Nevasta, mașina și periuța de dinți nu se împrumută niciodată!

Nu știu bine dacă așa sună expresia românească ce face referire la trocul între prieteni, dar cele trei obiecte de mai sus mi se pare cel puțin de bun simț să nu se poată împrumuta în nici o condiție.

Sau mă rog, dacă ai nevoia de nevasta prietenului să-ți țină contabilitatea, de periuța de dinți ca să ștergi urmele de calcar de pe robinet și de mașina soțului ca să salvezi pe cineva de la moarte.

Altfel, nu există scuză!

Teoria ca teoria, practica ne omoară

Deunăzi, când zăpada era de-un metru și locurile de parcare egal cu numărul de dinozauri aflați în viață, m-a lovit pe mine așa un gând și-un chef de ducă că parcă prea m-a stresat codul cel portocaliu și vinerea închisă-n casă.

Cu un ochi la garajul blocat de zăpadă și cu un altul la cafeaua din mână, mi-a răsărit de-nu-știu-unde întrebarea:

– Oare cu ce-aș putea să plec? m-am întrebat eu, așa, cu glas tare, ca toate mamele de-și nu-și mai aud neuronii între o ciorbă de perișoare și un joc de Mimă pentru copii.

– Ia mașina mea, se aude ca prin vis glasul Rațiunii.

– Da tu de unde-ai apărut?

– Nu te duce cu mașina ta. Alunecă, nu o să ai loc de parcare, ia-o pe a mea. Își întărește Rațiunea punctul de vedere, de parcă ar fi întrebat-o cineva ceva.

– Dar n-0 să-ți fie comod, nu cunoști mașina, nu ai lucrurile tale la îndemână, se aude un glas prietenos, Intuiția.

– Dar dacă Rațiunea are dreptate? Dacă nu o să găsesc loc de parcare sau rămân blocată în nămeții de zăpadă? Cine mă mai scoate?

-Ia mașina ta, ia mașina ta, ia mașina ta, ia mașina ta, ia mașina ta…….tatatatatataaaaaa! se apucă Intuiția să se piardă cu firea.

– Va trebui pentru a suta oară să recunosc  – ”da, ai avut dreptate, Rațiune”, în timp ce va trebui să găsesc soluție să ies din bucluc. Nu mai bine aleg din start varianta simplă? continuă Rațiunea să-și facă numărul neîntrebată.

– Nu te lăsa, ia mașina ta, îți va fi comod, te vei descurca pentru că o cunoști, femeieeeeeeee, ia mașina ta!!!! începu Intuiția să-și piardă cu totul răbdarea.

– Dar cine te scoate pe tine din zăpadă dacă îți patinează roata?

–  Gata, ies din buclă. Iubitule, unde-ți sunt cheile??

Mai să facă Intuiția o criză de nervi, în timp ce Rațiunea își întindea satisfăcută oasele pe canapea.

Un șofer bun știe să conducă orice mașină

Vă mai amintiți prima lecție de șofat? Aia cu: reglezi scaunul, oglinda și te familiarizezi cu mașina. Cu Rațiunea rămasă pe canapea în ”cutia cu nimic” și Intuiția părăsită în baie cu șervețele cosmetice la nas, etapa a fost sărită ca o doamnă, precum o gazelă fugărită de un cimpanzeu.

M-am trezit direct într-o junglă africană, în care parbrizul era complet împroșcat cu ploaie, zloată și zăpadă.

Cu o mișcare fulgerătoare de stânga, obișnuită cu mașina mea, am început să tot trag de o manetă. Doar că dincolo că parbrizul nu se limpezea, aparent aveam și niște mașini în jurul meu care mă depășeau cel puțin haotic, când pe dreapta, când pe stânga.

Ca o doamnă în mijlocul unei crize, m-au lăsat rece toți nervoșii pentru că problema mea persista fără soluție.

Am mai mișcat eu de câteva ori din manetă până am realizat că semnalizam ba la dreapta, ba la stânga. Maneta era complet eronată.

