-
Țara în care nimănui nu-i pasă de nimeni
Sunt 15 ani de când ne petrecem vacanțele în Portugalia, câte 2-3 săptămâni, iar de când avem copii, stăm câte o lună. Dar niciodată ca acum nu mi s-a părut atât de grea întoarcerea. Poate și de la pandemia care a căscat un hău uriaș între țările care-și tratează cetățenii care niște numere pe biletele de vot în schimbul unei găleți inscripționate și 2 l de ulei și cele care-și așteaptă cetățenii bolnavi cu spitale bine puse la punct. Sau poate și de la vârsta de care mă apropii mai repede decât aș fi crezut și care nu mă mai lasă să aștept, să am răbdare, să trec cu vederea,…
-
Fata care ar fi putut salva o țară
În cazul în care vi s-a făcut dor să re(trăiți) timpurile din 1900 toamna sau poate nu știți cum era pe-atunci și aveți chef de senzații tari, mergeți să vă scoateți un cazier de la Secția de poliție nr. 9, Pantelimon. Or fi și pe la alte secții așa, nu știu să vă spun și sper nici să nu aflu. În primul rând, la noi, în Pantelimon nu ai unde parca. Da’ unde se parchează în orașul ăsta? De parcat, se parchează, dar complet ilegal așa că eu nu parchez. Pentru că risc să iau amendă sau să-mi ridice mașina, dincolo de spiritul civic cu care mă mândresc că altceva…
-
Weekend pe litoralul românesc. Dincolo era mai ieftin….
Dacă am vorbit de Bulgaria, Sunny Beach unde am stat 4 persoane, 6 zile, 5 nopți la all inclusive cu 2100 lei și mi s-a spus că fac publicitate la bulgari în loc să vorbesc frumos despre România, am să vă povestesc acum despre weekendul nostru la Mangalia. Am stat 3 zile, 2 nopți la un hotel de 5 stele, pe faleza Mangaliei, cu mic dejun și prânz inclus. A fost o invitație pe care am onorat-o, că în mod normal weekendurile noastre la mare nu ajung nici la jumătatea sumei de 2700 lei atât cât ar fi costat acest sejur dacă l-am fi rezervat pe booking.com. Inclusiv Portugalia. Hotelul…
-
De ce nu plec? De ce mai stau?
În fiecare an plec cu săptămânile din țară și în fiecare an mă întorc cu și mai mare dor la mine-acasă. Poate o să ziceți că n-am toate țiglele pe casă, că alții ar pleca și mâine iar eu, când pot și am unde, revin mereu la mine-acasă. Mă întreabă lumea, de la angajata băncii până la cititorii care mă urmăresc, de ce mai vin, de ce nu plec? La autostrăzi care leagă sute de km în ore puține pe ceas, la portocale coapte în copac, la oameni care te ajută fără să te cunoască și la curățenia de pe stradă. De ce nu plec? De ce mai stau? Când…
-
Schimbarea începe din fața casei noastre și-abia apoi apare la televizor
Suntem în aeroport, plecăm în vacanță. Trecem de ultimul control al actelor și ne îndreptăm spre zona de așteptare a avionului, în fața porții. Drumul e de câteva minute, trecem pe lângă hublourile prin care se văd avioanele oprite. E liniște. Suntem puțini oameni, iar cu coada ochiului văd în spatele meu o doamnă mai în vârstă care se apleacă lângă un stâlpișor de separare și așază la baza lui niște pungi mototolite. Întorc capul. Vreau să mă asigur că doamna nu a lăsat voit, în mijlocul drumului, mototol, pungi care-i prisoseau prin geantă. Ba da! Iar greață de lumea asta e puțin spus! – De ce nu puneți gunoiul…
-
E bine în Portugalia, dar tot mai bună-i brânza la noi în țară
[fusion_builder_container type=”flex” hundred_percent=”no” equal_height_columns=”no” menu_anchor=”” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” class=”” id=”” background_color=”” background_image=”” background_position=”center center” background_repeat=”no-repeat” fade=”no” background_parallax=”none” parallax_speed=”0.3″ video_mp4=”” video_webm=”” video_ogv=”” video_url=”” video_aspect_ratio=”16:9″ video_loop=”yes” video_mute=”yes” overlay_color=”” video_preview_image=”” border_color=”” border_style=”solid” padding_top=”” padding_bottom=”” padding_left=”” padding_right=””][fusion_builder_row][fusion_builder_column type=”1_1″ layout=”1_1″ background_position=”left top” background_color=”” border_color=”” border_style=”solid” border_position=”all” spacing=”yes” background_image=”” background_repeat=”no-repeat” padding_top=”” padding_right=”” padding_bottom=”” padding_left=”” margin_top=”0px” margin_bottom=”0px” class=”” id=”” animation_type=”” animation_speed=”0.3″ animation_direction=”left” hide_on_mobile=”small-visibility,medium-visibility,large-visibility” center_content=”no” last=”true” min_height=”” hover_type=”none” link=”” border_sizes_top=”” border_sizes_bottom=”” border_sizes_left=”” border_sizes_right=”” first=”true”][fusion_text] Sunt multe lucruri care-mi plac în Portugalia. De la primul ”Bem vindo!” (Bine ați venit) din aeroport, până la ultimul fir de nisip din părul copiilor mei mă simt precum o îndrăgostită care n-a trecut niciodată de perioada roz a relației. Încă mă fascinează calmitatea oamenilor,…
S-ar putea să-ți placă și
Invidie, ce cauți tu în viața mea?
