Iar premiul pentru – Părintele cel mai relaxat – merge la….

Dacă ar fi să existe un panou cu părinții care au dat-o-n bară cu copiii la școală sigur aș deține un loc în fruntea clasamentului.

Poate nu chiar primul, că n-am uitat niciodată să-i iau după ore, dar în rest, cred că sunt pe traiectorie.

Psihologul din mine spune că nu întâmplător i se întâmplă perfecționistului din mine toate astea. Să mai văd și eu cum e să nu faci lucrurile ca la carte și să exersezi cu succes discursul:

– Ești bine!

– Te iubesc în continuare.

– Lumea te place așa cum ești.

– Nu e sfârșitul lumii.

– Vei supraviețui.

– Ești o mamă bună!

– Copiii te iubesc exact așa cum ești!

Și tot așa, până începi să crezi.

Sticla cu apă

Andre uită să bea apă. Și cum primele simțuri care se deshidratează sunt exact cele cu care simțim setea, Andre poate sta o zi întreagă la școală, de la 8 la 17 fără să bea apă. Ceea ce este foarte grav pentru el și foarte stresant pentru mine. Așa că, am implementat regula: la școală se bea o sticlă de 500 ml de apă.

Până când sticla cu apă rămâne undeva între bucătărie și ușa de intrare.

Tema pentru acasă

– Mami, știi, azi toți copiii au adus lucruri legate de toamnă la școală.

– Ce lucruri?

– Un arici, castane, desene și-apoi le-au prezentat.

– Ca o …….. temă?

– Da, aveam temă.

– Unde?

– Nu știu, dar copiii au făcut-o.

– Toți copiii?

– Unii. Unii au adus-o ieri, alții azi.

– Deci toți copiii?

– Mai puțin unul sau doi.

– Și tu?

– Da, și eu. Tu de ce n-ai știut de temă?

Chiar, de ce? 

Gustarea

– Mami, azi am mâncat Barni la școală.

– Barni? face mama cu ochii bulbucați.

– Da, cu ciocolată.

– De unde?

– Mi-a dat un coleg. Că azi am mâncat de la colegi.

– De ce?

– Că așa a zis doamna: cine are pachețel să împartă cu copiii care nu au.

– Păi tu ai mâncare la cantină.

– Da, dar nu am gustarea de la 10…..

Daaaa, gustarea de la 10……..

Ora de sport

– Mami, azi n-am făcut sportul.

– Păi ai avut sportul?

– Da, tu nu te uiți pe orarul meu?

– Am uitat să mă uit azi.

– Am avut sportul și am stat pe bancă.

– De ce?

– Că nu mi-ai pus echipamentul de sport.

Orarul, unde-i orarul…..?

Ora de fotbal

– Andre, ai făcut azi fotbal?

– Nu.

– Păi de ce? Că aveai fotbal azi.

– Nu mi-a spus doamna.

– Cum să nu-ți zică?

– A strigat: cine are club azi? Iar eu nu aveam club.

– Dar fotbalul nu e club?

– Nu, e fotbal. Tu așa-i spui.

Club e fotbal. Fotbal e club. Club și fotbal este club.

Hanoracul

Hanoracele fac parte din uniforma de școală. Anul trecut a pierdut unul din două. L-am recuperat de la lucruri pierdute și în continuare cred că nu-i al lui, pe motiv că mirosul nu mă-nșală niciodată.

Anul acesta, într-o săptămână le-a pierdut pe amândouă. Și mi-am dat seama abia vineri.

– Andre, unde-s hanoracele?

– Ăăăăăă, la școală. Dar ce bine că vine luni!

– De ce?

– Că poți intra cu mine să le cauți.

– Le cauți tu, de ce să le caut eu?

– Bine, le caut eu. Le-ai scris numele meu, da?

– Ăăăăăăă…..bine, le caut eu.

Cireașa de pe tort: Ghiozdanul

Și ca și când toate acestea n-ar fi fost suficiente vine acea dimineață când după 25 de minute de trafic infernal contra cronometru ajungem în parcarea școlii. Deschid repede – repede portbagajul:

– Andre! Unde-i ghiozdanul?

– Ăăăăăăăăă……l-am uitat?

– Acasăăăă!

Și-acum, repetați după mine:

– E ok s-o dai în bară!

– Nimeni nu e perfect!

– Faci atât de multe lucruri minunate!

– Copiii te iubesc exact așa cum ești!

Și tot așa, până începi să te obișnuiești cu viața de părinte cu copil la școală.

Sursa foto