Scrisoare deschisă către cei care mă citesc
Am puțin peste 5000 de oameni care îmi urmăresc pagina de Facebook.
Maxim 15% dintre aceștia citesc și comentează.
Un sfert sunt prieteni de-ai mei. Cu ceilalți cred că am dezvoltat o relație destul de serioasă, astfel că îmi permit să vă spun un lucru neștiut despre mine.
Nu știu dacă trăiesc într-o lume paralelă sau m-a turmentat de tot secolul ăsta al vitezei, dar am câteva lucruri care mă urmăresc încontinuu.
Să vă explic.
Totul a început cu Axl Rose. Tipul ăla de cânta pe vremuri în pantaloni scurți și se revolta împotriva părinților abuzivi. La el am auzit prima dată despre cum să îți retrăiești copilăria (prin terapii) ca să te poți detașa de ea. Să-și vindeci creierul emoțional plin cu amintiri. Mi se păreau filme SF pe vremea aceea, dar m-a făcut să-l iubesc și mai mult. Și în ziua de astăzi visez să mă întâlnesc față în față cu el. Și sunt femeie în toată firea!
Apoi, în timp, mi-a intrat cumva ideea să plec într-un program de voluntariat peste țări și mări. În fiecare zi nu făceam altceva decât să caut proiecte ca să pot să plec. Până s-a găsit Portugalia să mă accepte.
Dar dacă m-ai fi întrebat:
– De ce vrei să pleci?
N-aș fi știut să răspund.
Până să plec în Portugalia, mi-a apărut de undeva în cap ideea că mă urmărește lumea. Nici până în ziua de astăzi n-am scăpat de ea. Dar mă tratez. Acum câteva zile a oprit o prietenă la semafor lângă mine și nici nu m-am uitat la ea. Am văzut mașina cu coada ochiului, dar am evitat contactul vizual. Cristiana, îmi pare rău!
Acum de curând mă urmărește ideea că am început să uit diverse lucruri. Cel mai grav e când sunt în mașină și-mi caut disperată telefonul, în timp ce GPS-ul instalat pe el îmi spune că am ajuns la destinație.
Iar astăzi în drum spre casă, conducând, m-a luat instantaneu amețeala negăsind-mi cheia de la mașină în buzunar.
Apoi, uit să duc diverse lucruri la școală la copii: o legumă, un caiet, o carte de colorat.
Și mai grav e că unele lucruri mi le notez doar că am atâtea agende, încât uit pe unde le-am pus și la ce pagină am scris.
Nu știu dacă o fi de la nesomn, gen sau vârstă.
Întrebarea e: trece cu prosecco?
Nu știu dacă te ajută, dar să știi că nu ești singura. Și mie îmi e frică, nu așa. Pentru că am avut în familie caz de Alzheimer. LOL!!!
Si ca fapt divers, acum vreo 2-3 săptămâni a stat masina mea la poartă cu cheia în contact tot weekendul. Deschisă și cu cheile în ea, stă mai mereu. :))) Big hug! O trece în timp sau nu..
P.S : ce e toată nebunia asta cu Proesecco? De data asta, chiar nu am băut, nu că aș fi uitat. :))
Vaiii, cum să nu știi ce e ăla Prosecco?
Nu că ar fi mare chestie, dar la cât se vorbește despre el….
La mine a rămas ca și glumă, mai degrabă decât băutul în sine. Oricum iarna nu prea merge :)
*cheile de la casă, voiam să zic. :))
jack+ cola= mai poți
Prosecco+ Mr. El= refresh
Asta cu Jack i cola trebuie încercată! Mersii
Ce e Mr. El?
Bărbatul din viața ta :)
e de la prea multe sarcini care stau atarnate de umerii nostri. ori ce am face nu scapam de ele si e normal sa uitam. asta cu cautatul telefonului in timp ce te uiti la el cica e chiar un fenomen studiat de specialisti care are si o denumire stiintifica.
eu cel mai mare trac il am cand ma dduc cu copilul la hochei si mereu mi e teama ca am uitat sa ii pun ceva in geanta. are un echipament compus din multe piese si mi s a intamplat de cateva ori sa nu i l pun complet. pana il vad imbracat imi face inima bum bum.
Și aparent e o nimica toată.
Te înțeleg perfect.
Spun: Prezent! Și eu mi-am căutat telefonul de mai multe ori, când chiar vorbeam la el. Nu exista vacanta in care să nu las câte un suvenir, plus de asta, am o mare priblema cu reținutul fețelor si al numelor.
Pe asta am uitat-o cu fețele. Și la mine e grav!