Rareori mă impresionează oamenii în așa fel încât să ajung să mă identific cu ei. Cred în unicitatea fiecăruia dintre noi. Și mai cred că fiecare ar trebui să ia din oamenii din jur, doar ceea ce îl poate ajuta să se dezvolte. Și apoi, să treacă mai departe la croșetat propriul destin. Nu mă închin la idoli. Ba din contră, în noi stă puterea. Până acum o vreme…. puterea mea se pierduse undeva între clasa a II-a și liceu. Mulți ani în care copilul acela liber, care ar fi trebuit să viseze, să se joace și să iubească a fost închis în pătrățelul numit: – Fă așa! – Cum?…