Nunta visurilor noastre actualizată la realitate
În drumul nostru zilnic către casă, când începe Smiley să cânte Vals la radio, inevitabil se apucă și copiii să mă întrebe:
– Mami, asta e melodia pe care te-ai căsători tu cu tati?
– Nu, dragii mei.
– Dar pe ce melodie te-ai căsătorit?
Să le spun, să nu le spun, să-i mai las să viseze, să nu.
Astfel, mi-am amintit că acum 8 ani, cam pe vremea aceasta, alergam eu presată de timp să organizez nunta.
Nu aveam nimic pus la punct, iar din toate cele trebuincioase pentru un astfel de eveniment, un singur lucru avea bărbatul de făcut. Să aleagă valsul.
După o cursă contra cronometru de 2 săptămâni ca să aleg sala, l-am privit epuizată într-o seară în ochi și i-am spus:
– Dragul meu, nunta asta mă obosește enorm. Trebuia să ne căsătorim în septembrie și acum o facem în mai. Și nu pe 20 mai, 25, 27 sau 30, ci pe 9! Nu am rochie, nu am flori, nu am invitații și e deja mijlocul lui februarie. Nu te rog nimic altceva decât să-ți păstrezi tu calmul și să alegi valsul pe care vom dansa. Ești de acord?
– Da, sigur.
– Ai grijă ce melodie alegi, că eu nu știu să dansez.
Și-a avut. Atâta grijă că în ziua nunții încă nu avea muzica aleasă. La ce atâta stres?
Trece căsătoria civilă. Continuam fără melodie.
– Auzi, dar tu când o să alegi muzica? Aș fi vrut să mă pregătesc și eu cumva….
– Oricum nu știi să dansezi, ce să mai pregătești?
Vine nunta. Vin invitații. Eu mă uit la el, el la mine.
– Auzi, ce facem cu melodia?
Îmi face cu mâna că totul e sub control. Se îndreaptă către calculatorul orchestrei și se uită în playlist. I se șoșotește ceva la ureche, el zice că nu, continuă să caute, e în dubiu până când îi confirmă domnului alegerea făcută.
Eu îl țintuiesc cu privirea. Nu e ca și când nu m-aș fi așteptat.
– Nu au băieții ăștia nici o muzică ca lumea, constată el în al doisprezecelea ceas.
Iar în liniștea sălii, într-un semi întuneric, s-au auzit primele acorduri ale Valsului Mirilor:
Dacă ar fi cântat pe vremea aia Smiley cu siguranță ar fi fost o alegere mai potrivită.
Până și Guns n Roses ar fi fost mai bine decât ”pizza pie”. Căci așa i-a rămas numele.
În rest a fost totul exact cum voiam.
O nuntă-n ca-n vis
O visam în septembrie, nuntă de zi, soare vesel, cocktail în pahare cu picior, pajiște verde, lac pe stânga, barcă pe dreapta.
În realitate a fost nuntă de noapte, duminică, a început la 7, s-a terminat la 1, la ora 2 chiar dormeam și a plouat cu găleata.
Visam invitații tip caricatură care pe vremea aceea nici măcar nu existau.
În realitate mi le-am făcut eu și a fost cea mai proastă idee ever! Mi-a mâncat cel mai mult timp din toată organizarea nunții.
Visam la o rochie vaporoasă cu șliț până suuuus, să mi se vadă piciorul. Și mănuși până peste coate.
Am avut rochie tip prințesă. Fără mănuși, evident.
Visam să dansez tango.
M-am chinuit cu o pizza pie.
Visam verighete late, cu model nemaivăzut și nemaiîntâlnit.
Le-am cumpărat din Obor, cu o zi înainte de nuntă.
Visam fotograf profesionist.
Ne-a lăsat baltă cu o zi înainte.
Nu știu ce va fi de acum înainte, dar pot spune sigur că până acum, toate lucrurile acestea făcute cu efort și buget strâmtorat, mai mult ne-au întărit.
Am plecat dintr-un punct împreună, cu resurse minime și-am clădit împreună tot ceea ce avem acum.
Cu amintirea unei melodii care nu mi-a plăcut, dar care-mi amintește că lucrurile nu sunt întotdeauna așa cum le visăm.
Pentru că viața în doi e mereu surprinzătoare și peste așteptări. Și nici cu capul nu gândim că lucrurile fascinante abia de acum încep.
***Dacă aș avea o baghetă magică, aș face ca toate mamele din lumea asta să-și rupă măcar 5 minute pe zi numai pentru ele, să se relaxeze și să se binedispună. Dar pentru că nu am nici o baghetă magică și șansele să capăt una sunt reduse, am scris Destin de mamă tocmai pentru cele 5 minute din zi pe care le merită fiecare părinte din plin.
O, Doamne! Ce frumos povestesti tu mereu! Sa fiti bine ani multi, toti ai vostri !
Mulțumim, la fel!