Mama la sala de sport

Nu știu ce-a fost cu luna asta, dar, toate proiectele din ultimii 4 ani începute și neîncheiate, toate responsabilitățile nefinalizate, oamenii veniți au vrut să plece, oamenii care urmau să vină nu au mai venit, proiecte noi care nu-și mai găsesc timp, activități noi la grădiniță, înscrieri la școală, reorganizarea alimentației, abonament la sală, echipă nouă de organizat și gestionat, clienți noi care ar vrea orice mai puțin ceea ce este simplu și ușor de oferit, schimbat cauciucuri, faruri noi la mașină, bărbat care de 3 săptămâni seara este la curs de sailling, organizarea verii și cheltuirea economiilor au picat toate peste mine.

Repet: doar peste mine, căci bărbatul e la sailling. V-am zis, nu?

De ceva vreme m-am apucat de sport. Ați văzut, probabil, pe Facebook, toată lumea e la sală. Vine vara, trebuie să arătăm bine. Eu m-am dus după modelul ”ce, eu sunt mai fraieră”, în relație cu soțul, bineînțeles. Încă nu mă frustrează nici o gagică într-atât de mult încât să mă motiveze să plec la sală.

Tot bărbatul care-și face timp de orice, iar eu NU, mă frustrează maxim. Buuun, deci a venit domnul din dotare, într-o seară cu întrebarea: eu îmi fac abonament la sală, vrei și tu? De apreciat că a întrebat.

– Bineînțeles, cum adică? Tu, da și eu, nu? Dar tu când ai timp să te duci?

– Îmi fac eu cumva, trebuie să-mi intru în formă.

Și ca și cum nu aș fi alergat suficient când la job, când la fotbal, când în casă după copii, m-am apucat, cu foarte mare greutate, să ajung la sală.

Mari obiective nu mi-am propus. Dacă tot mă duc, zic, să scap de celulită și dacă se mai poate, de vreo 2 kg.

Și pentru că lista de opțiuni era lungă și nume ciudate de care nu am auzit în viața mea (Interval, Circuit, Funcțional, ABS, etc) m-am dus la singura clasă despre care auzisem doar în filme: pilates. Că tot visam cândva să devin un personaj din Neveste disperate, să stau acasă, copiii să fie mari și eu tot tânără, să ies dimineața pe răcoare cu salteluța sub braț în curte, pe iarbă verde. Dacă Eva Longoria nu sunt, măcar pilates să fac.

Ei bine, pentru cine a crezut că pilates-ul e simplu, luați-vă gândul. Am crezut că-mi cad mâinile la exercițiile de încălzire, iar de la concentrarea aia teribilă pe respirație mă lua cu amețeli. Când să te concentrezi, când să mai respiri sacadat, când să faci exercițiul bine să nu te doară coloana. Am scăpat cu viață, dar în final am prins curaj să mă mai duc și altă dată.

Pentru că am prins curaj și am rămas în viață, am zis să plusez un pic și m-am dus acum câteva zile la o clasă de BodyPump.

Pentru necunoscătorii ca mine acest BodyPump te omoară cu zile. Intri pe două picioare, și ieși în patru labe. Fără să exagerez. Am mai tras eu de fiare, am mai alergat, am ridicat și greutăți, am făcut abdomene, na, mă tot duc de vreo lună a sală. La BodyPump însă, m-am dus ca la nașterea lui Andre, ca o floare, pentru ca la ieșire să îmi vină să strig în gura mare, la toate mamele însărcinate: Vai de voi, nici nu știți ce vă așteaptă. Dar apoi, am făcut al doilea copil.

Așa și cu BodyPump. Am întârziat, evident, vreo 3 minute. Toată lumea avea ceva greutăți pe lângă ei, un stepper, o salteluță, o bară pentru greutăți – din aia de o ridici ca pe haltere. Ar fi trebuit să mă sperii și să fug, dar, na, mă sperie pe mine ceva?

Sala plină ochi de fete și doi bărbați. Se știe că bărbatul cu burtă e semn de avuție, pe când femeia cu celulită e delăsătoare.

Am prins curaj. Dacă atâtea fete pot, oi putea și eu. Dar nici nu-mi puneam problema că n-o să pot.

