Mara și păpușa din cutie
Locuia odată într-un orășel frumos de munte o fetiță pe nume Mara. Tatăl ei pleca la muncă înainte ca ea să se trezească dimineața și se întorcea seara, târziu, apucând doar să-i spună:
– Noapte bună, draga mea și s-o mângâie ușor pe păr.
Mama ei lucra la spitalul din oraș. Avea grijă de oamenii bolnavi, pe unii îi hrănea, pe alții îi sprijinea.
– Am program de oferit zâmbete, spunea ea în glumă, vorbind despre serviciul ei.
Venea mai devreme-acasă. Avea de pregătit mâncare și de pus casa la punct. Mara o aștepta mereu, în fața casei sau la geam. Îi era dor și drag s-o vadă venind spre ea.
Mara avea 7 ani. Și-și dorea tare mult o păpușă.
O păpușă cu părul creț și lung ce locuia într-o cutie de lemn, cu capac, haine de schimb și perie de păr. Era cea mai frumoasă păpușă! Și se găsea în vitrina de sticlă de la librăria din colț.
Știa că banii se duc pe mâncare și rechizite. Iar ea nu îndrăznea. Astea erau cele mai importante.
Într-o după amiază, Mara s-a dus la librărie să-și salute păpușa.
– Asta e ultima, draga mea, i-a spus vânzătoarea. Dacă vrei să o cumperi, acum e momentul.
Vestea a întristat-o tare mult, așa că a plecat spre casă hotărâtă să-i povestească mamei totul.
– Mamă, îmi doresc păpușa aceasta tare mult. Toate prietenele mele o au și am putea să ne jucăm împreună. Doar că eu, eu sunt mereu cea care nu poate intra în joc. Te rog, mamă!
– Draga mea, ultimii noștri bani sunt aceștia, iar mama scoate din buzunar câteva monede. Ți-i dau ție, o să ne descurcăm cu ce avem până la salariu, însă nu am de unde să-ți ofer mai mult.
Mara a căutat peste tot, prin dulap, prin hainele tatălui, în pușculița ei sărăcăcioasă dar nu a reușit să strângă suficient cât să-și poată cumpăra păpușa mult visată.
Cu banii strânși puternic în pumn a plecat tristă către magazin. Visa la o minune, la un cadou divin venit de dincolo de puterile ei.
Visa că păpușa care o aștepta în fiecare zi, afară din cutie, zâmbindu-i prietenește de această dată va fi a ei. Cumva, printr-un miracol!
Însă, în ziua aceea, locul păpușii fusese luat de un urs mare și cafeniu.
– Unde este păpușa din cutie?
– Nu mai este, draga mea. A fost cumpărată astăzi. Dar îți pot oferi altceva de bănuții tăi, dacă vrei.
Însă Mara nu voia altceva. Unui copil tocmai i se îndeplinise visul. Dar nu era visul ei.
Cu ochii în lacrimi și sufletul greu, Mara s-a întors acasă. Ce nedrept ca fericirea să se numere în monezi de metal!
– Mamă, păpușa mea nu mai este.
– Draga mea, lucrurile care ne plac cu adevărat sunt uneori mai greu de realizat și de câștigat. E nevoie de răbdare și chibzuință. Ca o plantă pe care trebuie să o uzi zilnic, ușor, cu drag, pentru a da roade.
Pune banii aceștia deoparte. Într-o zi vei avea nevoie de ei pentru a-ți îndeplini VISUL TĂU!