Când viața de cuplu devine o plăcintă cu roluri sociale

Nu există cupluri care să se înțeleagă perfect. Pe asta o știe toată lumea.

Unele nu se ceartă niciodată sau poate, foarte puțin, dar asta nici pe departe nu înseamnă că se înțeleg. Cu siguranță ea nu este fericită lăsând tot timpul de la ea, uitându-se pe ea ca femeie, refuzând inconștient să-și facă mici plăceri – să-și facă părul, unghiile, să se îmbrace elegant, să-și cumpere o poșetă, să iasă cu o prietenă, etc – pe motiv că nu sunt bani, nu are timp, lui nu-i convine, așa ne este mai bine, oricum!

Sau el lasă prea mult, el nu mai este cel fericit – nu mai iese la bere cu băieții, nu mai are prieteni, scopul e să facă bani ca altcineva să-i cheltuie, totul se învârte în jurul copiilor, nu mai au timp pentru ei doi, etc.

Sau, amândoi au în același timp astfel de probleme dar, pur și simplu, acceptă soarta și trăiesc o viață fără conflicte majore, o viață liniară, pe considerente de educație, model social sau cultură.

Alte cupluri se ceartă mult, din aceleași motive de mai sus, pe aceleași considerente de educație, model social sau cultură.

În general, bărbatul nu are nici o problemă. De cele mai multe ori, femeia are ceva de comentat. Nu uitați însă, că femeia, științific demonstrat, vorbește de 3 ori mai multe cuvinte decât bărbatul. De 3 ori e greu de ignorat!

În cele mai multe cazuri, bărbatul își continuă liniștit existența, femeia e cea care caută să rezolve situația. Prin natura ei, femeia este cea în jurul căreia se strânge familia.

Pentru că am petrecut și eu ceva timp și sigur voi mai petrece prin ambele situații de mai sus, în diferite momente din viața mea, am ajuns la concluzia că diferența aceasta de viziune dintre bărbat și femeie, dincolo de educație, model social sau cultură, motive mai mult sau mai puțin întemeiate, frustrări ajunse la nivelul superior, este ciorba pe care o facem între statusurile sociale și rolurile care decurg din acestea.

Deoarece am impresia că e prea profund pentru oricine ar citi fără o cafea tare sau un pahar de vin, în funcție de momentul când citiți, trec direct la un exemplu concret.

Soțul meu, tatăl copiilor noștri, e director. Soț, tată, director sunt statusuri sociale.

Ca soț el trebuie să: decidă lucruri legate de familia noastră împreună cu mine, să mă îmbrățișeze, să mă sărute, să îmi spună și să-mi arate că mă iubește, să vorbească frumos cu mine, să mă respecte și orice altceva legat de statusul de soț. Toate acestea, să le spunem, îndatoriri sau modul cum își exercită statusul de soț, reprezintă rolul.

Ca tată: în plus față de cele de mai sus, să se joace cu copiii, să iasă în parc, să-i ducă la școală, să-i ajute la lecții, să-i protejeze, precum și altele. Acestea tot roluri sunt.

Ca director: să-și responsabilizeze subalternii și să o ia în freză de la superiori. Și acesta este tot un rol.

Vă invit pe voi să faceți același exercițiu, după modelul de mai sus, luând-o exemplu pe: Soția mea, mama copiilor noștri, este director.

Buuun. Acum, situație din viața noastră.

Soția și mama ajunge acasă, a reușit cumva să ia copilul de la grădiniță, să pregătească mâncarea, să pună la spălat, să curețe după cină bucătăria, să se joace cu copilul sau să-l ajute la teme. Îl pune la somn, îi citește povestea, își face o cruce mare că a trecut ziua. Nu apucă să mai facă nimic pentru ea căci adoarme cu cartea-n mână și cu gândurile la emailurile netrimise.

Soțul, directorul unei mari firme, vine obosit acasă. Nu-i prea place mâncarea, se vede că a fost făcută în grabă sau poate e aceeași de aseară, e supărat că unul dintre cei mai buni angajați l-a anunțat că-și dă demisia, șeful ajunge mâine și sigur o să-l întrebe de proiectul ăla întârziat de vreo 6 luni – și doar i-a spus că nu ține doar de el -, îl enervează și copilul, numai chef de el nu are. Cum de pot avea copiii ăștia atâta energie când el abia poate să mănânce de oboseală? Nu mai are chef de nimic, decât să se relaxeze, să nu facă nimic și să fie lăsat în pace.

Identificați problema.

