Nu te abandona!
Din primul moment în care intrăm în această lume suntem într-o continuă căutare, acțiune și dezvoltare.
Ne naștem și primul lucru pe care vrem să-l facem e să înțelegem ce se petrece în jurul nostru, vrem să o vedem pe mama, pe tata, mai am surori sau frați, cine o fi domnul simpatic cu mustață, dar doamna cu ochi verzi de lângă el?
Mai târziu începem să mergem, uneori mai greu alteori mai ușor, cădem de un milion de ori și ne ridicăm tot de atâtea ori. Nu suntem obosiți, chiar ne place și vrem să urcăm și scările până la camera de sus a părinților.
Apoi, începem să vorbim, la început e mai greu și ne frustrăm, apoi ușor – ușor cuvintele prind formă și putere, iar mama chiar îmi înțelege efortul.
Mergem la grădiniță, la școală, la liceu și la facultate. Ne acomodăm greu, plângem și suferim, ca apoi să o luăm de la capăt. Viața e despre încercări la orice vârstă, nu? Iar noi suntem puternici, plini de curaj și vom reuși!
Ne angajăm, renunțăm, iar ne căutăm de lucru, ne îndrăgostim, suferim, ne căsătorim, facem copii și devenim părinții, mamele răbdătoare și iubitoare la care am visat sau ne dorim acum să fim.
Ne chinuim zi și noapte, suntem obosite și nemâncate, am uitat când am făcut ultima dată duș, iar mersul la baie singur a devenit lux.
Și totuși, nu ne oprim! Ne uităm în oglindă și nu ne place de noi, am vrea să fim mai tinere și fără celulită. Fără burtă și cearcăne la ochi. Am vrea să fim oricum, dar numai cum suntem acuma, nu!
După atâta amar de vreme cât am fost împreună eu și cu mine, tu și cu tine, eu și cu corpul meu, tu și cu corpul tău, cu sufletul și inima, ne-a fost teamă, am iubit și-am suferit împreună, am luat-o de la capăt de câte ori a fost nevoie ca să reușim, am născut când credeam că o să murim, ne-am făcut luntre și punte să fie bebelușului bine, de câte ori n-am renunțat ca să fie bine în casă și tot avem impresia că nu e suficient.
Ne-am schimbat garderoba ca să putem alăpta mai ușor și meniul ca să fie laptele bun și sănătos. Ne-am luat copiii în brațe fără ezitare cu toate că oasele ne dureau, am dormit pe marginea patului doar ca să-i simțim răsuflarea în timpul nopții chiar dacă ne durea carnea pe noi.
Și totuși, vrem și mai mult de la noi! Parcă suntem cam grase acum sau prea slabe, carnea e cam moale pe noi și tonusul ne-a dispărut.
– De ce arăt așa? Vreau să fiu mai tânără, mai frumoasă, mai luminoasă! ne spunem din priviri uitându-ne în oglindă.
– Nu-mi place de tine! ne strigăm frustrate.
Ne învățăm copiii ce e iubirea necondiționată, citim zeci de cărți despre cum să fim blânde cu ei, să îi ținem în brațe și să-i asigurăm de tot suportul nostru.
Iar la primul test cu noi înșine picăm cu felicitări!
Ce e iubirea necondiționată dacă noi nu ne iubim indiferent de câte am reușit să rezolvăm astăzi din toată lista lungă de treburi?
Ce e blândețea dacă nu ne lăsăm să plângem și să cerem ajutor?
Cum îi ținem pe ei în brațe dacă noi nu ne acceptăm așa cum suntem cu greșelile și imperfecțiunile noastre?
Cum îi învățăm pe alții cum să facă bine dacă noi nu știm să ne facem bine?
Amintește-ți prin câte ai trecut ca să fii astăzi, aici! Câte încercări eșuate, câte lacrimi și suferință, câte lovituri și câte victorii ai cules ca să te ridici azi, bandajată și zâmbitoare din nou, în picioare?
Amintește-ți câte a îndurat corpul tău ca să fie astăzi aici, în viață, cu tine. Să ducă o sarcină pe picioare, să dea viață unui pui de om, să te ridice de jos în fiecare noapte, să te trezească la prima lacrimă, să alerge în parc, să stea în picioare și să gătească, să spele și să calce, să meargă la serviciu și să nu uite că nu este pâine acasă. Și să alerge la grădiniță înainte să se încheie programul. Să râdă când ochii i se închid de oboseală, să zâmbească și să înghită în sec atunci când lecția vieții e prea dură pentru inima ta de mamă.
Amintește-ți de mâinile care a mângâiat un suflețel trist, care a șters lacrimi și a liniștit în brațe un pui de om!
Iar la final, nu uita să-ți amintești să
TE onorezi, să TE iubești, să TE îmbrățișezi! Pentru tot drumul pe care l-ai parcurs până aici!
Lasă-te să plângi, să doară, să te sfărâmi pentru toate lecțiile primite fără să le ceri dar care astăzi te-au adus, aici!
Nu te lăsa neiubită, nu te lăsa singură, nu te abandona!
Pentru nimic în lume, nu te abandona!
Ești cel mai important om pentru tine și cei din jur!
Onorează-te, iubește-te, îmbrățișează-te!
Pentru tot drumul pe care l-ai parcurs până aici! Și pe care îl vei urma de acum încolo!
* Cartea Destin de mamă este o reprezentare cu tușe ironic-amuzante a vieții de familie de astăzi, precum și a universului interior al femeii contemporane, răvășite și supraîncărcate. Dina a găsit soluția de a te lăsa, ca femeie, în ghidajul instinctului și al intuiției feminine, recunoscute ca fiind salvatoare, plus o bună educație – adică ceea ce știi după ce ai uitat tot.” (Oana Moșoiu, soră, trainer, voluntar, profesor, mamă ș.c.l)
** Am visat Cutia Pandorei ca un loc magic unde îți păstrezi cele mai frumoase bijuterii, amintiri și vise, iar din când în când o deschizi ca să te încarci cu starea de bine. Și să ne amintească de faptul că niciodată nu suntem singuri! Rămâne lângă noi mereu Speranța că până la urmă femeia va fi înțeleasă, iar bărbatul va duce gunoiul.
