Cea mai frumoasă poveste
La masă, Beti termină de mâncat.
– Mami, hai cu mine!
– Beti, eu încă nu am terminat de mâncat.
– Vino un pic la baie să-ți zic ceva.
– Spune-mi aici.
– Nu pot că aude toată lumea.
– Păi nimeni nu înțelege română de aici.
Se uită la unul, se uită la altul. Se gândește un pic.
– Uite, mami. Vii la baie, te liniștești un pic, eu îți zic ceva, tu asculți, vorbim și noi în liniște.
Am cedat (de dragul ei, ca să nu mai zic că la faza cu ”te liniștești un pic” m-am topit toată).
Mergem la baie, ea face pipi.
– Bla, bla, bla bla……….Cine e bătrân de aici?
– Bunica.
– Care bunică?
– Bunica de la Bacău.
– Foarte bine, mami! Și cine mai e bătrână? Mai este cineva bătrân.
– Bunica din Portugalia.
– Foarte bine, mami. Și cine nu e bătrână, se uită cu ochii mari la mine și se scarpină în cap?
Eu mor de râs.
– Spune, cine?
– Euuuuu, Beti!
– Ai văzut ce poveste frumoasă ți-am spus? Gata, am terminat. Acum, hai la masă că vreau pepene!
#destindemama