A plecat mama la piață cu copiii după ea. Și-a ieșit totul conform planului.

Am ajuns astăzi la Bacău.

Mi-am planificat atât de bine această călătorie încât nici nu am știut bine când s-a făcut marți, dimineață, ora 8, cu jumătate de bagaje încă de făcut.

Planul era să plec la 6 dimineața ca să mai doarmă copiii în mașină, să merg pe răcoare fără aerul condiționat deschis continuu și să fie traficul mai lejer.

Am plecat la 9 ca să doarmă copiii cât vor și au nevoie în a doua lor zi de vacanță (recunosc acum că am o problemă cu somnul copiilor, adică este extrem de important pentru mine ca ei să doarmă cât vor), dar și eu culcată la 2 dimineața, abia am reușit să finalizez bagajele, bineînțeles că am lăsat un sfert din ele uitate prin casă, pe la Vaslui au început copiii să se plângă că îi doare fruntea de la aerul condiționat, iar traficul a fost, cum să vă spun – poliție din 30 în 30 de km, un accident teribil plus câțiva km de șosea în reparație. Deci, chiar bine pentru un drum european.

Copiii s-au purtat ca niște copii odihniți, cum altfel? Nici nu am ieșit bine din București că au început să mă terorizeze cu neobositele întrebări – am ajuns? Cât mai avem? Am ajuns? Gata? Mi-e doooor de bunicaaaaaaaa! Când ajungem? 3 ore? Adică, numărăm până la 3 și ajungem? Mai e mult? Mai e puțin?

Apoi s-au bătut cu plușurile, apoi s-au certat de la aceeași jucărie, apoi apă, mâncare, biscuiți, cevaaaaaa dulceeeeeee, iar apă, apa între timp căzuse pe sub scaun, iar porcul, porcul căzuse și el pe sub scaun, șosetele care plecaseră la plimbare prin mașină nu știu cum că încă nu am ochi la spate, nici Haribo nu m-a mai salvat de această dată.

Noroc că nu sunt de prin Suceava, că mă nășteam a doua oară sau luam avionul!

Când l-am văzut pe Ștefan cel Mare în capul străzii, am râs tâmp și mi-am făcut o cruce mare de mă întrebau copiii dacă sunt bine sau mi s-a făcut rău de la atâta cafea.

Euforia nu a durat mult că au început iar cu întrebările:

– Tu când ai plecat din orașul tău? Cu ce ai plecat? Cu avionul? Câți ani aveai? De ce ai plecat? Unde te-ai născut? Și noi unde ne-am născut? Și tati cum a venit? Erai copil când ai plecat? Deci, și eu pot să plec? Și casa bunicii cine a construit-o? Dar casa noastră? Vreau și eu să construiesc o casă.

Nu-mi amintesc exact ultimele minute înainte să ajung în fața blocului, dar știu exact că în timp ce eu scoteam bagajele din portbagaj, Andre se juca în față, pe scaunul șoferului. Se făcea că e un șofer de raliu și că aprinde toate becurile din mașină.

Și se făcea ca peste 4 ore eu să cobor să vreau să plec la niște cumpărături și mașina să nu mai facă nici măcar ”câr”.

Mi-a stat inima preț de o secundă.

Ce fac acum? Rezultat: 0

De ce nu merge? Rezultat: 0

Ce s-a întâmplat? Rezultat? 0

Cum plec de-aici?????? Pulsul creștea – Rezultat: 0

Sună la Cris – Sorry, I can’t speak right now!

Eiiii, dar să nu-i zici vreo câteva? Dar ce e mai important decât faptul că eu am rămas în pană cu mașina când el este la 300 de km distanță??

Scrie mesaj la Cris – Am o MARE problemă cu mașina, nu mai am curent! Sper, cred!

Mă sună în 2 secunde.

Deci, se poate….

El calm. Eu și mai calmă. După un drum de 4 ore singură cu doi copii, cu eugeniile sărind prin toată mașina și avioane de Haribo primite ca focile de la Delfinariu, eram ciudat de calmă.

– Ce s-a întâmplat? mă întreabă el.

– Nu am curent în mașină.

Îl simt zâmbind. Vai, și ce mă enervează. De ce nu i se întâmplă și lui asta???

– Ai lăsat ceva aprins?

– Nu. Am parcat, am urcat cu toții și acum nu mai merge nimic. Nici o luminiță.

Creierul meu era blank la momentul acela.

– Sună la un service. Eu nu te pot ajuta.

Am sunat. Nimeni nu răspunde. Ori sunt prea ocupați, ori lumea nu are probleme cu mașina în Bacău.

Tot la ”prietenul la nevoie se cunoaște” am sunat. Și la un alt prieten să-mi dea curent ca să-mi pot porni mașina.

Cu această ocazie am aflat ca bateria la mașina mea este în spate.

Cine se plimba de complezență prin Bacău la 9 seara, cu ochii căzuți în gură?

Nu-mi mai doresc decât să nu mă lase mâine bateria undeva pe ruta Bacău – București, poate chiar în zona prietenilor de Strabag (firmă portugheză de construcții civile) care asfaltează E85.

Nu e nimic să-mi placă mai mult decât să rămân în pană pe străzile patriei, singură la volan.

Și ce frumos visam că voi ajunge la Bacău, voi merge pe jos până în parcul mare, mă voi plimba pe străzile adolescenței mele, mă voi bucura de mirosul de tei.