Aceasta este prima mea zi de glorie dintr-un capitol următor
Azi a fost ziua în care am apăsat butonul Dezactivează-ți contul de facebook.
Am știut de când am scris articolul despre Nicoleta, prietena mea care nu are facebook și care atunci când mi-a spus prima dată cu o super liniște în glas: eu nu am facebook, am simțit că pe acolo e și drumul meu.
Azi a fost ziua în care nu m-am mai sabotat, știind ceva și făcând altceva.
Prietena mea din copilărie mi-a scris ieri, după 6 luni în care m-a blocat pe whatsapp fără să știu de ce:
– Ai știut, Dina! Ai știut că e nevoie să fie așa de când îmi spuneai x și y…..
Iar asta m-a adus din nou de unde am fugit mereu: din asumarea că știu intuitiv un milion de lucruri și totuși acționez diferit, sabotându-mă de fiecare dată.
De dragul celor din jurul meu. Din iubire pentru ei și din prea puțină iubire pentru mine.
Asta m-a dus cu gândul la mentora mea, Georgiana, care mi-a spus:
– Dina, știi care e lecția ta în viață? Să ai încredere în intuiție și să nu te mai sabotezi! Viața îți va oferi atâtea moduri să-și arate unde greșești și de fiecare dată ai nevoie să te întorci aici: ai încredere în ceea ce îți spune intuiția!
Da, Dina știe, știe fără să citească în Tarot sau să viseze noaptea, știe intuitiv și din respect pentru ea și pentru Dumnezeu care a lăsat-o cu acest dar are nevoie să și-l asume.
Greșeala mea a fost să cred că oamenii pot duce și vor să audă ceea ce am eu să le spun. Fără să fiu întrebată.
Greșeala mea a fost să asum că oamenii vor să fie salvați și că eu pot să-i salvez auzind în urechea dreaptă ce au ei nevoie.
Nu, oamenii nu vor să știe cum e nevoie să facă să le fie mai bine. Oamenii nu vor să știe că vor muri de cancer sau de inimă. Oamenii au impresia că vor să știe, dar în realitate oamenii vor să fie amăgiți.
Oamenii nu au nevoie să știe nimic dacă nu sunt dispuși să asculte.
Abia acum am înțeles cât de mult am greșit să vorbesc celor care nu vor să mă audă.
Să mă fac văzută celor care nu vor să mă vadă.
A fost condiționarea mea din copilărie să arăt că pot și eu, că vreau și eu, că știu și eu, că vreau, vreau să fiu văzută.
Așa cum sunt!
E greu să fii diferit într-o lume condiționată de reguli și contexte în care nu te regăsești. Extrem de greu.
Să ți se ceară să fii într-un fel, iar înăuntrul tău să simți diferit. Și nu doar să simți, intuiția, această voce puternică de dincolo de tine să-ți urle mereu în urechea dreaptă:
– Pleacă în București!
– Mai bine stai tu la Bacău, vocea condiționării, că așa fac copiii mai mici, rămân lângă părinți.
– Pleacă în Portugalia!
– Unde? Vai de mine! Tu știi unde te duci? O să pățești aia și cealaltă…vocea condiționării.
Vă spun eu, teribil de greu să fii mereu contra vocii poporului, direcției de mers al tuturora.
Când am făcut ce-am simțit am fost spânzurată de-un picior, ca Spânzuratul din Tarot. Exclusă.
Așa că, frica și-a găsit loc în emoțional, acolo unde sunt cel mai ușor condiționată. În Human Design am Centrul Emoțional nedefinit.
Am început să le fac pe plac oamenilor. Să mă placă ca să mă accepte. Și totul era frumos până când se apuca Dina să vorbească iar din intuiție, iar oamenilor nu le place să știe adevărul. Ei vor iluzii.
Că se fac bine, că își găsesc un iubit, că își schimbă jobul cu unul mai bun.
Oamenii nu înțeleg că alegerea ține de ei înșiși, că dacă vrei un iubit care te iubește ai nevoie să te iubești. Și ca să te iubești e nevoie să urmezi un drum anevoios. Oamenii vor liste scurte și scurtături.
Iar Dina își crea așteptări.
– Cum să nu vrei să-ți fie bine?
Uite-așa, urma să aflu pe pielea mea. Cine sunt eu să le spun eu cum le este lor bine?
Și starea de bine pe care cred oamenii că o caută e tot din capul lor. O iluzie. În realitate ei vor să rămână în zona de confort, în familiaritate, chiar dacă asta înseamnă durere.
Oamenii au plecat și m-au lăsat pe mine cu intuiția legată de gard și cu inima zdrobită.
Teoria cu ”nu îți crea așteptări” o știu prea bine. Din minte.
Practica e mai complicată. Din emoțional.
– Doamne, de ce mi-ai dat darul acesta dacă nu pot ajuta oamenii cu el? i-am strigat într-o zi supărată.
