Nu cred în sintagma: părinte perfect cum nu cred nici în autodefinirea: nu sunt un părinte perfect. Cred, în schimb, că orice părinte visează să devină la un moment dat perfect. (Orice ar însemna perfect pentru noi, unde înțelesul cuvântului perfect e relativ.) Să-și bea cafeaua în liniște în timp ce copiii se joacă pe covor, împreună, fără să se certe, fără să se bată, fără să-și smulgă jucăriile. Să dea copilul fix la facultatea la care visează mama de când l-a născut. Sau și mai bine: să dea la facultatea la care copilul visează de când s-a născut și pe care mama și-o dorește tot de-atunci. Să mănânce broccoli,…