Copilul performant se naște în familie

În weekend am fost la meci. A jucat echipa lui Andre cu o echipa adversă. Copii în jur de 8-9 ani. Andre e cel mai mic, nu joacă mult, dar e important să fie prezent, să simtă apartenența la echipă, să fie încurajat să joace și să se implice pentru echipă atât cât poate pentru vârsta lui. Încă mai lucrează la dezvoltarea atenției, coordonarea mișcărilor, întărirea mușchilor. Cine crede că fotbalul e simplu, se înșală. Cum nici un alt sport nu e simplu, cum nimic, de altfel, în viață, nu e simplu.

În tribune, un grup de părinți, bunici, rude urmăreau meciul. Unii aplaudau, alții erau dezamăgiți.

Un tată striga gesticulând major, spre amuzamentul celor din grupul lui:

– Hai, băi, nu vezi că te-ai făcut cât tancul! Aleargă, dă shaorma jos de pe tine!

Nu știu dacă fiul lui l-a auzit, eu sper din toată inima că nu, dar mă întreb de-atunci, ce-o fi fost în sufletul lui auzindu-și tatăl vorbind așa? În fața prietenilor lui? Cam cât mai valora ”tancul”acela în fața tatălui său?

Toată lumea din grupul său a râs cu poftă. Când a văzut că are umor, a repetat fraza, aparent prea bună:

– Hai, băăăăăăi, aleargă! Tancule, mai vrei shaorma, spune, mai vrei?

În jur râsete, pe teren, echipa pierdea.

Cu un scor strâns, echipa noastră câștigă.

Antrenorii își strâng echipele lângă ei pentru analiză, debrief: cum a fost, cum ne-am simțit, unde am greșit, ce putem face mai bine, un cuvânt de încurajare. Cel puțin așa zice teoria.

Practic, antrenorul echipei pierzătoare striga la echipă cât să-l audă eventual, și părinții și încă două blocuri în jur:

– Tu te-ai uitat la tine cât te-ai făcut? Ești cât Casa Poporului, băăăăăi! Nu mai alergi deloc, ai așaaaa o gușă, îi arăta plastic cu ambele mâini o pungă mare sub bărbie unui copil de 8 ani. Ceee, ceee spui?

– Ba alerg….., răspunde copilul cu jumătate de glas.

– Cum alergi, măi, cum alergi, dacă eu te văd că nu alergi? Cum, eu nu văd? Cât Casa Poporului te-ai făcut, băăăăăii.., urla domnul antrenor în fașa tuturora.

Nu știu dacă făcea referire la același copil sau la altcineva, sincer, nici nu contează. Cine se aseamănă se-adună, zice o vorbă din popor.

Îmi venea să mă duc să-l iau în brațe pe copilul ăla. Să-i spun că nu e vina lui, că e un copil minunat, care aleargă, și chiar dacă nu a câștigat acum, va câștiga data viitoare cu mai multă muncă și efort. Și să-l strâng tare, tare în brațe.

De partea câștigătorilor, vorbea domnul profesor: încet, rar.

– Ați făcut greșeli, tu să ieși mai mult în careu, tu dai mereu la poartă, aici rolul tău este să ajuți echipa să câștige, nu să dai la poartă de fiecare dată când prinzi mingea…….Știu că sunteți obosiți (au avut și alte meciuri pe la alte concursuri), ați câștigat greu, chiar și așa, ați făcut o treabă bună. Felicitări!

Cam asta-i diferența între un copil performant și un copil care se va strădui constant să demonstreze cuiva ceva.

Copilul performant face lucrurile din plăcere, din motivație intrinsecă – încredere în sine, care se creează în raport cu relația cu părinții căci ei sunt direct responsabili de a-l încuraja pozitiv: vei putea, vei reuși, hai să vedem cum putem face să reușești, ai nevoie de ajutor?, eu am încredere în tine, indiferent de orice eu te iubesc și te respect exact pentru ceea ce ești.

Un copil performant face parte dintr-un grup de colegi, prieteni care îl acceptă așa cum este, și-l ajută să devină mai bun, îl încurajează.

Pentru un copil performant, eșecul înseamnă ”un pas înainte, o lecție-învățată”

Copilul ”tanc” este umilit în public. Încrederea în sine este sub zero: se simte urât, neiubit de părinți și profesor, neacceptat, respins. Este prototipul perfect de copil care în adolescență va deveni dependent de mâncare, televizor/ calculator și altele care merg mână-n mână. De undeva trebuie să simtă și el plăcere. Dacă nu din familie: prin iubire împărtășită și acceptanță, atunci din alte substanțe conexe: potențiatorii de aromă de care sunt pline mâncărurile procesate din comerț și care ”înșală” creierul că e gustos și atunci acesta secretă dopamina care ne face să fim fericiți, iar apoi privitul la ecranele electronice care emit unde alfa, care induc o stare de visare și hipnoză, de genul consumului de cocaină (nu o zic eu, cercetătorii).

Copilul performant se naște în familie.

Iubit necondiționat, acceptat, încurajat, alături de o alimentație variată și sănătoasă.

Copilul performant nu se naște la școală, la orele de fotbal sau de pian.

Acolo poate performa dacă are baza emoțională formată în familie.

Sursa foto: aici