-un continuu stres și agitație.

Ba serviciu, ba copii, ba fotbal, angajări, neangajări, plecări, întâlniri, am uitat să cumpăr apă, iar nu am fructe, nu mai am candidați la interviurile de vânzător, deci presimt că rămân din nou singura pe plantația cu GPS-urile vieții mele. Mă enervează că pentru laptele de soia trebuie să mă duc la Mega Mall, pentru apă la Selgros, pentru fructe în Lidl, pentru legume în piață și uite-așa trece viața, iar eu din modul ”leșinat, frustrat și epuizat” nu mai ies.

În astfel de momente, singurul pe care-l sun este bărbatu-meu. Stați liniștiți că nu răspunde, îmi dă mesaj automat cu ”Sorry, I can’t talk right now”, dar pe mine tot mă liniștește. Îmi dă senzația că nu sunt singură și e acea secundă care mă ajută să respir și să-mi revin cât să găsesc o soluție salvatoare.

Deunăzi cu telecomanda de la garaj – cine-a pierdut epopeea în 3 acte, o găsiți aici, în prima secunda de după, l-am sunat.

Sorry, I can’t talk right now, îmi răspunde el prietenos. Apoi, mi-a venit ideea cu vecina, care m-a și salvat, de altfel.

La întoarcere, când mi-am dat seama că nu am chei să intru în casă, l-am sunat.

Sorry, I can’t talk right now, îmi răspunde iar prietenos.

Apoi, m-am apucat să-mi repar telecomanda și am reușit să intru în casă.

Mai de mult, am scris aici, aproape că era să rămân fără motorină pe autostradă. L-am sunat, același răspuns.

Și mai de demult, eram însărcinată cu Beti în vreo 5 luni, a dat un nene peste mine într-o parcare, iar de nervi să nu-l bat că abia ce-mi scosesem mașina din service, l-am sunat să mă calmez. Sorry, I can’t talk right now.

Rareori îl sun, dar când îl sun știe că e urgent. Nu-l sun să-l întreb ce face, unde este, când vine acasă și chestii din astea. Lucrurile sunt destul de clare: muncește, oriunde ar fi, la ora cinei, în general e bine. Și eu la fel.

Plus, în timpul zilei sunt predominante rolurile noastre de angajat, șef, mamă, în cazul meu, și mai puțin cel de soț/ soție. E cam greu și incomod să fiu în mijlocul unei discuții de negociere de contracte și să mă sune soțul să mă întrebe când ajung acasă, nu?

De fapt, în primul rând de aia m-am măritat cu el și nu cu altcineva – că mă sună rar și cu folos.

Săptămânile astea, cum spuneam, l-am cam sunat, nefuncționând tocmai în parametrii normali.

Și de fiecare dată când reușea să mă sune înapoi, mă tot întreba: Și eu cum aș fi putut să te ajut? Și eu cum aș fi putut să te ajut? Și eu cum aș fi putut să te ajut? Și eu cum aș fi putut să te ajut?

(Un gând răzleț: Astea-s momentele când mă gândesc la mamele care-și cresc singure copiii. Mi se pare o muncă titanică să-ți crești singură copilul. Și nu vorbesc de ajutoare de tipul bunic, bunică, mătușă, pur și simplu mi se pare foarte greu să crești un copil fără tată, respectiv fără soț/ partener.)

Femeile și bărbații reacționează diferit la stres.

Hormonul care-i ajută pe bărbați să iasă din stres este testosteronul. Cu cât acesta este mai mult secretat cu atât bărbații reușesc să se destreseze mai repede. Însă, pe perioada zilei, testosteronul scade, de aceea, ajuns acasă, deseori stresat de la serviciu, bărbatul nu-și dorește nimic altceva decât activarea ”cutiei cu nimic” (am scris despre asta aici), care crește nivelul testosteronului, respectiv: uitatul la televizor, cititul unui ziar sau ocuparea timpului cu ceva simplu pentru a fi valorizat sau chiar, dormitând.