– Ca să înveți lecția încrederii în tine. Tu nu ești profesorul lor. Ești un exemplu pe care îl urmează sau nu. Alegerea e a lor. Onorează-le decizia! Asta e iubirea adevărată. Iubirea necondiționată. Tu doar trăiește cine ești.
Azi mi-am asumat pentru prima dată conștient profilul 2/4 din Human Design și darul intuiției, canalul 27-34.
Auto -împuternicirea prin intuiție.
Profilul Sihastrului Oportunist, al Dansatorului prin viață care nu are nevoie să fie auzit. El este văzut pur și simplu. Iar cine nu îl vede înseamnă că nu are nevoie de el, iar Dansatorul nu are nici o problemă cu asta pentru că el este prins în dansul vieții oricum.
Sihastrul Oportunist nu caută prieteni, la el vin oamenii fascinați de dansul lui ca să-l privească. Atât.
Astfel, mi-am dat seama că toți oamenii pe care îi am acum în viață au venit exact pe acest drum: i-am atras prin ceea ce am făcut. M-au invitat la dans, iar eu m-am dus știind că sunt cei potriviți ritmului meu.
Nu am făcut scamatorii, eu doar am dansat, m-am jucat, am povestit despre ce am aflat, ce pot, ce știu.
Iar ei, natural, au venit către mine. Aceștia sunt oamenii mei. Ei sunt tribul meu în care ne ajutăm, ne susținem, ne iubim, ne ridicăm, ne sprijinim.
Da, Dina știe.
Că a venit ziua în care devin ceea ce m-am născut să fiu.
Omul care își ascultă intuiția, se conectează cu cei din jur și știe. Omul care nu știe să spună cum știe, dar știe. Omul care nu mai caută să se justifice și nu se mai enervează că oamenii dragi aleg diferit. Omul care a înțeles că fiecare are ritmul și destinul lui de dus și omul care nu se pune deasupra vieții nimănui.
Este ce are fiecare nevoie să fie!
Omul care lucrează cu grupuri mici, unde are încredere să-și deschidă inima prea mult deschisă fără să mai aștepte nimic de la cei din jur. Pentru că știe tot ce e nevoie să știe: știe să aibă răbdare, știe să accepte ritmul fiecăruia, alegerile.
Omul care visează, cântă, dansează, scrie, vinde gps-uri și pizza, și toate se leagă fără să știe nici ea cum. Pur și simplu când îți asumi cine ești, totul plutește în jur în ritmul tău.
Da, Dina știa de când a scris primul articol pe acest blog că va veni ziua în care gloria va descinde dincolo de limitele minții și a condiționărilor din exterior.
Dina știe și nu mai are nevoie de nimeni să o creadă.
E suficient că eu cred în mine!
Ceea ce vă doresc din toată inima și vouă!
* De azi mă găsiți doar pe blog, ramâne FB-ul cât o să aibă nevoie mintea mea să procese această schimbare, voi anunța aici evenimentele pe care le voi organiza, și alte gânduri și impresii din viața mea de după 40.
Nu-mi lăsați comentarii pe FB, vă rog, acesta este și va rămâne spațiul meu sacru, de joacă, sufrageria unde vă primesc pe toți la cafea și ceai și biscuiți cu inima deschisă. Mereu! Mai am ceva modificări de făcut la site, și asta face parte din lecțiile mele de a nu confunda relațiile, dar într-o zi știu că va fi așa cum visez să fie.
** Dacă vă simțiți parte din spațiul meu, puteți să vă abonați la notificări pe site pentru a primi ceea ce voi scrie aici – găsiți pe prima pagină jos de tot, în dreapta.
*** La final, vă las una dintre melodiile cele mai dragi sufletului meu din această perioadă.
❤️❤️❤️
te pup
Ne vedem pe mail <3
Te pup si iti multumesc
Pacat ca este asa de adevarat si o simti… Inainte cu putere! Eu inca nu am renuntat la facebook, dar nu mai comentez, ca nu mai vreau lupte… Te pup.
Multumesc, si eu te pup
❤
Am mai.sters odata contul de facebook și bine fost. Apoi iar l-am activat, am avut nevoie sa vad o informație și te-am gasit pe tine. Cred ca iti urmez exemplu. Te îmbrățișez! 😊
Cu drag
Te îmbrățișez ♥️🙏🤗
Și eu pe tine. Te pup
Ce relaxant este in sufrageria ta! ❤️
Te îmbrățișez, draga mea!
Te imbratisez <3 de multe ori am vrut sa-ti scriu si sa iti spun ca asa, fara sa stii, si fara sa interactionez prea mult cu continutul tau, ai fost o calauza pentru mine. Mi te-a adus Universul fix unde si cand am avut nevoie. Mi-ar placea candva, in viitor, sa te si cunosc live.
Iti mulțumesc tare mult, pentru mine nu este bucurie mai mare să pot inspirație pentru cei care mă primesc, într-un fel sau altul, în viața lor.
Și mie mi-ar plăcea tare mult să ne vedem și live.