Vacanță în Portugalia
Este posibil imposibilul?
-
Cea mai frumoasă poveste
La masă, Beti termină de mâncat. – Mami, hai cu mine! – Beti, eu încă nu am terminat de mâncat. – Vino un pic la baie să-ți zic ceva. – Spune-mi aici. – Nu pot că aude toată lumea. – Păi nimeni nu înțelege română de aici. Se uită la unul, se uită la altul. Se gândește un pic. – Uite, mami. Vii la baie, te liniștești un pic, eu îți zic ceva, tu asculți, vorbim și noi în liniște. Am cedat (de dragul ei, ca să nu mai zic că la faza cu ”te liniștești un pic” m-am topit toată). Mergem la baie, ea face pipi. – Bla, bla,…
S-ar putea să-ți placă și
Surpriza de Paște nu e un moment, e o emoție și un plan strategic
O mamă nevorbită
Mama Mentos
-
Suntem o țară din lumea a treia? Nu, nu suntem!
M-am întâlnit mai de mult cu o prietenă care locuiește acum în Angola. – Cum e acolo, am întrebat-o cu un vis ascuns în suflet, de-a vizita la un moment dat Africa. – Acum e criză de ulei. Până acum a fost la zahăr. Ne-am obișnuit. – Cum adică criză? o întreb curioasă, năvălindu-mi, brusc, în minte toate crizele pe care le-am trăit, copil fiind: criză de unt, de ulei, de lapte, de carne, de fructe, de zahăr și pâine pe cartelă. O fi la fel cum era și la noi? Și la ei se stă la rând? Copiii lor ce mănâncă? Cum se descurcă fără ulei? Mama gătea cu…
-
Tu, dac-ai fi copil? Unde ți-ar plăcea să mergi?
Nu sunt adepta vorbirii de rău, în general și a propriei mele țări, în particular. N-o avea ea autostrăzi, mare curată, taximetriști civilizați sau vecini liniștiți care nu bat cu făcălețul în calorifer la 12 noaptea și nici pe vizor nu se uită să vadă cu cine ai venit azi noapte, dar până una alta aici m-am născut și aici am ales să trăiesc. Cel puțin momentan. Dar s-a întâmplat înainte să plec în Portugalia, adică săptămâna trecută, să mă duc cu copiii la un proaspăt loc de joacă deschis în București. În paralel și pur întâmplător, la câteva zile după, am făcut același lucru în Portugalia. Din cauza vremii…
-
Nunta visurilor noastre actualizată la realitate
În drumul nostru zilnic către casă, când începe Smiley să cânte Vals la radio, inevitabil se apucă și copiii să mă întrebe: – Mami, asta e melodia pe care te-ai căsători tu cu tati? – Nu, dragii mei. – Dar pe ce melodie te-ai căsătorit? Să le spun, să nu le spun, să-i mai las să viseze, să nu. Astfel, mi-am amintit că acum 8 ani, cam pe vremea aceasta, alergam eu presată de timp să organizez nunta. Nu aveam nimic pus la punct, iar din toate cele trebuincioase pentru un astfel de eveniment, un singur lucru avea bărbatul de făcut. Să aleagă valsul. După o cursă contra cronometru de…
S-ar putea să-ți placă și
Nevasta, mașina și periuța de dinți nu se împrumută niciodată!
La voi curge apa?