Concret, dacă îți vine soțul stresat acasă, ceea ce poți face pentru a avea o seară tihnită este: să îi vorbești strictul necesar (nici pomeneală de cicăleală), să îl faci să se simtă valorizat prin a-l pune să-ți desfacă borcanul cu bulion (dar nu-l pune să-ți repare lumina din garaj care nu se mai aprinde de o lună, căci îl vei frustra și mai mult, punându-l să facă o activitate mult prea grea pentru nivelul de testosteron scăzut din organism. Va eșua și se va stresa și mai mult. Păstrează acest task pentru o zi când este mai puțin stresat), să-l lași să se uite la televizor și se va relaxa.

Pe de altă parte, hormonul care o ajută pe femeie să se relaxeze este oxitocina (hormonul fericirii, a îmbrățișărilor, John Gray). Concret, dacă vrei să ai o viață tihnită lângă soția ta atunci când e stresată, e suficient să faci următoarele: să o iei în brațe, să o asculți (fără să ai impresia că are nevoie de ajutorul tău fizic de a-și rezolva problema), să-i vorbești calm și încurajator.

De aici și teoria ”listening partnership” (LP) în care, atunci când simți nevoia de a refula suni un prieten care știi că te va asculta indiferent de orice și îi povestești tot ce-ți stă pe inimă. Otilia (Mantelers) – de la ea am auzit prima dată de LP – sugerează de a avea mereu la noi o listă cu 5 persoane pe care să le putem suna oricând, la orice oră, pentru a ne asculta și astfel, de a ne ajuta în momente grele.

Aparent, nu e nimic mai mult decât o discuție cu o prietenă la telefon sau la o cafea. În realitate, este un exercițiu extrem de intens și vindecător dacă este făcut cum și cu cine trebuie.

Pe Cris îl sun mereu când am impresia că mi se rupe lumea în două. Că nu mai am scăpare și simt, la propriu, că e plasa mea de susținere. Cu toate că nu-mi răspunde, și știu că e foarte greu să răspundă în timpul zilei, simt că atunci când îl sun, se gândește la mine și cumva, mă încurajează că pot, că voi reuși.

Deseori ne vedem la prânz pentru că mi-a explicat că la serviciu nu poate să stea în telefon și să mă asculte. Mai ales că pot vorbi foarte mult. Iar eu l-am înțeles și ieșim, când putem, la prânz, unde mai mult spun eu decât el. Dar eu plec fericită! Iar el, seara, se uită la episoadele alea în care unii vând chestii găsite prin gunoaie – eu nu înțeleg absolut deloc ideea și logica, m-am lăsat de TV de mai bine de jumătate de an – dar el e fericit!

Am convenit că orice e de reparat în casă să sun meșterii că fiecare, în viață, ar trebui să facă ce știe mai bine.

Apropo, cunoașteți un electrician? Nu-mi merge lumina în garaj de vreo lună. Și cred că am o problemă electrică și la mașina de spălat rufe. Mulțumesc anticipat.

Până când, în tumultul vieții, uităm de logica hormonilor și ne surprindem întrebând:

– Și cum aș fi putut să te ajut?

– Iar ai venit târziu și stai numai cu ochii în televizor?

 

(Școala familiei are un curs extrem de interesant pe această temă. Vi-l recomand pentru a înțelege cât mai bine diferențele de gen și pentru a aduce mai multă înțelegere la voi în familie. Pentru mine a fost revelator, acum vreo 2 ani când eram în training de formare pentru susținerea cursurilor Școala familiei să înțeleg realul motiv pentru care soțul meu a reparat draperia după o lună după ce o făcuse Andre tiroliană și stătea strâmbă la geam.)

Sursa foto: aici

 

By Published On: 05/03/2017Categories: Jurnal de părinte0 Comments on Ce gen are stresul?

Share This Story!

Leave A Comment