Niciodată ProTv-ul n-a fost mai aproape de mine. De fapt, ne despart vreo 5 km de București

În ziua în care am ieșit din poștă mai ceva ca Simona Halep după ce a învins-o pe Sharapova, transpirată până-n ștrampi dar victorioasă, am primit un mesaj de la Andreea Rețea, care-mi spunea:

– Filmăm cu tine!

Oameni buni, sincer vă spun: noroc că nu fumez și nici prea multă bere nu beau că altfel inima mea o lua cumva pe de-a dreptul, peste tramvaie și taxiuri oprite pe trecerea de pietoni și nu de alta, dar abia găsisem loc de parcare regulamentar.

Terminasem de trimis ditamai pachețoiul cu cadouri pentru 10 copii amărâți din Vaslui când mesajul Andreei a venit ca o răsplată divină, solicitată poate doar în gând și speranță.

Ca și când, cineva complet necunoscut ar fi luat o portavoce și-ar fi strigat în gura mare:

– Noi te vedem, Dina și ne place! Filmăm cu tine!

Cred că am și dansat până la mașină.

Oamenii nu apar întâmplător în viața noastră

Fiecare individ este o poveste de viață. Fiecare experiență, este o lecție. Fiecare prieten, un umăr pe care să plângi sau o îmbrățișare de recunoștință.

Pe oamenii de la filmare i-am primit în viața mea la pachet. Într-o miercuri dimineața, deja alergată pe la poliție după buletin și înapoi, Andreea era deja venită și-și făcea machiajul.

– Cu ce voi rămâne oare din toată această experiență? Îmi tot apărea ca un automatism întrebarea în cap.

– Cu o tunsoare nouă, un stil vestimentar complet schimbat, cu o super experiență și o zi doar pentru tine, apărea răspunsul clișeic în cap.

Însă eu îmi doresc mai mult decâ atât. Vreau să storc fiecare experiență la maxim. Ca pe o lămâie într-un pahar cu apă băut dimineață pe stomacul gol. Care să mă învioreze și să mă facă bine.

Oamenii, ce voi lua de la oamenii din jurul meu?

Andreea e acea persoană de la care am învățat că nu e nici o problemă să fii deschisă, să vorbești și să te arăți lumii exact așa cum ești. Eu vorbesc mult, mă agit, uneori tac prea mult și analizez. Câteodată vorbesc prea mult despre mine, iar noaptea când ajung acasă mă ia frustrarea: că am vorbit prea mult, prea despre mine, că pe nimeni nu interesează viața mea. Andreea a intrat în mașină și pe un drum de 15 minute mi-a povestit toată viața ei. Și m-am simțit extraordinar. Nu sunt singura care spune de toate și se simte mereu ca într-un grup de prieteni vechi! Nu sunt stricată, din contră, sunt unică în felul meu! Și-ar trebui să mă apreciez mai mult!

Fabuloasele care s-au ocupat de ținutele mele sunt în sensul pur al cuvântului – fabuloase. Ei bine, eu stau 30 de minute aproape în fiecare dimineață să mă îmbrac în blugi și cămașă. Ele mi-au creat 3 ținute în mai puțin de 10 minute.

– Încearcă cureaua aia.

– Ah, nu merge.

– Mai bine, fără.

– Da, e  perfect.

– Pune cerceii ăia. Da, așa rămâi.

– Și pălăria asta, ochelarii. Gata, minunat!

Combină lucrurile și ținutele atât de ușor și simplu, încât mă întreb acum: de ce oare nu mi-am luat mai devreme Adidașii Superstar și cercei maaari, maaaari așa cum îmi plac? De ce nu mi-am luat pantaloni evazați și nu mi-am strâns rochia în talie cu o centură? Cât e de simplu să te iubești! Exact așa cum ești.

De George Cozma nici nu știu ce să vă zic. Prima dată uitați-vă pe pagina lui ce poate face. Apoi, am să vă spun că are 23 de ani. Cum e, Doamne, cum e să faci fix ce-ți place la 23 de ani? Și să fii unul dintre cei mai buni? Așa vreau să fie și copiii mei. Să știe și liberi să facă fix ce vor ei la 23 de ani.

Roxana Minea mi-a făcut machiajul. De la ea am furat multe trucuri. Sunt fan machiaj la ochi și de când cu rujul roșu, datorită ei am ieșit din bucla – neutru – și m-am dus pe roșu și variațiuni.

– Ce te-a apucat să-și cumperi atâtea chestii de machiaj, m-a întrebat Cris într-o seară.

– Experimentez. Vreau să fiu mereu tânără și frumoasă.

I-a plăcut. Știu că i-a plăcut.

Inspirația de Weekend

În fiecare duminică de la 11, Andreea alături de Irina Fodor prezintă Inspirația de Weekend. O emisiune de relaxare și idei bune pentru un sfârșit tihnit de săptămână.

Episodul pentru care eu am filmat se va difuza peste 3-4 săptămâni.

Unii oameni vin și pleacă. Experiența și lecția de viață e cea care contează cu adevărat.

Ce luăm de la ei? Ce dăm la schimb pentru recunoștință?

Iar unii oameni uită să plece. Eliberați-vă de ei. Lăsați liber locul pentru cei care vă pot inspira cu adevărat!

Share This Story!

3 Comments

  1. Elena 19/04/2018 at 11:24 - Reply

    Felicitari fata! Si eu sunt in schimbari de tinuta si coafura.

  2. Denisa 20/04/2018 at 16:04 - Reply

    Felicitări! Trebuie să ne povestești mai multe live! ;)

Leave A Comment