Nu alerga după cei care nu te vor! Vei cerși mereu atenția lor!

Mi-ar fi plăcut să învăț treaba asta mai devreme. Mi-ar fi plăcut s-o știu încă de când am făcut ochi, primii pași sau când am zâmbit pentru prima dată.

Nu alerga niciodată după cei care nu te vor! Nici în iubire, nici în profesie. Vei cerși mereu atenția lor și îți vei pierde drumul spre fericire.

Nu mai accepta flori de împăcare dacă cafeaua și-o bea cu alta

Era o perioadă, acum vreo câțiva ani, când nu știu exact ce se petrecea în jurul meu, prin ce grupuri intrasem sau ce timp aveam la dispoziție dar îmi ajungeau la urechi numai situații din astea cu femei înșelate de bărbați care-și cereau a doua zi iertare, cu un buchet de flori în mână. Nu sunt eu cu violența, dar dacă dă naiba și descopăr că fii-mea e înșelată de bărbat, probabil nici el nu o să scape teafăr din mâinile ei, dar dacă prin absurd sare pe geam afară și-și pierde urma prin vecini, a încurcat-o cu soacră-sa.

Ai înșelat? Foarte bine, du-te, învârtindu-te. Înseamnă că acasă nu ți-e bine și nu mai are sens efortul nici uneia dintre părți. Scurt pe doi. Nici o supărare, fiecare are dreptul la o viață demnă și liniștită.

Decât cu unul din ăsta căruia să-i cerșești atenție, mai bine singură pentru tot restul vieții.

În dragoste, eu n-am alergat foarte mult. O dată și bine, dar m-am lecuit. Problema e că la mine dragostea era confundată cu timp special. Probabil că râdeți acum, dar pe cuvânt de șoim al patriei, că cel mai mult îmi plăcea la băiatul ăla că-și făcea timp să mă asculte. Aveam multe de spus și n-aveam cui să-i fac capul pătrat. Vedeți, acum? Că dacă mă potoleam și în loc să-l înnebunesc de cap, mă apucam de scris povești, ia faceți voi un exercițiu de imaginație cam cât de câștigată aș fi fost acum? La timpul ăla, însă, cerșeam atenția lui iar el se prezenta ba întârziat 20 de minute că nu știu ce pățise, ba după 2 zile că plecase nu știu pe unde și chestii din astea care în loc să mă pună pe fugă mai mult mă țineau lângă el. Că n-aveam cui să-i fac eu capul pătrat!

O relație sănătoasă se dezvoltă pe respect și nu cu teamă, pe încredere și nu minciună, pe acceptarea limitelor celuilalt și nu pe îngrădirea libertății și independenței. Pe comunicare și empatie și nu pe indiferență și neimplicare. Reciproc valabil. Oricând vă simțiți inconfortabil e primul semn că relația voastră suferă. Dacă vă pasă de ea, îi puneți la început o compresă cu apă rece, îi mai dați cu aspirină, încercați să descoperiți problema. Dacă se agravează, însă, mergeți la medic. Nu lăsați să vă cuprindă teama și neîncrederea, pentru că e drumul sigur spre eșec și nefericire.

Nu vă înghițiți nefericirea trăind în iluzia că mâine va fi mai bine. Niciodată pe lumea asta făcând rău n-a rezultat un bine.

Nu alergați după cei care nu vă vor! Veți cerși mereu atenția lor!

 

Flowers photo created by freepik – www.freepik.com„>Sursa foto

Share This Story!

Leave A Comment