Prima zi de școală, diferențe și asemănări
Hai că a reușit să treacă și prima zi de școală, grădiniță și oriunde v-ați dus copilul începând de astăzi ca să vă trageți și voi sufletul.
Poate voi, că la mine, după ziua de azi, mi s-a confirmat pentru a mia oară că cine nu are o nevastă să-și caute și o nevastă – mamă să-și facă, dar nu din alea cu buze țuguiate și tocuri cui de 15 că alea știu să facă un singur lucru, bănuiesc și cam atât. Iar din astea facem și noi, poate chiar mai bine.
Povestea începe cam de acum 2 săptămâni.
Se deschide noul mall în București. Mall făcut de niște portughezi, bineînțeles cu ajutorul a (aproape) tuturor firmelor portugheze corelate cu business-ul. Așa se poartă la ei.
A doua zi de la lansare mă ia Cris la plimbare în mall. El, cică să-mi arate rezultatul nopților pierdute, arătându-mi cablurile încă fâlfâite pe sus, apa care se scurgea pe pereți, lifturile murdare, praful din parcarea subterană. Adică, ce-ar putea să-ți arate o fecioară? (no offence) Eu, evident: vedeam doar Motivi, Stradivarius, CCC, Aldo, Orsay, Lashez, Pandora. Deci, nu vedeam fir de praf, pe cuvântul meu. Chiar mi-a plăcut enorm mocheta în care ți se scufundă piciorul vreo 5 cm.
El ca la muzeu: uite acolo nu e terminat, acolo pe sus nu se închide plafoniera…..
Eu: uite acolo e curățătoria, acolo Carrefour, e și Cărturești.
Îi spun: știi că nu mai ai costum. Hai să ne uităm după unul.
– Dar ce, am venit să cumpărăm?
– Păi, na, ne uităm. Intrăm și noi în magazine. Dacă tot nu ai și suntem aici.
– Nu am venit pentru asta.
– Uite cămăși. Știi că nu prea mai ai cămăși. (El, care dacă vede un punct negru sub brațul cămășii abia spălată nu o poartă)
– Nu înțelegi că eu nu am nevoie de nimic. Nu am venit să cumpăr.
Eu să-i dau doi pumni. Mă abțin că e prea calm. După aia zice lumea că-s nebună. Da nu-s. Pe cuvânt.
Mai mergem. Etajul 2. Mă trimite la baie.
– Dar eu nu vreau la baie.
– Du-te să vezi cum e. E frumos, ai plante. E tematic. Aici ai plante, dincolo e ca la cinema.
Deci ziceai că e făcut de mama lui.
E admirabilă mândria, dar nu despre asta vreau să vorbesc.
M-am dus. Am făcut poze la baie, le-am pus pe facebook, na, ce era să fac.
Buuun. Am plecat, nu am intrat nici măcar într-un magazin. Căci nu venisem să facem cumpărături. Ați înnebunit?
Eu m-am resemnat că am timp să merg în mall când vreau. Deci, fără regrete!
Astăzi. Prima zi de școală. Grădiniță nouă. Eu nu am mai fost la birou de vreo 2 săptămâni căci e vacanță la copii. Cu un munte de probleme pe care încerc să le ignor sau să le pasez. Mă trezesc prima la 7 că eram stresată că prind aglomerat. Îmbrac copiii, mă îmbrac și eu. Nu mai reușesc să-mi beau cafeaua. Soțul meu e din alt film, ca întotdeauna. Se trezește când îi sună lui ceasul: nu când plâng copiii sau se trezesc, are momentul lui de internet, face duș, își face freza, controlează toate cămășile dacă sunt perfecte, in zilele bune are în plus 30 de minute când se bărbierește. Deci, altă planetă, altă galaxie, 10 000 de ani lumină. Toți trei gata, el încă sorbea la lapte. Ați citit, da? https://mamipetocuri.ro/2016/07/11/cand-ramane-barbatul-singur-acasa-home-alone-el/
Bărbatul face un singur lucru și bine, femeile sunt multitasking.
Într-un final, plecăm. Lăsăm copiii la grădiniță, pleacă fiecare la treaba lui.
Eu mă întorc acasă și mă apuc de scris emailuri, de dat telefoane și să-mi beau, în final cafeaua. Savurez o cafea liniștită.
E interesant cum după o astfel de dimineață încă mai simți că la 10, trezită de la 7, îți mai bei cafeaua liniștită. Mamele văd întotdeauna partea bună a lucrurilor. Sunt niște supraviețuitoare!
La fix 10.15 primesc mesaj pe telefon:
– Dacă pun acum costumele la curățat le primesc înapoi tot azi? (Mâine pleacă în delegație toată săptămâna)
Eu zâmbesc amar în colțul gurii. Răspund:
– Da.
Am un deja vu. Întrezăresc ce urmează. Mă uit la ceas. La 1 trebuie să-l iau pe Andre să-l duc la fotbal, prima lui zi, prima lui oră. Nu pot rata. În cap deja mi se conturează un plan.
Primesc mesaj:
– (ignorând răspunsul meu anterior) Sau trebuie să mă duc să cumpăr altul. Voi sta o săptămână plecat, nu pot să merg cu același costum în fiecare zi.
– Serios? Dar parcă nu aveai nevoie……
– ….mergi cu mine?
Ia, poftim. Să nu îi dai cu costumul în cap? Băi, să nu-l lași să se ducă în chiloți la întâlniri??
– Doar dacă mergem acum, la 1 trebuie să-l iau pe Andre.
– Păi hai!
Lasă tu cafeaua călduță pe masă, uită de muntele de probleme de la birou, bagă într-o sacoșă costumele de dus la curățat, nu uita bagajul de fotbal a lui Andre, bagă a 6-a la mașină, lasă în Cora costumele la curățat, mergi la mall și apucă-te de căutat sacouri, cămăși, costume.
La 1 l-am luat pe Andre, am venit acasă să mănânc, la 2 am fost în Lidl să-i cumpăr sticlă de apă lui Beatriz, la 2.30 l-am dus la fotbal, la 3 am plecat la celălalt mall să-i cumpăr cămașă căci nu a găsit ce-a vrut la primul mall, la 4 m-am întors după Andre, la 4.20 am fost în piață să-i cumpăr pepene, la 4.45 am ajuns să o iau pe Beti care era ultima rămasă dintre copii.
La 5 am ajuns acasă, m-am apucat să pregătesc cina, la 6.30 am plecat în Cora să-i iau costumele de la curățat, la 7.30 făceam orez, la 8 mâncam, la 9 le dădeam baie și-i culcam pe copii în timp ce el își făcea bagajul de plecare.
La 10 scriu pe blog. Mi-aș face o cafea, cafeaua pe care nu am băut-o azi, dar mi-e teamă că mâine nu o să fiu aptă pentru copii.
Acum, cu gândurile (relativ) aranjate mă gândesc că nu e vorba de sacrificiu, ci mai mult decât atât: iubire supremă și capacitatea de a găsi mereu în tine resurse nebănuite.
De a prioritiza și de a te întreba constant – ce contează pentru mine cu adevărat în viața asta? Ce sunt capabil/ă să fac ca să primesc?
