Șșșt, doarme mami!

Ne întoarcem acasă după o zi plină. Eu sunt extrem de obosită. Copiii tocmai și-au schimbat bateriile.

În mașină, le zic:

– Acum, închideți ochii și faceți un pic de nani.

– Nu vreau!

– Nu nani! pică răspunsurile ca bomboanele alea tari ca de pe colivă, la final de pomenire.

Sunt numai vreo 25 de km până acasă. Croșetez un plan. Deschid geamul meu la maxim ca să intre briza de ocean și nu merg cu mai mult de 60-70 km, cât să creez o atmosferă numai bună de dormit.

În spate, copiii se joacă. Eu aștept.

Îi aud din ce în ce mai puțin, apoi vorbesc în șoaptă. Abia înțeleg ce zic. Aștept. Ritmul mă prinde, adierea răcoroasă mă îmbie.

– Șșșt, cred că mami a adormit! se aude din spate.

Nu chiar, dar nici mult nu mai aveam.

 

By Published On: 16/07/2018Categories: Destin de mama0 Comments on Șșșt, doarme mami!

Share This Story!

Leave A Comment