Maneta, nu eu!

A început să-mi bată inima. Aproape că nu mai vedeam nimic în față, mașinile mergeau super haotic, iar eu mă rugam să nimeresc un semafor pe roșu ca să pot citi semnele din jurul meu.

M-a auzit Dumnezeu. Mi-am făcut o cruce mare și cu toți neuronii rămași în viață și cu ochii benoclați mai ceva ca la un extraterestru aterizat pe pământ, m-am apucat să descifrez:

Dgugjkgfj;€&?€&&@‘rgvhjk, la naiba!

Ochii mi s-au oprit pe săgețile alea stânga drepta, peste care n-am mai reușit să trec.

Am (mai) tras o înjurătură în portugheză despre mașină, bărbați și femei ca mine de nu-și ascultă Intuiția, am respirat de două ori și iar m-am concentrat:

– Mami, cu cine vorbești? se aude din spate.

– Mami e stresată, Andre. Dar îmi revin.

”Nici de-al naibii nu-l sun. Că mi-am promis că nu-l mai sun, că încerc să mă descurc singură. Acum e momentul să mă descurc. Ce-or însemna frățioare semnele astea? Și ce e cu săgeata aia în dreptul meu?”

Am mai zis câteva de dulce, în portugheză ca să pară că zic ceva inteligent și iar m-am pus pe descifrat hieroglife.

Măi, dar nu puteau ăștia să deseneze niște imagini mai clare. Sau să pună un buton cu: apasă pentru apă, ca la baie!

– Tiiiii, tiiiiiiiiiiiiiiii, tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!

– Mami, e verde!!!

– Hrrrrrrrrr!

Îmi crește pulsul, mă doare capul, respir greu, îmi vine să parchez mașina și s-o iau prin bălți.

– Da cine m-a pus! Cineeeee!

– Să ce, mami?

– Andre, mami vorbește singură.

– Bine, eu o să mă uit pe geam! Respiră, mami.

– Respirăm, inspirăm, respirăm, inspirăm….

”Gata, îl sun. Asta e. Nu mă descurc și gata! Nu s-a născut nimeni învățat. Iar asta nu e mașina mea. El e vinovat. El a venit cu ideea. Îl sun.”

– Abonatul Vodafone nu poate fi contactat.

– Poftim????? Sun din nou.

– Abonatul Vodafone nu poate fi contactat.

– Poftim????? Sun din nou.

– Abonatul Vodafone nu poate fi contactat.

Am două lacrimi în colțul ochilor. Am stat 30 de minute să mă machiez după indicațiile ăluia de la cursul de săptămâna trecută, nu voi plânge! Dina, fii bărbată!

– Respirăm, inspirăm, respirăm, inspirăm….

Îl sun pe fix. Oare știe unde-i fix-ul în casă?

– Trrrrrrrrrrr, trrrrrrrrrrrrrrrrrr, trrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr, trrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr, trrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr, trrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr, trrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr, trrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr, îmi crește pulsul, mă doare capul, răspunde o dată!!!!

– Alo?

– Pe bune, îmi dai mașina ta și-ți închizi telefonul?????? Cum să faci așa ceva???? urlu eu pe speaker.

– E la încărcat.

– Nu mă interesează! Unde pun apă la mașina asta?

– Ce apă?

(Respirăm, inspirăm, respirăm, inspirăm…) 

– Apă…..să spăl……….geamul ăsta, parbrizul!!! Îmi controlez cu greu cuvintele pentru că știu că altfel nu m-aude.

– Ai o manetă în dreapta. Tragi de ea spre tine, spune el calm de parcă m-am născut cu maneta din dreapta legată de cordonul meu ombilical.

– Pfuuuuu, gata! Nu vedeam nimic!!! M-am super stresat…..iar tu nu răspunzi! încep eu să-mi ușurez sufletul ca o praștie descărcată. Și mi-a venit să…

– Mai e ceva?

– (Respirăm, inspirăm, respirăm, inspirăm….)

În rest e paradis.