Pe scurt, tensiuni de rol sau conflicte de rol.

Cel puțin teoretic, fiecare rol ar trebui să se exercite în statusul lui: directorul să fie director la birou, mamă sau tată acasă cu copiii, soție sau soț acasă în familie și seara împreună în pat.

Când directorul are rol de director și acasă sau mama are rol și de mamă în patul matrimonial, atunci apare conflictul de rol, implicit conflict între membrii comunității familiale, în exemplul nostru.

Cum ar fi ca angajatul să fie mamă la birou? Sau directorul, tată la birou? Sau poate, mai rău, soț la birou sau în altă parte, oriunde în afara casei.

Din această cauză apar frustrări, tensiuni și conflicte.

Când îi reproșezi că nu e prezent cu copilul, de fapt îi reproșezi că nu își joacă bine rolul de tată.

Când el îți reproșează că nu e mâncarea bună, de fapt îți reproșează că nu îți joci bine rolul de soție.

De fapt, rolurile nu sunt bine stabilite în familie și atunci fiecare are o percepție diferită asupra lor. În cele mai multe cazuri, lumea reacționează din rolul preferabil – să ne gândim puțin: de ce își manifestă soțul mai mult rolul de director/ angajat decât cel de tată. Pentru că, în general, rolul profesiei a venit înaintea celui de tată. Prima dată suntem angajat, ulterior tată. La statusul de tată trebuie să ne adaptăm. Nu știm cum se face, nu avem manual de instrucțiuni, cel mai mult ține de comunicarea dintre soți, de a-și defini lista de nevoi pentru exercitarea acestui rol.

Cred că este important pentru copilul nostru, ca tu, ca tată să-l duci din când în când la școală. Ca tată, mi-ar plăcea să ieși mai mult cu copilul în parc. Ca soț, mi-ar plăcea dacă mi-ai spune mai des că sunt frumoasă.

De ce e mama (mai mereu) frustrată? Pentru că ea s-a adaptat vrând – nevrând. Din mers. Nici ea nu a mai fost mamă, nu știe cum e să alăptezi, cum e să-ți curgă sânge din sfârcuri și de peste tot, să nu dormi cu zilele. Dar ea a trebuit să se adapteze. De aceea, mama e frustrată și a uitat de rolul de soție. Și ea are nevoie de o listă de nevoi pentru exercitarea acestui rol.

Mi-ar plăcea ca soție să dormi cu mine seara în pat. Sau, să ieșim împreună la o masă în oraș. Sau să-mi spui că mi-a fost dor de mine. Ca mamă, mi-aș dori să-mi spui cum aș putea să te ajut pe un ton calm și pe înțelesul meu.

Nevoi și responsabilitați stabilite de comun acord la nivel de familie.

Iar la final, pentru facilitare, vă invit la următorul exercițiu:

Într-o seară, după ce ați culcat copiii:

1. puneți-vă în două pahare ceva alcoolic și bun.
2. faceți o listă cu rolurile exercitate în timpul unei zile sau perioade de timp definitorii pentru viitorul vostru, cum ar fi: angajat/ ă, tată/ mamă, fiu/ fiică, soț/ soție, ginere/ noră, etc.
3. de preferat să începeți cu voi, ca să prindă curaj. Desenați pe o foaie de hârtie un cerc ca o plăcintă gen pizza și tăiați felii din ea, reprezentând rolurile stabilite,  de dimensiunea care credeți voi că o are fiecare rol. Dacă am impresia că rolul de soț/ soție exercitat de mine e prea mare, am să tai o felie babană.
4. el/ ea face același lucru pentru tine . Probabil, felia lui/ ei de soț/ soție nu va fi la fel de babană ca cea ”interpretată” de tine.
5. discutați despre diferențele de percepție dintre voi asupra aceluiași rol. Ce te aștepți tu de la el/ ea ca angajat, ce te face să crezi că el se comportă ca un angajat/ ă acasă când ar trebui să se comporte ca soț/ soție, etc.
6. ați înțeles unde bat.
7. repetați cu celălalt. Să aveți de băut că e un exercițiu de durată.

Însă, din perspectiva mea, orice veți încerca să faceți, totul trebuie să înceapă cu întrebarea: mă mai iubești, vrei să facem orice să îmbunătățim relația?

Dacă răspunsul e DA, mergeți mai departe.

Dacă răspunsul e NU, mergeți la un avocat.

Sursa foto

***Despre cartea care te binedispune în vacanța de primăvară-vară și să sperăm că nu și de toamnă: ”Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana  Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)