O întâlnire anulată, o zi parțial ratată, o mamă semi relaxată

Azi părea o zi bună.

Nu se pune că m-am trezit la ora 8 cu Andre bântuind prin jurul meu și cu un chef nebun de a mai dormi vreo câteva ore bune. Viața mixtă între serviciu, mamă și blogger nu e ușor de dus. Bine că s-a inventat magneziul la cutie sau efectul placebo, depinde cum doriți să-i spuneți și mă pot ridica din pat după doar 4-5 ore de somn.

Plus cafelele de rigoare.

Cum spuneam, părea o zi bună. Am reușit, cu greu, să o planific atât de bine încât să încapă în primul rând, prioritățile. A trebuit să renunț la sală în beneficiul unei întâlniri stabilite la 10 dimineața în partea opusă a Bucureștiului, am renunțat să cumpăr mierea de albine atât de mult promisă copiilor (pe care o iau de la o prietenă de-a mea) care era în drumul meu pentru că a trebuit să petrec o oră în mașină să rezolv urgent telefoanele de la birou, nu a mai intrat în program lăsatul de pliante  pentru evenimentul de duminică despre care am scris aici pentru că eram deja în alt colț al Bucureștiului.

Am încercat să gândesc pozitiv, să-mi ordonez toate drumurile ca într-un joc de domino, toate depinzând între ele de oră și locație. Să mă străduiesc să nu întârzii și să rezolv cât mai multe dintre ele. Drept urmare, încă nu mi-am schimbat anvelopele de iarnă, și parcă a venit iunie între timp.

Obiectivul meu personal este să ajung la capacitatea de a reuși să mă organizez așa de bine încât să reușesc să îmi scriu articolele ziua.

Doar că, regula s-a confirmat și de această dată – o dată plecată de-acasă, plecată am fost. Drumurile sunt lungi, problemele multe, toată lumea se grăbește mai mult decât celălalt care stă în coloană, mașinile nu au semnalizare, iar șoferilor le lipsește atenția și concentrarea. Iar tu trebuie să fii de două ori mai precaut.

Am plecat de dimineață cu copiii în spate, care unu voia un urs, care celălalt același urs. Care unuia i-am dat un cățel, care toată lumea voia cățelul. Acum e momentul să-mi spuneți cum ar fi trebuit eu să fiu calmă și răbdătoare, să vorbesc pe ton jos și să le reamintesc că ce contează în lume este pacea între frați și iubirea de aproape.

Incredibil sau nu, după 5 ore de somn și o zi cu greu începută și plină ochi ca o sacoșă de piață cu de toate, am fost extrem de calmă și relaxată de parcă ar fi venit sfârșitul lumii și noi eram împăcați cu soarta. Am început să facem glume pe seama plușurilor din mașină, să ne jucăm cu ele în timp ce eu procesam probleme de la serviciu.

V-am zis că am atins nivelul superior, da?

În parcarea de la grădiniță pe o căldură de vară toridă m-am apucat să scriu emailuri. Cu scaunul dat în spate la maxim, cu laptopul pe volan, biroul meu pe roți era destul de incomod. Noroc că mirosul cafelei din dreapta mea mă inspiră.

La 9 și 10 plec în trombă spre întâlnire. E la mama măsii în centrul Bucureștiului, iar GPS-ul îmi dă rute ocolitoare. Ceea ce nu este bine deloc! Profit de publicitățile de la radio și mai dau câteva telefoane, măcar să las lucrurile bine la birou. Plus că am  noroc de niște angajați așa de faini, că e suficient să îi sun că mă umplu de energie și optimism. (Doamne-ajută, că abia i-am găsit)

La 10 minus 5 minute fix, în timp ce eu ocoleam deja a doua oară locația întâlnirii care era capitonată de mașini parcate fără șanse reale de a găsi vreun loc liber pe o rază de câteva sute de metri primesc un telefon prin care mi se confirmă anularea întâlnirii. Că participanții au anulat în ultimul moment și na, asta e, eu sunt proasta satului că am venit tocmai din Cucuieții din Deal, lăsând totul la o parte, căci, o dată confirmat, nu e moral, civilizat – sau cum o mai fi, să anulezi, mai ales în ultimul moment.

Apoi, mai are sens să vă povestesc? Că din Centrul Bucureștiului până în Floreasca – unde am lăsat pliantele, am mai făcut alte 45 de minute, în loc de 15 dacă aș fi plecat de-acasă și nu mai pun la calcul drumul până la întâlnire, alte 45 de minute. De la Floreasca am plecat să iau mierea la copii și m-am încurcat de 3 ori în străduțe cu tot cu GPS. Am ajuns după alte 20 de minute. Partea câștigată a fost să ajung la sală, dar apoi, cu părul vâlvoi și cu apa încă șiroind pe mine de la duș impregnându-se în rochie am plecat urgent spre un alt punct opus al Bucureștiului unde aveam o altă întâlnire confirmată în funcție de întâlnirea inițială, dar anulată în ultimul moment.

Ați priceput haosul?

Spre finalul zilei, am reușit să-mi iau copiii de la grădiniță la timp și să plec acasă unde mă aștepta runda doi de ieșit în parc cu bicicletele. Eram extenuată după o zi extrem de alergată și stresantă, dar pun pariu că cei care au anulat participarea nu s-au gândit un minut la mine.

Bineînțeles că e mai importantă starea ta de bine și confortul, decât cuvântul dat și repercusiunile lui.

Bineînțeles că planurile tale sunt mai importante decât ale mele, copii tăi mai importanți decât ai mei, timpul tău e mai prețios decât timpul meu.

Totul devine ”despre mine”. Eu sunt cel mai important, iar ceilalți nu mai contează.

Principiile morale, respectarea cuvântului dat nu mai are nici o valoare.

Organizezi un atelier. Se înscriu oameni, nu le ceri bani în avans –  că e lipsit de etică, că ai încredere, că sunt și ei părinți, că poate-și dau seama de efort și implicare.

Tu te pregătești cu coffee break, printezi mape, cumperi pixuri, plătești sala, pui suflet, adaugi speranță și în ziua evenimentului vin jumătate dintre participanți.

Pentru că e dimineață, pentru că nu mai au chef, pentru că tu nu contezi. Ei contează cel mai mult! Pregătirea ta pentru ei este egal cu 0. Nu ai decât data viitoare să o iei de la capăt. Sau să renunți. Să nu mai ai încredere, să le ceri să-și vândă cuvântul pe bani.

Iar atunci, când banul va fi deasupra cuvântului dat, abia atunci, o să-ți poți pune bazele în oameni. Din nefericire.

Aaaa, și era să uit – cele mai faine anulări sunt cele făcute prin sms. Atât!