E prea frumos să fie adevărat
Așa de rău mă enervează expresia asta că mâine m-aș apuca să scriu o carte cu acest titlu numai s-o desființez complet, s-o tai din rădăcină. Să cercetez de unde a apărut, de ce s-a împământenit la noi în vocabular, să demonstrez că nu ne ajută la absolut nimic și să uităm cu totul de ea.
E prea frumos să fie adevărat!
Pe de o parte, suntem prea mici ca să ni se întâmple nouă așa minune. Nu merităm să primim ce ne dorim. Nu suntem demni de a ni se întâmpla nouă lucruri bune. Nu suntem suficienți!
Pe de altă parte, frumosul din expresie prinde conotații supranaturale, nu există nimic altceva ce-și poate dori o femeie decât un bărbat frumos, și cu bani, și singur, și cu casă cu piscină și mașină în garaj.
Frumosul e perfecțiune, iar noi, insuficienții tindem spre o iluzie care nu e că nu se va întâmpla niciodată dar ne pune să ne trăim viața și cu teama că nici nu merită încercat că oricum nu suntem noi demni de așa fericire.
E prea frumos să fie adevărat! Stai potolit! Ce ai, n-ai treabă acasă?
Când ar putea să-ți spună: du-te, vezi dacă se ridică la standardele tale! Este el suficient de bun pentru tine? Mașina asta pe care o vrei și după care alergi, casa sau apartamentul sunt ele ceea ce îți dorești? Ești sigur? Viața pe care o vrei lângă persoana de lângă tine nu e cumva doar o așteptare nerealistică?
Nimeni nu-i perfect în lumea asta. Nici bărbatul singur cu de toate acasă, nici femeia mamă, angajată și răbdătoare la care visează toată lumea. Ceea ce ni se pare nouă a fi e doar o iluzie. Iar noi avem capacitatea de a fi mult mai buni decât a ne crede în ea.
Toată lumea se dărâmă și mie îmi este bine? E prea frumos să fie adevărat!
Am o prietenă care pe timp de pandemie s-a separat de soțul ei. Mă rog, el s-a separat de familie dar nu știu cât contează asta. Cert e că am vorbit zilele astea cu ea la telefon să-i mai ridic moralul și din discuție în discuție am ajuns la un alt cuplu din grupul nostru de prieteni care are probleme și apoi, la altul care are alte probleme cu copiii și tot așa, că după vreo 3 ore, în timp ce făceam curat în bucătărie și neuronii se învârteau în cap ca o morișcă, m-a luat o teamă de la stomac în sus, de n-am mai avut liniște.
Toată lumea avea probleme în jurul meu și numai eu eram bine. E prea frumos să fie adevărat.
Copiii mei sunt prea bine, cu soțul meu sunt prea bine, suntem prea sănătoși, prea avem ce mânca, prea putem să ne cumpărăm ce vrem, prea e mama cu mine acasă, prea e tata sănătos la țară, prea sunt eu bine și alții sunt rău.
Uitasem că săptămâna trecută mă certasem cu Cris 2 ore la telefon și o seară nu ne-am vorbit pentru că eu am vrut un splitter de internet și el n-a vrut să cumpere. Și ne-am supărat nu pentru achiziția în sine, ci pentru principiul diferit dintre noi: că eu caut să rezolv mereu prin a cumpăra, iar el să găsească rezolvare cu ce avem prin casă. Iar certurile pe principii sunt cele mai grele de dus: pentru că se leagă cu modul de educație, cu familia, copilăria și dacă nu ai un bun comunicator între părți s-a dus totul naibii. Eu i-am reproșat că n-am să-l pun pe copil să facă școala on line în bucătărie în timp ce fac mâncare doar pentru că el nu vrea să cumpere un splitter de 50 de lei, el mi-a spus că de aia se duce lumea de râpă că oamenii cumpără orice, fără să aibă cu adevărat nevoie de lucruri. Eu i-am spus că am trăit suficient în sărăcie și vreau să simt și eu un anumit confort. El mi-a răspuns că aici e diferența între noi: că eu vreau confort, iar el se mulțumește cu ce are. Și de aici a început partea a doua în care eu m-am supărat și mai tare și care s-a finalizat a doua zi când a cumpărat splitterul, iar acum copilul face școala on line la el în cameră unde bate internetul.
Uitasem de această discuție când mi s-a părut că toată lumea din jurul meu o duce rău, iar noi prea suntem bine.
Atunci am luat telefonul și l-am sunat pe prietenul meu cel mai bun, soțul, și i-am spus durerea.
– Parcă prea suntem bine și ceilalți rău!
– E o fază acum, la toată lumea. Și noi ne-am certat, ne-am împăcat, or să se împace și ei când o să-și rezolve problemele, iar tu știi câte nopți am stat să ne punem de acord, să ne reechilibrăm. Nu există e prea frumos să fie adevărat. Frumosul ți-l faci tu!
Frumosul ni-l facem noi.
Toate discuțiile în contradictoriu interminabile, toate orele de muncă, toate nopțile pierdute ca să ne atingem visul, toate lacrimile de durere, toate nesiguranțele și dubiile că nu suntem suficienți, toate orele nedormite și mesele nemâncate, toate, toate le dăm uitării atunci când spunem:
E prea frumos să fie adevărat!
E frumos și adevărat pentru că am muncit pentru asta! E meritul meu și mă mândresc cu el.
Ce greu a fost să scriu asta, dar las cuvintele aici, le dau drumul în lume și sper să ajungă la urechile care au nevoie să le audă!
Love photo created by freepik – www.freepik.com„>Sursa foto
***”Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi,
precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a
găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute
ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.”
