Suntem înzestrați cu capacitatea de a reuși!
Oamenii sunt înzestrați cu capacitatea extraordinară de a se adapta. Este o mare virtute ce ni s-a dat și care este gratuită pentru toată lumea. La nivel macro, adaptabilitatea cu care ne naștem ne ajută să reușim aproape în orice condiții lucrurile pe care ni le propunem.
Așa cum pe animale le ajută să nu dispară de pe planetă, ci să evolueze, așa și pe noi, ne ajută să nu murim ci să căutăm soluții ca să supraviețuim.
Mă uitam la mine, cea de acum 5-6 ani, în fiecare dimineață duceam copiii care la școală, care la grădiniță, iar până la ora 17.00 aveam timp suficient să fac absolut tot ce îmi planificam. Timpul era super puterea mea! Erau 9 ore în care nimeni nu mă deranja cu absolut nimic. Privind în urmă, mi-e cam ciudă pe tot timpul acela pe care îl aveam și de care nu eram atât de conștientă pe cât ar fi trebuit. Trăgeam de mine ca să mă duc la sală, abia udam gazonul când îmi aminteam, e adevărat că nici nu stăteam degeaba. Exersam mult scrisul și aveam alte proiecte care îmi mâncau timpul pe vremea aceea, dar tot erau 9 ore pline după care acum mi se scurge inima ca a unui copil care visează la o înghețată cu 5 cupe.
Astăzi, am 4 ore în care trebuie să îndes de toate: spălat, călcat, curățat, serviciul, scrisul, uneori ajung și la sală, duc copiii la opționale, m-am adaptat ca să fac față cu succes intemperiilor vieții.
Dacă anul trecut pe vremea asta mi-ar fi spus cineva că peste un an vom fi în aceeași pandemie care abia începea, probabil aș fi spus că nu voi rezista. Astăzi, iată-mă sănătoasă și adaptată la noul stil de viață pe care l-aș mai putea duce încă un an de zile. Am făcut și școală on line și teme de ne-au ieșit pe nas, și tot am supraviețuit.
Cu ceva neuroni debili, dar partea bună e că și aceștia au capacitatea de a se regenera. Deci, chiar nu suntem lăsați de izbeliște pe pământul ăsta, ba din contră, avem toate instrumentele să rezistăm și să devenim încrezători în forțele proprii. O variantă îmbunătățită a noastră!
Asta îmi amintește când l-am născut pe Andre acum 9 ani și mi-am văzut moartea cu ochii care stătea lângă mine și-mi spunea că nu e momentul meu. Desigur, deliram, că lângă mine era moașa care-mi spunea că de născut trebuie să nasc și că imediat îmi voi ține copilul în brațe! Dovadă că astăzi sunt bine mersi, dar din momentul acela înainte pentru mine durerea maximă suportabilă atinsese un nou record. Și astăzi, în momentele de dificultate mare, cum a fost atunci când am rămas fără direcție la mașină în trafic sau când a dat unul peste mine când eram însărcinată cu Beti, mi-am spus în minte: dacă am rezistat eu la nașterea lui Andre și n-am murit, sigur găsesc o soluție și la problema dată.
E o setare a minții că poți s-o faci. Bineînțeles că poți să și ratezi, nimeni nu-ți asigură succesul, dar dacă tot ai șanse 50% să reușești, mai bine amintești-ți că am fost lăsați pe pământ să supraviețuim și nu să murim.
Ca oameni, suntem împuterniciți cu toate capacitățile de a o scoate la capăt, de a ieși dintr-o situație, de a ne adapta la condiții nefavorabile, dar și de a ne opri pentru a ne reconecta cu noi înșine.
Important e să ne reamintim din când în când de resursele fantastice care ne curg prin vene.
Și să avem curajul să le folosim!