Tu vrei să fii fericit?

L-am ascultat ieri pe Cătălin Botezatu care la întrebarea – ce îi lipsește, a răspuns că fericirea. Că nu e fericit și că ar da toți banii, faima și averea la schimb cu cineva care să-l aștepte acasă pentru cine este ca om: cu reușite și eșecuri, și nu pentru ce poate oferi material.

O să spuneți că e simplu să vorbești când ai totul.

Din experiența omului care dă impresia că nu-i lipsește nimic ca să fie fericit, am ajuns la concluzia că fericirea nu e o stare continuă de împlinire.

Se spune că numai pe lumea cealaltă vom fi demni de așa realizare.
Fericirea e un moment acum când te ascultă omul iubit, e un moment dincolo când prinzi un răsărit de soare după o noapte grea sau atunci când ai semnat un contract la care visezi demult.

Fericirea nu e garantată decât de starea noastră de echilibru interior.

Sunt mulți părinți care își doresc pentru copiii lor să fie fericiți.
Dar ce e fericirea pe care o dorim copiilor noștri?

Să aibă bani, un serviciu bun și ce reprezintă un serviciu bun?

Îi creștem și îi educăm pentru a atinge fericirea? Și care fericire, a mea sau a lor?

Suntem noi fericiți ca să le transmitem copiilor un exemplu sau un model de fericire? Să le spunem:
– Uite, pentru mine, mama ta, fericirea e să am mâncare să vă pun pe masă. Înseamnă liniște în casă și să am uscător de rufe. Să pot pleca cu fetele la cafea și să fiu în pace cu alegerea mea.

E doar un exemplu de fericire pentru mine.

Copiii nu au cum să știe ce ar putea să fie fericirea dacă nu le este arătată. Ca și literele din alfabet. Prima dată le învață una câte una, apoi, le combină ei în cuvintele pe care le vor. Iar apoi, e fix alegerea lor să le folosească în cele mai frumoase propoziții cu care vor scrie cele mai fericite povești de viață.

Pentru că vestea cea bună este că starea de fericire se învață. La orice vârstă.

Învățând din experiențele din trecut, punem bazele a ceea ce reprezintă fericirea noastră pe termen lung.

Dacă l-am fi întrebat pe Botezatu acum 20 ani dacă este fericit, cu siguranță ar fi spus că da. Pe atunci era în plină creștere profesională și ceea ce conta era să fie văzut pentru ceea ce face. Asta reprezenta pentru el fericirea.

Anii au mai trecut, experiențele s-au mai adunat, iar astăzi, când banii nu mai sunt o problemă, o altă gaură se arată: aceea că îi lipsesc oamenii valoroși din viață.

Când suntem preocupați să umplem o gaură din viața noastră, nu cuprindem cu totul imaginea de ansamblu. Dar acesta e firescul.

Flămânzi nu putem atinge împlinirea spirituală, se știe. Și Iisus, prima dată a hrănit săracii cu pâine și pește ca apoi, să propovăduiască creștinismul.

De aceea spun că starea de fericire ține de echilibrul nostru interior.

Să avem și ce pune pe masă, și copii sănătoși, cine are, un prieten sau doi căruia să te poți deschide relaxat fără teama de a fi judecat, un partener, cine vrea, care te iubește și te acceptă pentru cine ești cu adevărat, din când în când o vacanță în familie, un apus în doi sau o excursie singur e drumul care duce spre fericire și împlinire.

Aceste momente vor deveni ancore în realitate, îți vor fi motivație de a continua și de a conserva starea de bine. Pe toate drumurile și în toate alegerile pe care le vei lua.

Iar pentru asta, e nevoie să ne cunoaștem foarte bine golurile și nevoile, să le umplem cu ajutorul oamenilor valoroși și de calitate din jurul nostru și să fim recunoscători pentru tot ceea ce reușim în viață.

Uneori, nu o să ne iasă așa cum vrem.
Iar atunci e important să acceptăm că uneori primim doar ce avem nevoie.

Și asta tot fericire se cheamă. Că suntem atât de iubiți, încât Dumnezeu nu ne lasă să alegem drumul închis, ci cu două palme peste ochi ne trezește la realitate.

– Știi jobul ăsta la care mergi de ani de zile, dar nu te face fericit?
– Dar îmi dă bani!
– Dar nu ești fericit. Așa că, pentru că vrei să fii fericit, ia o pauză, stai acasă și vezi ce te face cu adevărat fericit profesional. Să nu ai nici o grijă că la momentul potrivit vrei primi și oferta de care ai nevoie să te împlinești.

– De ce nu pleci dacă îți vorbește urât?
– Păi, nu vreau să crească copiii fără tată.
– Dar dacă mai stai mult s-ar putea să crească fără mamă. Așa că, uite cum facem: el o să te trateze și mai rău, din ce în ce mai rău ca tu să prinzi curaj și să pleci. Pentru copiii tăi. Sau nu.