Încrezătoare, mi-a luat două discuri de 2.5 kg. M-aș fi întins la alea de 5 kg, dar un domn de lângă mine a fost suficient de drăguț cât să-mi spună:

– Mai bine ați încerca cu 2.5 kg, să vedeți cum e. Apoi, puneți mai mult. Mi-a venit să râd. ”2.5 kg? Euuuuuu?”

Dumnezeu să-i dea sănătate că m-a salvat de la moarte sigură.

Doamne iartă și păzește!

Când a început o dată tipa aia din fața noastră să ridice haltele când cu spatele, când cu fața, să-și miște picioarele, să sară în timp ce mișca mâinile cu greutățile, să facă întinderi cu picioarele și halterele când într-o mână, când cu alta, când pe spate, când pe față, când pe stepper, când pe lângă, și striga într-una:

– Hai, hai, ține acolo, ține acolo hai, hai, încă o dată, repetăm, hai, hai, 1,2, 3, 4, încă o dată, 1, 2, 3, 4, pe cuvântul meu de om că niciodată în viața mea nu am știut că durează atât de mult distanța dintre 2 si 1, iar diferența între a supraviețui și a muri fără aer e la fix un BodyPump distanță.

Iar când tocmai crezi că ai terminat și e timp de-o pauză, începe:

– Hai, acum abdomene. Asta a fost doar încălzirea!

Momentul când îți schimbi greutățile de pe bară sunt semne de la Dumnezeu că mai ești în viață. Reușești să respiri în ciuda faptului că nu mai decât spirit. Corpul a rămas prăbușit undeva între o genuflexiune și-o săritură cu câteva kg sprijinite pe umeri.

Așa cum am reușit să-l nasc pe Andre după vreo 7 ore de travaliu, așa am reușit să supraviețuiesc și celor 60 de minute de BodyPump. Când am ieșit de-acolo, tremuram toată. Aveam impresia că și oamenii tremură în jurul meu. Iar eu, mai mult levitam decât mergeam propriu zis.

Însă, oricât de greu mi-ar fi să ajung și fac eforturi aproape supraomenești să mă țin de cursuri: mă trezesc la 6 dimineața, mai fac o ofertă, păzesc parcările mall-urilor, scriu emailuri din mașină, dau zeci de telefoane, mănânc la semafor, câteodată pun jumătate din meniu pe bluza office, mă mai duc și data viitoare.

Știți de ce?

Pentru că după ce ies de la sală:

  • am un sentiment nemărginit de încredere în mine. Că pot face tot ce-mi propun, ideile cele mai interesante la sală îmi vin.
  • arăt exact cum îmi doresc. Am scăpat de celulită și de burta rămasă după două nașteri. Sunt și extenuată și ciufulită, dar asta e pe termen scurt.
  • sunt relaxată. E un paradox, la cât mă chinui să fac față exercițiilor, însă psihic mă relaxează ca o plimbare în parc sau 30 de minute într-un vârf de munte respirând aer pur .
  • sunt împăcată cu mine. Că am reușit să-mi fac timp pentru mine, că mi-am dat prioritate, că merit și că am capacitatea de a face rost de timp special cu mine.
  • împărtășesc același moment cu soțul meu. Cel puțin o dată pe săptămână ne întâlnim la sală, luăm prânzul împreună și schimbăm impresii despre rezultatele obținute.
  • reușesc să mențin un stil de viață (relativ) sănătos. Căci după ce mă chinui  să ajung la timp, apoi să-mi dau duhul țopăind pe stepper cu halterele în brațe, cine mai îndrăznește să mănânce cartofi prăjiți sau combinații nefaste de carne cu cartofi? Tot o supă cremă e mai bună și o salată cu năut.

Ne vedem la sală, da?

 

By Published On: 29/03/2017Categories: Jurnal de părinte2 Comments on Mama la sala de sport

Share This Story!

2 Comments

  1. aki 30/04/2017 at 18:12 - Reply

    Ai povestit asa frumos de-mi vine si mie sa merg la sala! si n-am intrat intr-o sala de sport de multa vreme…..

    • Dina 10/07/2017 at 19:39 - Reply

      Iti multumesc tare mult! Curaj!

Leave A Comment