-
Să crezi în nebunia celuilalt e cea mai frumoasă dovadă de iubire
Am avut această revelație în călătoria noastră din Africa. Sunt ani de zile în care mi-am dorit enorm de mult să fac safari, să simt sălbăticia, să cunosc oameni și civilizații noi, să mă las îmbiată de preparate culinare diferite. Viața mea e definită prin dorința de a cunoaște, în termeni mai puțin ortodocși se numește lăcomie. Cunoaștere prin experiență. V-am mai povestit pe aici, că din acest motiv nu am excelat la școală. Am trăit ani de zile cu impresia că sunt mediocră, chiar slabă și că nu pot mai mult, în contradicție cu ceea ce îmi spunea intuiția că orice e posibil. Să scriu cărți, să ajung în…
-
Dacă vrei să-ți cunoști mai bine familia, invit-o la nuntă
Când m-am măritat în primăvara lui 2010, la nunta noastră din România am avut vreo 100 de oameni. 80 prieteni, 8 membri din familia mea din Bacău și Piatra Neamț și 12 din familia lui Cris din Portugalia, Elveția și Franța. Întreabă-mă astăzi, însă, ce-mi amintesc cel mai mult de la nunta mea: câți bani a dat fiecare sau cum ne-am distrat și cine a participat la fericirea mea? O să-ți răspund că nici măcar nu-mi amintesc suma finală, dar că mi-ar fi plăcut tare mult să fi venit toată lumea din familia mea, toți unchii și mătușile, verișorii și verișoarele, să facem o reuniune de familie cum probabil alta…
-
9 ani de căsnicie. Nu cei mai simpli și nici cei mai ușori.
Acum vreo 3 săptămâni am plecat pentru câteva zile cu copiii, în vacanță, la părinții mei în Bacău. Soțul meu a rămas acasă pentru că nu a avut liber, iar zilele de concediu sunt bine calculate pentru la vară. Abia ce ajunsesem, copiii obosiți, miorlăiți, flămânzi, eu nu visam decât la o gură de liniște și puțină cafea când mă sună să mă întrebe ceva de un contract. Puteam să nu-i răspund, dar eu răspund mereu la telefoane, mai ales la ale soțului meu. Nefiind însă momentul potrivit îi spun, în portugheză: – Nu mă pot gândi la asta acum. Vorbim mai încolo sau mâine. Abia când începi să vorbești…
-
Nunta visurilor noastre actualizată la realitate
În drumul nostru zilnic către casă, când începe Smiley să cânte Vals la radio, inevitabil se apucă și copiii să mă întrebe: – Mami, asta e melodia pe care te-ai căsători tu cu tati? – Nu, dragii mei. – Dar pe ce melodie te-ai căsătorit? Să le spun, să nu le spun, să-i mai las să viseze, să nu. Astfel, mi-am amintit că acum 8 ani, cam pe vremea aceasta, alergam eu presată de timp să organizez nunta. Nu aveam nimic pus la punct, iar din toate cele trebuincioase pentru un astfel de eveniment, un singur lucru avea bărbatul de făcut. Să aleagă valsul. După o cursă contra cronometru de…
S-ar putea să-ți placă și
Nevasta, mașina și periuța de dinți nu se împrumută niciodată!
La voi curge apa?
-
Pe 9 mai sărbătorim iubirea, pe 20 sănătatea ei
Astăzi se împlinesc 7 ani de când m-am căsătorit cu ”omul meu de bază”, prietenul meu cel mai bun, sufletul și împlinirea mea, Cris. 13 ani de relație, 7 ani de căsătorie. Ani mulți, unii mai grei, alții și mai grei, frumoși și plini de învățăminte. Căci dacă ar fi să trag linie și să adun ce am învățat cel mai mult și cel mai mult din toți anii aceștia petrecuți împreună, ar fi vreo câteva lucruri interesante: răbdarea – să ascult, să tac, să înțeleg rezistența – la frustrare atunci când nu pot exprima ceea ce aș vrea, de a nu cheltui cât aș putea, de a fi calculată…
