De când stau acasă totul e haos? Nu. Totul e coronahaos!
Până să dea pandemia peste noi, aveam această idee, despre care am și scris de fapt, că cel mai mare haos pe care îl poți avea în casă e atunci când lucrezi de acasă. Nimic mai adevărat, dar încă nu știam cum e să stai acasă, cu tot cu copii și să mai și trebuiască să lucrezi.
Haos? Nu. Coronahaos!
Adică, nivelul superior al casei în care muntele de haine murdare stă câte 3-4 ore să-i vină rândul la mașină. Pe timp de coronahaos, stă o zi și-o noapte pentru spălat, 2 ca să ajungă la uscat și încă o săptămână pentru călcat. În timp ce pastele au înlocuit orice altă mâncare cu gust de ciorbă, friptură sau tocăniță pentru că se fac extrem de repede, copilul apucă să le mănânce în pauza între mate și rămână și tot îți mai rămâne timp de-un email la șeful tău.
Azi, de exemplu, mi-am depășit propriul record de a aspira în 3 camere și două băi în mai puțin de 30 de minute. Cu tot cu praful șters și chiuvetele curățate. Adică între mate și engleză. Când s-a sunat de intrare pe google classroom eram toată transpirată și cu limba de-un cot afară dar fericită că mai aveam cada de spălat și terminam complet nivelul.
Am lăsat copilul cu engleza și m-am dus repede în bucătărie că mai aveam un raport de făcut. Apoi, cu cârpa de praf pe-un umăr am continuat cu sufrageria, în timp ce pe aragaz pastele dădeau în foc. Nu le-am văzut, eram prea grăbită să bag la spălat, să adun hainele din jur și astfel am ratat că azi copilul avea fotbal și nu trebuia să-i spăl încălțămintea. A trebuit să se ducă cu o pereche mai mare și n-a dat nici un gol din vina mea.
Păi unde înainte de pandemie se întâmpla așa ceva?
Pe-atunci n-aveam timp de spălat încălțăminte, eram la cumpărături de haine pentru copii, îmi spălam mașina și mă tundeam.
Casa tot haos era dar cel puțin nu prea stăteam pe-acasă ca să sufăr atâta.
Acum, aspir zilnic, mătur și mai des, iar de șters praful nici nu mai spus. Practic, în fiecare buzunar de pijama am câte o cârpă de șters praful. Îl văd tot timpul, în jurul meu, mă urmărește și dă cu creierii mei de pământ.
Mă culc seara cu mașina de spălat mergând, iar dimineața îmi beau cafeaua între telefoane la serviciu și pus hainele la uscat.
În fiecare moment am impresia că mai e ceva de spălat, fața de masă mai mult stă la uscat decât întinsă, iar când vine momentul să calc, toată casa se transformă într-un spațiu de spălătorie profesională. Coșuri în toate direcțiile, rufe peste tot, teanc cu haine rămase mici, teanc cu haine de pus la loc, laptopul în partea dreaptă: cu o mână mai scriu, cu alta calc.
Și cumva, din tot haosul acesta, se aude o voce:
– Mami, te joci cu mine?
Iar eu mă întreb:
– Acum e momentul acela de a lăsa totul și de a arăta copilului suportul nostru exclusiv despre care se vorbește în cărți? Sau e momentul în care trebuie să-l învățăm pe copil să ne respecte îndatoririle, să înțeleagă că viața reală implică și treburi administrative care o fac pe mami mai liniștită?
Teoria ca teoria, dar practica ne omoară…
De aia, uneori, e mai simplu să ștergi praful și să bagi la spălat decât să faci școală on line, 3 luni și încă o dată pe atât, activități interactive pe perioada vacanței de vară.
House photo created by freepik – www.freepik.com„>Sursa foto
***Iar dacă mai vreți să mă citiți, vă invit să comandați cartea Destin de mamă, care nu dă sfaturi și nici povețe, ci doar relaxează părinții obosiți, seara. De fapt, vă face să râdeți.
